Stirile din ziua: 4 iulie 2021

Daniel Funeriu s-a săturat de “manelizarea” Timişoarei: Terasele – expoziţie de silicoane, magazine de joasă factură, aeroportul, o budă

Daniel Funeriu s-a săturat de “manelizarea” Timişoarei: Terasele – expoziţie de silicoane, magazine de joasă factură, aeroportul, o budă

Ex-timişoreanul Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, afirmă că nu-i mai place deloc oraşul în care a crescut. În doar câteva cuvinte, el desfiinţează oraşul în care nu-i mai vine nici măcar… să bea o bere. A venit pentru trei zile în Timişoara şi i-a puţit aproape tot. E vorba de fostul ministru al Educaţiei,

Ministrul Cătălin Drulă e fericit: Lucrările la ”rușinea națională”, de la Coșevița, sunt gata la timp/VIDEO

Cu zâmbetul pe buze, ministrul Transporturilor a anunțat duminică, la Timișoara, că lucrările la DN 68 A, porțiunea dintre Margina și Holdea, pe care el o numea „o rușine națională” se vor finaliza la finele săptămânii viitoare, așa cum era stabilit. Ultimele imagini, aeriene, realizate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, arată cât de

Ludovic Orban, Liviu Cocean

Liberalul Liviu Cocean reacţionează: “Toată șarada asta cu excluderile este doar o fumigenă”

Directorul SC Pieţe, Liviu Cocean, este convins că ameninţările cu excluderile din partid proferate de liderii PNL Timiş nu sunt decât fumigene. Membru al “echipei Ambruş” din PNL Timişoara, Cocean consideră că prin aceste ameninţări se doreşte fraudarea alegerilor la nivel judeţean. După eşecul organizării alegerilor din PNL Timişoara, Alin Nica, preşedintele interimar al PNL

Doar două decese, din cauza coronavirusului, raportate la nivel naţional, în ultimele 24 de ore

De la ultima raportare, la nivel naţional 33 de persoane au fost infectate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 8.713 de teste RT-PCR şi 8.591 teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 67 pacienţi. Până astăzi, 4 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.951 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.351 de

Cel mai bun bilanţ Covid-19 în Timiş: zero infectări, zero decese, zero pacienţi la ATI!

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore,  nicio persoană nu a fost confirmată cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 748 de teste, dintre care 314 teste rapide. Rata de infectare în Timiş este 0,04, la fel ca în ziua precedent. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, nu a fost confirmată cu coronavirus nici

Cătălin Drulă desfiinţează Agenția Română pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare

Cătălin Drulă, a anunțat, duminică la Timişoara, faptul că Agenția Română pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare va fi desființată. Agenţai a fost impicată într-un imens scandal, fiind vizată de o anchetă a procurorilor DNA Ministrul Tranporturilor, Cătălin Drulă, a afirmat că salută demersul procurorilor DNA care au început o investigație la agenția aflată în

Evaluare Națională

Evaluare naţională. După contestaţii, încă o medie de 10 în Timiş

Au fost publicate rezultatele finale la Evaluarea Națională 2021, după ce au fost soluționate contestațiile. În urma recorectării lucrărilor, încă un elev din Timiş a reușit să obțină media 10. Ministerul Educației Naționale a publicat, duminică, rezultatele finale a Evaluării Naționale. În Timiş sunt nouă elevi care au obținut media 10. Dintre aceştia, patru sunt

Alegeri cu final așteptat la USR PLUS. Dominic Fritz, candidat unic, e gata să preia conducerea filialei Timiș

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, trece duminică prin una dintre cele mai lejere competiții din viața sa politică de până acum. El concurează pentru postul de președinte al USR PLUS Timiș, din postura de unic candidat, aceasta după ce Raul Olajos a decis să renunțe la candidatură în ultimul moment. Acum, Fritz are o viziune nouă

cosmin barnoi

Primul transfer la SSU Politehnica! Un fost alb-violet va juca pentru Timişoara

Politehnica Timişoara a realizat primul transfer al verii. A revenit la Timişoara un jucător care a mai evoluat în alb-violet, dar pentru o altă Poli. „Suntem încântaţi să anunţăm că mijlocaşul Cosmin Bîrnoi a semnat un contract valabil până în 30 iunie 2023 cu clubul nostru. Bine ai venit şi cât mai multe realizări în

Maria Grapini

Dramă. “Oameni fără caracter” i-au şters Mariei Grapini pagina de Facebook de europarlamentar

Eurodeputata Maria Grapini  a rămas fără pagina oficială de europarlamentar pe Facebook. Ea afirmă că pagina i-a fost ştearsă de “oamenii fără caracter” care îi administrau contul. Timişoreanca Maria Grapini şi-a anunţat fanii de pe contul personal de Facebook că urmează o perioadă în care pagina oficială de europarlamentar nu va funcţiona. Ea a spus

casa muhle

Cosmin Tabără vrea Casa Muhle la Municipalitate, chiar cu un efort financiar important

Timișoara trebuie să facă orice efort financiar pentru a intra în poseseia Casei Muhle, este opinia viceprimarului PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără. El mai spune doar că acea clădire ar trebui să fie pusă în valoare, iar în curte să reapară sere cu flori. Casa Muhle ar trebui să intre în posesia municipalității, chiar printr-un

alegeri PNL Timisoara

Alegerea preşedintelui PNL Timiș se amână după scandalul de la Timișoara, iar ședința va fi tot cu bodyguarzi

Alegerile județene pentru noua conducere a PNL Timiș se vor amâna, a anunțat „interimarul” Alin Nica. Aceasta, după ce alegerile locale pentru filiala Timișoara s-au transformat într-un circ total. Până ce alegerile locale nu se vor încheia în toate organizațiile locale nu se va putea organiza și conferința județeană, a anunțat Alin Nica, după alegerile

Alin Nica, Danut Groza

Surse: Luni vor avea loc primele excluderi din PNL Timiş. Şi-a dat acordul şi Florin Cîţu

Potrivit unor surse, luni se va întruni Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Timiş, în cadrul căruia vor fi decise cel puţin patru excluderi din partid. Conform aceloraşi surse, pentru acest demers şi-a dat acordul şi Florin Cîţu, candidatul la preşedinţia PNL susţinut de actuala conducere a organizaţiei judeţene. Pe lista neagră figurează: Claudiu Chira,

Festivalul „Opera Nights”, din nou la Castelul Corvinilor

Festivalul „Opera Nights” revine la Castelul Corvinilor din Hunedoara, după un an de pauză ce a fost determinată de pandemia de coronavirus. „Ediţia 2021 a Festivalului Opera Nights va avea loc în zilele de 17 şi 18 iulie, pe esplanada din faţa Castelului Corvinilor din Hunedoara şi va include spectacole din creaţia universală care, de-a

Editorial de Eugen Sasu

Noi vrem ardei umpluți!

Un senator dintr-un partid se duce la cabinetulul unui ministru să-l roage ceva, două posturi oferite cu prelungire unor „enoriași” din filiala lui de la Galați. ”Colega, am și eu o problemă…”, pare să înceapă o discuție banală în politica românească. Două funcții la o agenție de salvare de vieți pe mare și la administrația

Aquatim spală rețelele în Șemlacu Mare, Șemlacu Mic și Uivar

Luni, 5 iulie, se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Ca urmare, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Șemlacu Mare, iar între orele 12-15, în Șemlacu Mic. De asemenea, între orele 9-16 presiunea apei va fi scăzută în Uivar. Spălarea conductelor din rețeaua de distribuție urmărește

Top