Consilierii locali timișoreni au avut de dezbătut plângerile prealabile făcute de controversatul Culiță Chiș, atât în nume propriu, dar și împreună cu mai mulți colegi, prin sindicat, împotriva noii organigrame din Primăria Timișoara. Primarul Dominic Fritz a rămas ferm pe poziție și a spus că este dreptul lor, inclusiv legal, să meargă înainte cu inițiativa…
Arborii bătrâni tăiați la Timișoara vor deveni sculpturi
Copacii bătrâni și uscați din Timișoara vor deveni suport pentru operele de artă realizate de studenții sculptori. PrimăriaTimișoara și Facultatea de Arte și Design Timișoara din cadrul Universității de Vest au încheiat, prin Hotărâre a Consiliului Local, votată în ședința de astăzi, un acord menit să dea o nouă viață materialului dendrologic și, totodată, să…
A fost finalizată reabilitarea drumului județean 692B, spre Tomnatic
Drumul județean 692B, cuprins între intersecția cu DN6 și limita sud-estică a intravilanului localității Tomnatic, spre localitatea Nerău, comuna Teremia Mare, a fost reabilitat. Investiția a fost realizată Consiliului Județean Timiș și a presupus ranforsarea a 4,2 km de șosea. Printre principalele avantaje vizate de investiție se numără îmbunătățirea circulației rutiere, atragerea de noi investitori,…
Se înfiinţează Asociația pentru Promovarea Timișoarei. Municipalitatea dă un sfert de milion de lei
Consilierii locali au avut de aprobat un proiect legat de înființarea Asociației pentru Promovarea Orașului. Deși părea un proiect banal, care să fie unul pozitiv, fostul viceprimar al orașului, Dan Diaconu, a atras atenția că acolo sunt probleme de legalitate. Totuși, proiectul a trecut fără probleme. La propunerea primarului Dominic Fritz se va înfiinţa Asociația…
Valeriu Gheorghiță: Este foarte probabil să înceapă vaccinarea anti-covid cu a treia doză, din septembrie
Valeriu Gheorghiță a anunțat marți că vaccinarea cu a treia doză anti-COVID va începe, foarte probabil, din luna septembrie. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat că este vorba despre cadrele medicale, persoanele vulnerabile sau românii cu vârsta peste 65 de ani. În ultima săptămână au fost înregistrate în România 26 de noi cazuri de…
Fundația Comunitară Timișoara propune zece proiecte pentru comunitate pentru a fi votate de cetățenii orașului de pe Bega
Fundația Comunitară Timișoara (FCTM) vrea să știe opiniile cetățenilor și lansează un sondaj pentru timișoreni: alege și votează cel mai important proiect pentru comunitate. Lista cu proiecte nu e ”la liber”, participanții sunt invitați să voteze dintr-o listă de 10 priorități, proiectele pe care ei le consideră cele mai importante pentru comunitate. Timișorenii își vor…
Cum va fi vremea în luna august
Temperaturile vor fi mai mari decât cele normale pentru această perioadă în prima săptămână din august, iar apoi se vor situa în jurul valorilor normale, potrivit prognozei pentru luna august, emisă marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie. Vremea în săptămâna 26 iulie – 2 august 2021 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice…
Patru note de zece în Timiș, la concursul de titularizare
Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro. În Timiș, sunt note de 10: patru; note între 7 – 9, 99: 424; note între 5 – 6,99:…
ACS Poli joacă în Cupă. Periam merge direct în turul secund. Avem parte și de un derby județean
Miercuri, 28 iulie, de la ora 17:30, sunt programate meciurile din prima fază națională a Cupei României, sezonul 2020-2021. În primul tur sunt calificate echipe ce anul trecut au evoluat în Liga 3 și câștigătoarele Cupei pe fazele județene. Așadar, deși are mari probleme de lot, dar și legale, ACS Poli își propune să înceapă…
Explozie de noi cazuri de coronavirus. 175 de persoane, confirmate în ultimele 24 de ore
De la ultima raportare, la nivel naţional 175 persoane au fost infectate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 13.544 de teste RT-PCR şi 16.778 teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 43 de pacienţi. Până astăzi, 27 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.551 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).…
Nouă persoane din Timiş, confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, nouă persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 1.697 de teste, dintre care 652 de teste rapide. Rata de infectare în Timiş este 0,06, la fel ca în ziua precedentă. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului Timiş, nouă persoane au fost confirmate cu coronavirus.…
Noua organigramă a Primăriei Timişoara intră în vigoare de luni, 2 august. Municipalitatea, pregătită de procese cu angajaţii
În pofida opoziţiei sindicale, precum şi a unor foşti directori din instituţie, noua organigramă a Primăriei Timişoara va intra efectiv în vigoare începând cu data de luni, 2 august. Conducerea instituţiei se pregăteşte, în paralel, şi de procese cu unii angajaţi, astfel că e foarte posibil să angajaze servicii juridice externe. În şedinţa de astăzi…
A învins din postura de membru al opoziției! Garajele de pe strada Elena Nicoară vor fi demolate/FOTO
Un număr de 26 de garaje de pe strada Martir Elena Nicoară au fost demolate, iar în loc se vor amenaja locuri de parcare. La solicitările cetățenilor din zonă a răspuns consilierul local de opoziție, Roxana Iliescu, ea a făcut presiuni la primărie și s-a rezolvat. Chiar dacă nu e la putere se poate, spune…
A început numărătoarea inversă până la începutul așteptatei gale de box
Flavius Biea este pregătit pentru meciul pe care îl va susţine vineri seară în main-event-ul galei „Boxing Fighting Championship”. În ultima perioadă, pugilistul timişorean s-a pregătit alături de englezul Asinia Byfield. Cei doi au susţinut o serie de sparring-uri în cadrul sălii „Biea Boxing Gym”, unde deţinătorul centurii intercontinentale IBA a efectuat majoritatea antrenamentelor pentru…
În Timiş, doar 615 doze de vaccin împotriva Covid-19, administrate în ultimele 24 de ore,
În ultimele 24 de ore, în judeţul Timiș, s-a administrat un număr de 615 de vaccinuri, dintre care cinci Moderna, opt AstraZeneca, 231 – Johnson&Johnson și 371 – Pfizer. Astfel, în cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr de patru vaccinuri, iar în cadrul etapei a II-a, 13 vaccinuri, În cadrul…
Încep lucrările la Clinica de Balneologie. Valoarea investiţiei este de aproape 13 milioane de lei, fără TVA, bani europeni
În foarte scurt timp vor demara efectiv lucrările de reabilitare şi extindere a Clinicii de Balneologie, aparţinând Spitalului Municipal. Valoarea investiţiei este de aproape 13 milioane de lei, fără TVA, finanţare europeană, iar durata lucrărilor este de 21 de luni. Primarul Dominic Fritz a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul “Extinderea, reabilitarea, modernizarea…
Proiectul Centrului de zi din Freidorf a mai trecut de o etapă
Un Centru de zi pentru persoane defavorizare sau cu dizabilităţi urmează să fie ridicat în cartierul Freidorf, cu ajutorul fondurilor europene. Valoarea proiectului este de 3,5 milioane de lei cu TVA inclus. Un nou proiect al Primăriei Timişoara din sfera serviciilor sociale depășește o etapă a procedurilor necesare pentru a ajunge la o finanțare din…
Modificările de la nodul Margina au ajutat la decongestionarea traficului de pe A1/VIDEO
De curând, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a adus o serie de modificări în circulație la nodul rutier de la Margina de pe autostrada A1. Acestea au fost necesare pentru a asigura fluidizarea traficului rutier. Breteaua de acces pe autostrada A1 pe direcția București este acum folosită ca acces temporar spre Timișoara, iar ca…
În aşteptarea valului 4, autorităţile propun noi măsuri de relaxare, începând cu data de 1 august
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus noi măsuri de relaxare începând cu 1 august. Astfel, se vor putea organiza spectacole cu 75.000 de persoane, nunți cu 400 de participanți, competiții sportive cu tribunele pline. Pentru toate acestea însă, participanţii trebuie să fie vaccinaţi sau să aibă test. În timp ce numărul de infectări…
Prezențe de gală la Cupa Poli, handbal masculin
Cupa Poli la handbal masculin se va desfășura anul acesta în zilele de 21 și 22 august, iar acum avem și confirmările participărilor: alături de SCM Politehnica Timișoara, vor evolua Universitatea Cluj, RK Proleter Zrenjanin (Serbia) și KC Veszprem (Ungaria). Dintre participante, se desprinde numele echipe maghiare, de patru ori finalistă a Ligii Campionilor, ultima…
- 1
- 2