Consilierul local Radu Țoancă acuză ilegalități cu contracte și facturi, dar și presiuni din partea președintelui CA al SC Horticultura

Radu Toanca

Radu Toanca

La scurt timp de la apariția scandalului cu iz penal de la concursurile din Primăria Timișoara, consilierul local PSD Radu Țoancă lansează primarului Dominic Fritz o propunere interesantă: ”Domnule Primar Dominic Fritz sesizați DNA-ul și cazul colegei useriste de la Horticultura, care a încălcat legea!”.

El vorbește despre președinta Consiliului de Adminsitrație al societății amintite, care a cerut adunării generale a acționarilor să aprobe decontarea a două facturi de asistență juridică, deși această operațiune poate fi realizată de directorul societății și nu de președintele CA sau de AGA.

Ieri, în plenul AGA de la Horticultura S.A. – societate aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara- am aflat că președinta Consiliului de Administrație și-a permis să încheie 2 contracte de asistenta juridică în numele societății , să aducă 2 facturi la plată însumând 7500 de lei și să facă presiuni ca acestea să fie plătite . Eu și câțiva colegi de ai mei cu o anumită experiență administrativă am crezut inițial că este o glumă, pentru că numărul legilor încălcate și gravitatea faptelor nu s-au mai întâlnit niciodată la nivelul administrației din Timișoara! Din păcate, nu avem de-a face cu o glumă și de aceea îi solicit domnului primar să sesizeze de urgență organele de cercetare penală, așa cum am văzut că face frecvent , chiar daca persoana în cauză este colegă de partid cu el! Numai ordonatorul de credite ( directorul societății) are dreptul să semneze contracte cu impact financiar. Orice factură se înregistrează în contabilitatea unei firme de stat numai după avizul CFP ( Control Financiar Preventiv). Orice contract trebuie să aibă obligatoriu stampila societății (ceea ce nu s-a întâmplat)”, am aflat de la Radu Țoancă.

 

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

dani a spus: (septembrie 16th, 2021 at 07:27 )

populism ieftin..de ce nu sesizezi tu radule?
nu ai invatat sa scrii? pune pe altcineva ca pt. asta nu verifica nimeni scrisul…nu dai concurs pt. post

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru

Dotarea așteptată de ani buni de zile de către STPT, noua hală de mentenanță a tramvaielor, intră, în sfârșit, în lucru. La nu mai puțin de patru ani de la demararea proiectului, Primăria Timișoara anunță că au început lucrările la noua hală specială. După eliberarea terenului de către Societatea de Transport Public Timișoara, constructorul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”

Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ghiozdanele sunt pregătite, caietele sunt noi, iar aventura poate începe!

Un nou an școlar, un pas spre un viitor mai curat. Eco Serv Timiș le spune „Bun venit!” tuturor micilor și marilor școlari și le dorește un an cu multe reușite! Și pentru că obiceiurile bune se învață de mici, punem și colectarea separată pe lista lecțiilor care merită luate cu noi în fiecare zi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiozdanele sunt pregătite, caietele sunt noi, iar aventura poate începe!

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității de business și una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a performanței antreprenoriale timișene: Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția a 33-a, care va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, nu respinge negocieri viitoare cu USR, însă afirmă că deciziile organizaţiei pe care o conduce se fac strict instituţional. El reacţionează astfel la declaraţiile viceprimaruluzi USR al Timişoarei, Ruben Laţcău, care a afirmat că a avut mai multe discuţii cu cei din PNL Timiş, dar toate deveneau…”perisabile” în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea îi răspunde lui Ruben Laţcău: “PNL Timiș nu ia hotărâri la colțul mesei, ci strict instituțional”
Ineditul Rod Festival transformă pentru încă o ediție piața de vechituri din Mehala într-un spațiu de artă și creație. Aceasta în 12 și 13 septembrie, când acolo va avea loc ediția a 7-a sub titlul „Mândrie și Nailon”. La Rod Festival, pentru două zile, „Ocsko” devine un hub cultural neconvențional, în care obiectele uitate, fotografiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piața din Mehala devine din nou loc de festival, Rod Festival – Mândrie și Nailon
Dotarea așteptată de ani buni de zile de către STPT, noua hală de mentenanță a tramvaielor, intră, în sfârșit, în lucru. La nu mai puțin de patru ani de la demararea proiectului, Primăria Timișoara anunță că au început lucrările la noua hală specială. După eliberarea terenului de către Societatea de Transport Public Timișoara, constructorul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru
Un cetăţean din Ohaba Lungă a fost luat la bătaie chiar în sediul primăriei comunei de un acolit al primarului PSD, Gigi Murărescu. „Vina” lui? A mers la primărie să se sesizeze faptul că poarta de la şcoala din localitate ar putea să cadă peste copii. Chiar în ziua deschiderii noului an şcolar, un bărbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat luat la bătaie în Primăria PSD-istă din Ohaba Lungă, după ce a sesizat că poarta de la şcoală s-ar putea prăbuşi peste copii/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității de business și una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a performanței antreprenoriale timișene: Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția a 33-a, care va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an
Sportivele secției de box de la CSM Timișoara au avut o evoluție remarcabilă la Campionatul Național Feminin desfășurat la Eforie Nord. Delegația bănățeană revine acasă cu patru medalii — una de aur, una de argint și două de bronz — alături de alte două clasări extrem de valoroase în top 5-ul național. Munca depusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salbă de medalii pentru CSM Timișoara la Campionatul Național Feminin de Box de la Eforie Nord
Dacă la nivel naţional se vorbeşte mult despre un candidat comun USR-PNL pentru Primăria Timişoara, viceprimarul Ruben Laţcău afirmă că la nivel local e greu să ai o înţelegere cu liderii liberali. Orice discuţie cu PNL-iştii în câteva zile nu mai este valabilă, afirmă Laţcău. Potrivit mediei centrale, la Bucureşti, liderii naţionali ai PNL şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, despre o înţelegere la nivel local cu PNL: “Dacă vorbim cu trei lideri din PNL Timiş, auzim de la ei cinci opinii”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.