Agențiile pentru Dezvoltarea Regională vor fi implicate în PNRR/FOTO

Agențiile pentru Dezvoltare Regională primesc și mai multă putere, după ce au devenit partener direct al UE în Programul Operațional Regional. Acestea vor fi implicate în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, a anunțat, la Arad, premierul României, Florin Cîțu, în cadrul unei ședinței extraordinare a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest.

După cum spuneam, începând cu perioada de programare 2021 – 2027, la nivelul celor 8 regiuni de dezvoltare, Agențiile pentru Dezvoltare Regională îndeplinesc  funcția de autorități de management, pentru Programele Operaționale Regionale. Astfel, proiectele se vor evalua, contracta, implementa si plăti direct, la nivel regional.

„Avantajele acestei decizii de descentralizare este că Programele Operaționale Regionale sunt elaborate plecând de la nevoile si specificul fiecărei regiuni, ducând deciziile cât mai aproape de beneficiari, adică de cetățeni. Acest demers va simplifica procesul de depunere si va grăbi evaluarea si apoi implementarea proiectelor, utilizând mecanisme simple si, sper eu, digitalizate. Ținta noastră este de a reduce la cel puțin jumătate durata de la depunerea la contractarea fiecărui proiect, față de situația de până acum”, a declarat președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, Iustin Cionca.

În cadrul discuțiilor purtate, premierul a prezentat planul în urma căruia România va beneficia de un buget de 29,2 miliarde de euro, prin granturi și împrumuturi, iar ADR vor avea un rol direct în implementare a programului.

„Este o provocare pentru noi toți această sumă, dar sunt sigur că vom putea să facem acest lucru, pentru că, trebuie să fim conștienți că nu vom mai avea această șansă.  Vreau să ne asigurăm că implementăm acești bani. Cele trei elemente vitale in care vom investi sunt: infrastructura rutieră și feroviară, spitalele și fondul pentru UAT-uri, în care au fost incluse și CJ-urile”, a spus Florin Cîțu.

Cele 8 agenții au pregătit și transmis către Comisia Europeană două versiuni ale Programului Operațional Regional 2021 – 2027, iar în prezent se află în plin proces de negociere directă cu Comisia Europeană privind conținutul acestora.

„Cele opt programe regionale sunt în cea mai avansată fază. Niciun alt program sectorial pregătit de Guvern nu este într-o fază atât de avansată. Practic, există șanse ca, la mijlocul verii să avem programele aprobate de către Comisia Europeană. Și, mai mult decât atât, am putea să producem cheltuieli anul acesta”, a declarat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

Un alt punct interesant din strategia ADR se referă la educarea tinerilor în spiritul inovării și antreprenoriatului. Un alt anunț interesant legat de activitatea ADR Vest este crearea a patru centre de componență în fiecare dintre județele din aria de responsabilitate.

„Ne propunem să creștem tinerii în spiritul inovării și antreprenoriatului din școală. Vrem să facem patru centre de competență, câte unul în fiecare județ al regiunii Vest, în care tinerii să fie expuși la tehnologia nouă, să-i învățăm antreprenoriat, marketing, leadership, pentru că numai așa putem crește masa de plusvaloare pe care regiunea poate să o dezvolte”, a mai spus directorul ADR Vest.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul

ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Analiza imobiliare.ro

Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Dacă ați avut parte de fenomenul de ”Shrinkflation”, în care o serie de bunuri alimentare rămâneau la același preț, dar la gramaj mai mic, iată că un astfel de fenomen pare să apară și în domeniul imobiliar. Apartamentele noi au devenit gradual mai compacte și mai scumpe. În același timp, sunt vizibil îmbunătățite când vine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul “Shrinkflation” pare să apară și în sectorul imobiliar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit
ACS Atletico Timișoara organizează, în perioada 26–27 septembrie 2026, la Baza Sportivă Chișoda, Cupa Atletico Timișoara 2026, proiect finanțat de Consiliul Județean Timiș. Competiția este dedicată copiilor și juniorilor și urmărește dezvoltarea experienței competiționale, promovarea fair-play-ului și încurajarea practicării sportului de la vârste mici. Cupa reprezintă etapa finală a unui proiect mai amplu de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Atletico, un turneu pentru toții copiii să se bucure de sportul care îl iubesc cel mai mult, fotbalul
Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
George Cătălin Roman, arbitru al CJA Timiș și component al lotului național de Liga I, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027. Este o performanță deosebită, care readuce arbitrajul timișean foarte aproape de locul pe care l-a ocupat, de-a lungul timpului, pe scena...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul revine în circuitul european al cavalerilor fluierului. George Roman, propus pe lista FIFA
Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți
La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund
Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto
Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.