În cursul zilei de miercuri, maratonistul Dănuț Cernat, polițist în rezervă, va alerga pentru copiii polițiștilor decedați de Covid 19 în cadrul campaniei „Turul României în pași de alergare” inițiată de Corpul Național al Polițiștilor.
Săptămâna aceasta, se va afla pe raza județului nostru.
Maratonistul Dănuț Cernat a pornit la data de 1 iunie din București, a străbătut 15 județe și a alergat peste 1.500 de km, ajungând în data de 2 august la Timișoara, iar în data de 4 august va pleca către Buziaș, însoțit de câțiva polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și copii ai acestora, pe jos sau cu bicicleta. În zilele următoare își va continua traseul până la Lugoj și apoi către Caransebeș.
Totodată, în cadrul acestei campanii, polițiștii vor face donații în bani, sume care vor ajunge la copiii polițiștilor decedați.
„Prin această activitate dorim să ne aducem și noi contribuția oricât ar fi de infimă pe lângă gestul lui demn de urmat și, totodată să sprijinim această inițiativă eroică, dedicată copiilor polițiștilor răpuși de acest virus”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Comentarii prin facebook