Pentru câteva zeci de elevi de la Școala Gimnazială din Moșnița Nouă se anunță o oră de sport unică, joi, 10 iunie, de la ora 11:00, la sala de sport din localitate. Profi de sport vor doi multiplii campioni mondiali, europeni și naționali, Amato Zaharia și Yamato Zaharia. Lor li se vor alătura alți performeri de mare valoare, care îi vor iniția pe copii în tainele sportului.
Acțiunea „Azi sunt Profu`tău de sport”, inițiată și organizată de Asociația Junior Sport, face parte dinProiectul european „WoW Europe”, care pledează pentru mișcare și pentru întoarcerea la sport – cu atât mai importantă după un an de pandemie.
„Prin cea de-a cincea acțiune „Azi sunt profu’ tău de sport!”, care are loc în acest an în județul Timiș, dorim să aducem sportul în atenția copiilor, direct în școli. Suntem fericiți să avem alături de noi, ca ambasadori, mari sportivi, adevărate modele pentru tânăra generație”, a declarat Beatrice Mercado, președintele Asociației Junior Sport – inițiator și coordonator al Proiectului„WoW EUROPE”.
Evenimentul va începe la ora 11:00 la Sala de Sport din Moșnița Nouă. După încălzirea cu multiplii campioni Amatto Zaharia (actualmente președintele Federației Române de Kempo) și Yamato Zaharia (în prezent antrenor al lotului național de junior de Kempo al României), elevii de la Școala Gimnazială vor avea parte de spectaculoase demonstrații sportive, reunite sub numelegeneric „Concertul sportului”, care îi vor avea în prim plan pe cei doi campioni la Kempo, respectiv pe sportivii Jasmina Elena Ciocoiu, Denisa Căpâlnaș, Alessia Marcu și Lorena Dancea (kickbox), Dominik Albert, Beatrix Albert și Alexandru Fort (karate).
La acest eveniment și-au anunțat prezența importante oficialități din județulTimiș, între care Alexandru Proteasa (vicepreședinte la Consiliul JudețeanTimiș), Florin Bucur (primarul comunei Moșnița Nouă), dar și mulți profesori și foști sportivi din Moșnița Nouă.
Comentarii prin facebook