Viceprimarul Ruben Lațcău a pus lacăt frumos pe ușa lui Chiș Culiță. Chiș Culiță n-are birou să muncească. Biroul nu-l are nici el pe Chiș Culiță, că omul nu poate intra nici dacă ar vrea. Dar domnul Chiș ar vrea să muncească?, vine întrebarea. Dacă ar vrea, de ce nu muncește în alt birou, de ce nu se leagă cu lanțuri de ușa primăriei să ceară de lucru? Noi în acest timp ce facem?
Citim în ziare că Nicolae Robu a avut un număr de angajați în primărie, iar Dominic Fritz are cu 60-70 mai mulți, apoi ne mirăm. Dar de ce ne mirăm, că doar ăia dați la o parte nu pot fi dați afară? Ei vor încasa bani de la noi, contribuabilii, pentru a tăia frunze la câini, să elibereze biroul, la urma urmelor, pentru un alt șef despre care noi vom spera să nu fie un alt „chișculiță” mai progresist.
Subiectul aparatului de personal de la Primăria Timișoara ne va mai ocupa, din păcate, atenția mult timp de acum înainte. O vecie, am putea spune. Atât de încurcată e treaba, că ajungi să te întrebi ca pesedistul din București: cum e mai bine? Să vină primar anticorupție care să taie în carne vie contractul de salubritate, să dea de la cetățeni mai puțini bani pentru ridicarea gunoiului, dar asta să însemne luptă și situații grele, cu șobolani filmați pe străzi, sau să fie curat, dar să plătim șantajul ăsta la firmele clientelare, că așa a vrut un primar șmecher de dinainte?
Foarte mulți vor prefera plata șantajului. Credeți că situația e mult diferită în cazul „spectacolului” pornit de pe urma încercării primarului Fritz de a schimba schema de angajați a municipalității? Nu, tot o formă de șantaj este de ambele părți. Totul se rezumă la capacitatea de rezistență în fața acestei presiuni. Poate primarul face pasul înapoi și a pierdut jumătate de luptă, aura lui pentru 2024 a pălit caraghios în ochii alegătorilor. Dacă rezistă, apar „șobolanii”, iasă mizeria la suprafață și iarăși vor fi mulți care să se întrebe de ce nu lucrăm cu ăia pe care-i avem, de ce trebuie să plătim și pe Chiș Culiță, și pe înlocuitorul lui, alt „chișculiță”?
Chiș Culiță este un personaj, nu un subiect pentru aceste rânduri. El este angajatul care nu se lasă doborât din interes personal (am zice că e normal să fie așa), dar care poate avea și misiunea să moară cu alții de gât. Dominic Fritz a pierdut oricum startul. A șovăit atunci când trebuia să bată cu pumnul în masă. A trecut un an și lupta cu personajul „chișculiță” de abia începe. Poate dura doi ani în justiție, iar personajul are capacitatea de a compacta în jurul său alte zeci de angajați, bolovanul se va rostogoli până în preajma viitoarelor alegeri, iar bilanțul nu va arăta bine deloc pentru cavalerul teuton.
Tot Ruben Lațcău răspunde întrebării noastre despre pofta de lucru a lui Chiș Culiță. Unde este el când lacătul nu-l lasă să intre să muncească? Păi viceprimarul ne zice că omul tot vine cu concedii medicale. E bolnav? Atunci să-i urăm însănătoșire grabnică. Dar dacă nu e, până unde merge războiul ăsta birocratic și de gherilă administrativă? Și dacă merge departe, atunci să fie o reacție de ambele părți, să ceară cineva DSP-ului, casei de sănătate verificarea acelui concediu medical. Că poate omul vrea să muncească și nu reușește din cauza lacătului, dar și a adeverinței. Dar oare vrea să muncească Chiș Culiță?
Comentarii prin facebook