Un tânăr în vârstă de 21 de ani și o fată de 18 ani au ajuns în arestul Poliției după ce i-au furat telefonul mobil unui trecător sub amenințarea cuțitului.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara i-au reținut ieri, la scurt timp după ce au comis tâlhăria.
„Luni, în jurul orei 17:35, cei doi au sustras, prin amenințarea cu un obiect ascuțit, telefonul mobil al unui tânăr, în vârstă de 20 de ani, în timp ce acesta se afla pe strada Zenit din Timișoara.
Atât bărbatul, cât și femeia au fost reținuţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tâlhărie calificată”, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi tineri.
Comentarii prin facebook