Două străzi importante din zona Modern vor intra, în sfârșit, în șantier, urmând să fie reabilitate. Pentru puțin peste patru milioane de lei se vor realiza lucrări complexe și acestea vor include și rețelele utilitare, pe lângă reabilitarea carosabilului. Vorbim despre străzile Orăștie și Alpiniștilor, iar acum Primăria Timișoara a anunțat demararea șantierului. Acesta este…
Demarează șantierul de reabilitare de pe Bulevardul Cetății. Vor fi restricții de circulație, iar tramvaiele nu vor mai ajunge în zonă
Primăria Timişoara anunță lansarea, peste doar câteva zile, a proiectului “Reabilitare linii de tramvai şi modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timişoara, Traseul 4, Bulevardul Cetăţii”. Lucrările aferente obiectivului de investiţii, finanţat din bugetul local al municipiului Timişoara, vor începe în data de 28 iunie. De la această dată de se va închide circulaţia pe bulevardul…
Cum aleg cea mai bună ofertă la energia electrică. Sfaturi practice.
Liberalizarea pieței de energie electrică creează noi oportunități atât pentru furnizorii activi în piață, cât și pentru consumatori: sunt peste 130 de oferte de furnizare a energiei electrice publicate pe site-ul Autorității de Reglementare a Energiei Electrice din care putem alege pentru a trece pe piața concurențială. Numărul mare de furnizori și multitudinea ofertelor propuse…
USR PLUS cere partenerilor de la PNL să-l excludă din partid pe fostul primar, Nicolae Robu
Reacțiile virulente ale fostului primar, Nicolae Robu, reușesc să pună tot mai multă vrajbă în coaliția locală PNL – USRPLUS. După ieșirea necontrolată împotriva a trei scriitori timișoreni, grupul consilierilor locali ai USRPLUS cere PNL Timișoara să se delimiteze fără echivoc de insultele adresate unor intelectuali publici reputați de către fostul primar, membru al partidului.…
Nesimţire! Deşeuri din Timişoara, deversate la Giarmata Vii/Foto
Poliţia Locală a comunei Ghiroda a suprins, în urmă cu două zile, persoane din Timişoara care aruncau deşeuri din construcţii în Giarmata Vii. De data asta au fost amendaţi cu 6.000 de lei. Există o practică a unor firme care, în loc să încheie contracte cu societăţi de salubrizare, apelează la aşa-numiţii “debarasatori”. Aceştia din…
Nașterea Sf. Ioan Botezătorul și Sânzienele, sărbătorile începutului de vară
Credincioșii ortodocși, catolici și greco-catolici celebrează pe 24 iunie nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, care a vestit lumii că Iisus este Mesia și l-a botezat pe acesta în râul Iordan. În aceeași zi, calendarul popular românesc marchează sărbătoarea de Sânziene. În fiecare an, la 24 iunie, în lumea creștină este celebrată nașterea lui Ioan Botezătorul. Este…
Aquatim anunţă întreruperea furnizării apei la Săcălaz
Vineri, 25 iunie, între orele 8.00 şi 17.00, în Săcălaz se va executa conectarea conductei DN200mm cu DN110mm la intersecția străzilor IV și V și la Căminul cultural. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei în localitate. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.…
Parța va lumina Liga 4! Flacăra a câștigat Campionatul Județean
Flacăra Parța a câștigat barajul de accedere în Divizia D, după ce a jucat finala Ligii 5 cu Unirea Sânnicolau Mare. Elevii lui Adrian Bungău vor juca din toamnă în eșalonul de elită al județului Timiș. Partida dintre câștigătoarele Seriei I și II din Campionatul Județean a fost organizat în condiții foarte bune pe stadionul…
Canicula ține deschise până seara porțile bisericilor din Timișoara. ISU înființează mai multe puncte de prim ajutor
Ca urmare a căldurilor excesive autoritățile iau o serie de măsuri în favoarea populației. Astfel, la inițiativa Primăriei Municipiului Timișoara, numeroase biserici rămân deschise pentru a oferi timișorenilor umbră și apă în aceste zile caniculare. De asemenea, ISU Timiș înființează mai multe puncte de prim ajutor în oraș Arhiepiscopia Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă, Episcopia…
CJ Timiș și Primăria Timișoara doresc sincronizarea strategiilor de dezvoltare pentru județ și capitala acestuia
Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara sunt prietene la nevoie, iar acum lucrează la sincronizarea strategiilor de dezvoltare ale celor două entități administrative. Un prim pas a avut loc miercuri în cadrul Consiliului de Strategie și Consiliere Economică creat de CJ Timiș. Consiliul Județean Timiș a organizat miercuri o dezbatere între decidenții publici centrali și…
Bărbat arestat după ce s-a aflat că este căutat pentru furt. S-a luat la ceartă în parcarea unui supermarket
Un bărbat pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă a fost depistat de către un echipaj din Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” din Timişoara. Marți, în jurul orei 18, jandarmii au fost solicitați să intervină în parcarea unui supermarket din Timișoara, unde a avut loc un conflict între mai multe persoane.…
Serviciul de Înmatriculări Timișoara încearcă ”recuperarea” programărilor pierdute din cauza scandalului de mituire a personalului
Activitatea Serviciului de Înmatriculări Timiș continuă, se încearcă ”recuperarea” programărilor din zilele trecute, apărute reținerii și, ulterior, arestării, mai multor lucrători, pentru primirea de mită. Din păcate, situația afectează activitatea unității teritoriale din Lugoj. Programul de lucru cu publicul al Serviciului de Înmatriculări, pentru perioada următoare, va rămâne în intervalul orar 08:00-15:30. Joi, 24 iunie,…
Rețetele tradiționale de mâncare bănățeană ajung în meniurile restaurantelor din Timișoara/FOTO
Mâncarea tradițională bănățeană va fi mai aproape de turiștii care vor vizita Timișoara. Sunt deja 12 restaurante din oraș, care au fost interesate de rețete și din această săptămână vom găsi alături de specialitățile internaționale și cele din pusta vestului României. Colăcei, păturata pe crumpi, zupă de găină, crumpi prăjiți în tipsie, carne de pui…
Nicolae Robu afirmă că a fost ameninţat de Vasile Popovici. Ce spune de jignirile aduse la adresa a trei universitari timişoreni
Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, afirmă că a fost ameninţat de către scriitorul şi universitarul Vasile Popovici, prezentând în acest sens captura unui mesaj pe pagina sa de Facebook. Pe de altă parte, Robu spune că regretă cuvintele dure folosite la adresa a trei intelectuali timişoreni, adăugând însă că ele sunt “potrivite realităţii”. După…
Conducerea Primăriei Timișoara a descoperit că sunt probleme în Parcul Rozelor. S-au dispus măsuri!
Mai marii din instituția de pe CD Loga au aflat că în Parcul Rozelor sunt probleme și că acesta a devenit parcul … ambroziei. Cei reuniți sub sintagma ”Conducerea Primăriei Municipiului Timișoara” spun că s-a solicitat celor de la Horticultura să ”remedieze” buruienile din parc și că solicitarea vine în urma verificărilor inspectorilor municipalității. Surpriză…
Incendiu în mansarda unui bloc din Timişoara din cauza instalației de climatizare
Astăzi, la puţin timp după ora 12.00, pompierii de la ISU Banat au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu la mansarda unui bloc de locuințe (4 etaje+mansardă), pe strada Matei Basarab din Timișoara. La fața locului au fost dislocate patru autospeciale de stingere, două autoscări de lucru la înălțime, un echipaj SMURD și…
S-a sunat adunarea pe Ştiinţa! Poli începe pregătirea pentru un nou sezon
Politehnica Timişoara s-a reunit astăzi la arena “Ştiinţa” pentru abordarea stagiunii 2021-22. 34 de jucători au participat la prima şedinţă de pregătire sub comanda antrenorului Dorin Toma. “Am luat un prim contact cu jucătorii, atmosfera este una pozitivă, încercăm în aceste zile să luăm cele mai bune decizii asupra unor jucători. Primele zile sunt destinate…
Două persoane din Timiş, ambele din Timişoara, confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. La ATI mai sunt 15 pacienţi
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, două persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 1.515 teste, din care 32 de teste rapide. Rata de infectare în Timiş este 0,06. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, au fost confirmate două persoane cu coronavirus, ambele fiind din Timişoara. Numărul total de…
Fonduri europene atrase de Aquatim în trei localități din Timiș
23.06.2021 Fonduri europene atrase de Aquatim în trei localități din Timiș În data de 22 iunie, Aquatim a semnat contractul de lucrări „Execuție rețele de apă și canalizare Urseni, Moșnita Veche, Moșnita Nouă” cu Asocierea Valnel Construct S.R.L., Art Construct Timiș S.R.L., CVW Technologies S.R.L. Acest contract face parte din „Proiectul regional de…
Se închide traficul pe Bulevardul Sudului, din cauza lucrărilor din zonă
Graficul lucrărilor la obiectivul de investiții “Modernizare și extindere Bulevardul Sudului” care au putut fi executate fără a afecta traficul și siguranța conducătorilor auto și a pietonilor a ajuns la final, transmit reprezentanţii Primăriei. Lucrările care urmează a fi executate nu se pot realiza în condiții de trafic, astfel că se va închide traficul rutier…