Ministrul Ioana Mihăilă: Sistemul medical din Timișoara este un exemplu pentru modul în care a fost gestionată pandemia

La finalul vizitei pe care a avut-o astăzi în Timişoara, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a avut o întâlnire la Palatul Administrativ cu prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth, președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, precum și reprezentanți ai spitalelor din oraş, ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara și ai  Direcției de Sănătate Publică Timiș.

În debutul întâlnirii, Ioana Mihăilă a afirmat că sistemul medical din Timișoara este un exemplu pentru modul în care a fost gestionată pandemia, inclusiv pentru desfășurarea campaniei de vaccinare.

Totodată, ministrul Sănătății a cerut reprezentanților sistemului medical din Timișoara să comunice problemele cu care se confruntă.

În cadrul întâlnirii s-au discuat probleme și posibile soluții în sistemul medical cum ar fi:

–    Situația decontării concediilor medicale de către CJAS către angajatori și necesitatea suplimentării fondurilor pentru investigații medicale decontate.

–    Utilitatea unei eventuale ierahizări a spitalelor în funcție de performanța acestora și respectiv a salarizării personulului în funcție de performanță.

–    Situația angajaților din sistemul medical pe perioadă determinată.

–    Necesitatea contractării medicilor de igienă în unitățile medicale pentru a crește prevenția, inclusiv cu privire la infecțiile nosocomiale.

–    Accesibilitatea la sănătate a pacienților din mediului rural.

Mihăilă a afirmat că unele probleme ridicate pot fi rezolvate rapid, însă altele necesită mai mult timp pentru a putea avea o finalitate. În acest context, ministrul Sănătății a afirmat că multe dintre  solicitări, vor putea fi rezolvate cu ajutorul finanţărilor europene, care urmează să fie alocate României.

În ceea ce privește problema personalului medical angajat pe durată determinată, demnitarul a anunțat că au fost deblocate concursurile pe posturi, astfel încât cadrele medicale vor putea participa la aceste concursuri pentru angajarea definitivă.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără niciun rezultat. Varianta alegerilor anticipate prinde contur

Noile negocieri de la Palatul Cotroceni între preşedintele Nicuşor Dan şi liderii fostei coaliţii guvernamentale privind desemnarea unui premier s-au încheiat tot în coadă de pește. Varianta alegerilor anticipate nu mai este respinsă vehement de Nicuşor Dan. Întâlnirea dintre dintre Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi a durat aproape două ore,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără niciun rezultat. Varianta alegerilor anticipate prinde contur
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De săptămâna viitoare se pun în vânzare abonamentele pentru meciurile de acasă ale Politehnicii

Anunț important pentru fani. Abonamentele pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul regular al Ligii 2 plus Cupa României vor fi puse în vânzare miercuri, 15 iulie! „Susținerea ta e foarte importantă pentru noi. În semn de apreciere pentru cei care ne-au fost alături de la începutul drumului spre eșalonul secund, până în 15.07...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De săptămâna viitoare se pun în vânzare abonamentele pentru meciurile de acasă ale Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

A murit Viorel Oancea, primul primar ales al Timișoarei după Revoluție și erou al zilelor fierbinți din decembrie 1989

Unul din simbolurile timișorene ale Revoluției și 89, dar și primar al Timișoarei în anii 90, Viorel Oancea, a trecut la cele sfinte. Anunțul a fost făcut de profesorul universitar și istoricul literar, diplomat, Vasile Popovici. „Dimineața asta vine cu o veste neagră pentru familia lui, a mea și a întregului oraș. S-a stins în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Viorel Oancea, primul primar ales al Timișoarei după Revoluție și erou al zilelor fierbinți din decembrie 1989
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Locuitorii din Mașloc și din localitățile învecinate vor avea acces, miercuri, 15 iulie, la consultații medicale gratuite oferite de echipele MedLife Medici’s Timișoara, în cadrul Caravanei Medicale organizate în această vară în județele Timiș și Caraș-Severin. Caravana va fi prezentă în Mașloc în intervalul orar 09:00–18:00, iar pacienții se pot programa în prealabil la numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Piața Corneliu Micloși este cea mai nouă zonă din cartierul Fabric in care vor începe spargerile din proiectul de regenerare urbană. Conform proiectului, piațeta va deveni un spațiu mai verde și mai bine conectat pentru pietoni și bicicliști, prin amenajarea unor noi alei, extinderea suprafețelor verzi și realizarea unei legături între zona sinagogii și malul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul începe spargerile într-o nouă zonă din proiectul de regenerare a Fabricului
Ruga de la Jebel din județul Timiș va avea loc, conform tradiției locale, în perioada 20–21 iulie 2026, doar că această dată va fi o ediție „prelungită”, care va debuta din 18 iulie, va continua și pe 19, dar și în zilele următoare. Sărbătoarea comunității este organizată de hramul bisericilor din localitate, cu ocazia Sfântului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zile de mare sărbătoare la Jebel! Suntenți invitați la o ediție specială a Rugii
Unul din simbolurile timișorene ale Revoluției și 89, dar și primar al Timișoarei în anii 90, Viorel Oancea, a trecut la cele sfinte. Anunțul a fost făcut de profesorul universitar și istoricul literar, diplomat, Vasile Popovici. „Dimineața asta vine cu o veste neagră pentru familia lui, a mea și a întregului oraș. S-a stins în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Viorel Oancea, primul primar ales al Timișoarei după Revoluție și erou al zilelor fierbinți din decembrie 1989
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031
Noile negocieri de la Palatul Cotroceni între preşedintele Nicuşor Dan şi liderii fostei coaliţii guvernamentale privind desemnarea unui premier s-au încheiat tot în coadă de pește. Varianta alegerilor anticipate nu mai este respinsă vehement de Nicuşor Dan. Întâlnirea dintre dintre Nicuşor Dan şi liderii PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi a durat aproape două ore,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consultările de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără niciun rezultat. Varianta alegerilor anticipate prinde contur
Până să ajungă la votul consilierilor locali, proiectul mutării caselor de pariuri și jocuri de noroc pe strada Sulina trebuie să treacă și de o dezbatere publică cerută de lege. Primăria Timișoara organizează joi, 16 iulie, o dezbatere publică având ca temă proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind amplasarea, autorizarea și funcționarea activităților de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crearea Sin City pe strada Sulina intră prima dată în dezbatere publică
Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că România are nevoie de un guvern curajos care să livreze pentru români, nu unul care protejează privilegiile “sub umbrela stabilității”. Dacă nu este posibil acest lucru, el spune că ar trebui organizate alegeri anticipate. Afirmaţiile au fost făcute înainte de întâlnirea lui Nicuşor Dan cu liderii fostei coaliţii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz vorbeşte de varianta alegerilor anticipate: “Poate e momentul să-i lăsăm pe români să decidă”
Cea mai fericită zi de student. Există momente care închid un capitol, dar deschid, în același timp, un drum nou. Ceremonia de absolvire este unul dintre ele. După ani petrecuți în amfiteatre, laboratoare și biblioteci, după examene, proiecte, provocări și reușite, absolvenții Universității Politehnica Timișoara au celebrat, duminică, 12 iulie 2026, finalul studenției și începutul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și a venit ziua mare a absolvirii! O nouă generație a pornit spre viitor, dar rămâne parte din aceeași familie a UPT/FOTO
Oarecum paradoxal, dacă nu e vorba de invidie, PNL Sânnicolau Mare anunţă, printr-un comunicat de presă, că are mari rezerve vizavi de marea investiţie privind realizarea unui aquapark în acest oraş.  Noua organizaţie PNL din Sânnicolau Mare a fost constituită personal de Alin Popoviciu, vicepreşedinte al CJ Timiş, instituţie care urmează să finanţeze aquapark-ul. Săptămâna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paradox sau ranchiună? Oamenii lui Alin Popoviciu din Sânnicolau Mare contestă o investiţie a Consiliului Judeţean în oraşul lor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.