Filarmonica „Banatul” Timișoara își va desfășura activitatea în online în următoarele două săptămâni.
Ținând cont de situația epidemiologică în care se regăsește Timișoara, concertele Filarmonicii „Banatul” din Timișoara se vor desfășura în următoarea perioadă în mediul online, prin live streaming.
Astfel, ultimul concert din cadrul Zilelor Muzicale Enescu – Bartók programat în 30 septembrie, de la ora 19, va fi transmis online, iar primele trei concerte simfonice din cadrul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală, programate în perioada 1-13 octombrie, se vor desfășura asemenea. Momentan, niciunul dintre evenimente nu a fost anulat.
Programul recitalurilor din cadrul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală va fi comunicat separat, urmând ca acestea să se reunească sub conceptul unei caravane muzicale ce va avea opriri în diferite localități din regiunea Banatului.
Festivalul Internațional Timișoara Muzicală se află la a XLV-a ediție și este organizat în colaborare cu Opera Națională Română din Timișoara.
Informații actualizate la zi se pot găsi și pe pagina de Facebook a Filarmonicii Banatul, precum și pe pagina de Instagram.
Comentarii prin facebook