Un senator dintr-un partid se duce la cabinetulul unui ministru să-l roage ceva, două posturi oferite cu prelungire unor „enoriași” din filiala lui de la Galați. ”Colega, am și eu o problemă…”, pare să înceapă o discuție banală în politica românească. Două funcții la o agenție de salvare de vieți pe mare și la administrația fluvială a Dunării de Jos… Ce mare lucru e ăsta? De ce nu s-ar înțelege doi colegi de coaliție pe o chestiune banală? De ce salvarea de vieți e numai pe mare, de ce nu și pe pământ? Senatorul avea alegeri interne la Galați și voia să-și mulțumească oamenii, ministrul îi putea oferi omului ce-l ardea și roata se-ntorcea vreodată, să aibă el nevoie de satisfacerea unei dorințe. Simplu, România.
Numai că discuția asta nu a avut loc între doi pesediști, nici măcar între un pesedist și un liberal sau invers, nici între doi liberali, ci între un senator PNL și un ministru USR. Ce-a ieșit din toată povestea asta banală ce îl alte vremuri s-ar fi rezolvat în două minute? Păi ce să iasă? Că Drulă de la Transporturi, ministrul din poveste, este un „nenorocit de userist”, că „este dus”, că „nu este om, ci câine”. Considerațiile astea au fost subliniate dintr-o altă discuție, a unui fost ofițer din „servicii” venit să-l ajute pe un om de afaceri interesat în păstrarea liberalilor în cele două funcții, ca să vezi ce încurcătură cu iz de ciorapi transpirați urma să iasă de pe urma acelor numiri. Toată treaba s-a împotmolit la Drulă Drulă, „nenorocitul” de Drulă.
Apoi a ajuns la DNA, iar Ludovic Orban, aflat și el în alegeri interne, ce frământări credeți că are? Nu că lumea se dă peste cap să facă trafic de influență la el în partid, ci cum au ajuns informațiile astea la DNA, ce legătură are discuția dintre liberal și userist cu șmenuiala omului de afaceri cu securistul? Asta îl frământa pe Orban, nu că liberalii au multe-multe căcaturi din astea pe cap, cum a fost situația de la Apele Române și nu numai. Că în loc să se trezească din visul lor frumos USL-ist, nu se învață minte și continuă să dea apă la moară celor ce decretează convenabil că „toți sunt la fel”.
Și cu siguranță că nu toți liberalii sunt la fel, cu atât mai puțin useriștii, dar modul ăsta de-a rezova problemele curge încă prin venele multor politicieni români. Nu toți liberalii sunt corupți, nici măcar toți pesediștii, paradoxal sunt câțiva în regulă și pe-acolo, dar uite că așa reiese din peisaj. Nici invers, nu cred că toți useriștii sunt „lacrimă”, sigur pe la sate vreun viceprimar s-a ales pe funcție tot prin discuții precum cea din cabinetul lui Drulă, dar hai să vedem totuși partea bună din poveste: măcar la nivel înalt sunt oameni în stare să pună frână.
Ce e de reținut din toată fabula asta? Da, că useriștii n-ar fi oameni. Iar dacă ar fi, la absurd, oameni, poate că or fi oameni suedezi, sigur nu români cu care te poți înțelege, cu care să ai o taină. Asta e durerea noastră de cetățeni români. Nu că perpetuăm un sistem găunos prin unii dintre aleșii noștri ce nu se mai pot abține la sforării, ci că omul userist, în general, și omul Drulă, în particular, sunt ca femeia cu barbă, hipopotamul cu două capete, pentru simplul motiv că au refuzat să le prelungescă cu mai mult de două luni mandatul ălora de directori. Carevasăzică nu sunt oameni, n-au suflet.
Întrebarea este dacă ne place femeia cu barbă. Dar de ce am plăcea-o? Cum am rezolvat noi probleme de nerezolvat în cei 45 de ani de comunism și apoi încă jumătate atâta în fesenism, pesedism, pedelism și uselism? Corect, la fel ca senatorul liberal. Aveam pe cineva undeva. Suntem de multe ori superficiali, ne scapă uneori lucruri și metoda asta de rezolvare a situaților este ca un back-up pentru cei pătrunși de spiritul ăsta descurcăreț. La ce bun ca eu liberal sau eu tânăr pesedist să mă agit să lipesc afișe, să umblu ca papagalul cu măști cu Băsescu pe stradă, să fac puncte postând tot felul de fake-uri, dacă la final sunt refuzat de unul ca Drulă?
Nu vrem cu adevărat așa ceva. Și când nu vrem ceva, facem pe dracu-n patru să scăpăm de ce nu ne place. Suntem ca orice sistem greoi, firește că și inerțial. Alții îi zic tradiționalist, alții antiprogresist. Nu vrem progresul numai când auzim acest termen. Nu știm încă de ce. Că nu vrem să mișcăm lucrurile spre ceva despre care nu cunoaștem suficient sau nu-l vrem așa, pur și simplu, ca etichetă politică? Căci progresul e făcut de progresiști, iar progresiștii sunt marxiști, „marxiștii” sunt ecologiști, iar ecologiștii sunt poponari și ne învață copiii la prostii.
Gata, am rezolvat problema. Nu mai trebuie să facem colectare separată a deșeurilor, nu ne mai trebuie mașini electrice, pașapoarte electronice sau cipuri, că ajungem cu toții progresiști dereglați sexual, ca și cum acest lucru s-ar putea atinge vreodată într-o țară conservatoare ca România. Și dereglajul, și colectarea.
Comentarii prin facebook