Dacă eşti cardiac, evită aceste alimente!

Ceea ce pui în farfurie, chiar şi ceea ce bei, îţi poate afecta sănătatea inimii sau o poate susţine.

Alimentele nesănătoase pentru inimă nu conţin elemente nutritive necesare pentru o bună funcţionare a sistemului cardiovascular sau cresc riscul de agravare a bolilor inimii prin creşterea nivelului colesterolului rău LDL şi a trigliceridelor din sânge.

Dacă alegi alimente gustoase, dar neprietenoase cu inima ta, acestea ajung să-ţi facă rău prin creşterea tensiunii arteriale şi a greutăţii corporale sau prin înrăutăţirea sensibilităţii la insulină.

Elemente nutritive precum fibrele, potasiul, acizii graşi Omega-3, calciul, magneziul şi antioxidanţii sunt de un real ajutor cardiacilor, ceea ce face ca dieta mediteraneană să fie una dintre cele mai bune alegeri pentru cei care doresc să-şi îmbunătăţească sănătatea inimii.

O dietă din care nu lipsesc cerealele integrale, leguminoasele, nucile, lactatele şi grăsimile sănătoase ajută la reducerea riscului de boli cardiovasculare, conform unui studiu publicat în „Jurnalul colegiului american de cardiologie”.

Cardiologii şi nutriţioniştii americani au realizat o listă cu acele alimente care ar trebui să dispară din meniul celor diagnosticaţi cu boli ale sistemului cardiovascular.

 

Mezeluri

Chiar şi mezelurile cu un conţinut scăzut de grăsimi conţin un conservant numit azotat de sodiu. Pe de altă parte nitraţii din astfel de preparate pot creşte inflamaţia, iar inflamaţia cronică atrage dezvoltarea aterosclerozei, rigidizarea sau îngustarea arterelor.

 

Pui prăjit şi cartofi pai

Prăjelile trebuie să fie excluse din dieta cardiacilor. Unii dintre participanţii la studiul specialiştilor americani au consumat cantităţi mai mari de alimente prăjite şi au ajuns să aibă un risc mai mare de deces din cauza bolilor coronariene. „Metodele convenţionale de prăjire pot include uleiuri care conţin grăsimi trans, un tip de grăsime care s-a dovedit a creşte nivelul de colesterol rău şi de a-l scădea pe cel bun”, au explicat experţii. Şi excesul de cartofi prăjiţi a fost asociat cu un risc crescut de hipertensiune arterială şi diabet de tip 2.

 

Legume şi leguminoase conservate

Unele produse vegetale conservate conţin exces de sodiu, ceea ce le poate face periculoase pentru cardiacii care au interdicţie la alimente sărate. De aceea, este important să alegi legume şi leguminoase neconservate sau să citeşti cu mare atenţie etichetele conservelor.

 

Iaurturi cu fructe

Uneori, ceea ce este mai simplu este şi mai sănătos. Iaurturile cu fructe pot conţine şi 6 linguriţe de zahăr pe porţie. O alegere mai bună este să cumperi iaurt simplu şi să-l amesteci cu fructe proaspete sau congelate, neîndulcite. Fructele îţi aduc un plus de fibre şi fitonutrienţi care lipsesc unora dintre iaurturile cu fructe.

 

Ketchup

Sosurile din comerţ nu sunt tocmai indicate celor cu probleme cu inima, deoarece multe dintre ele au adaos de zahăr şi sare. Şi ketchup-ul poate fi bogat în sodiu, după cum indică medicul cardiolog Juan Rivera din Florida, autor al cărţii „The Mojito Diet”. Doar două linguri pot conţine 320 mg de sodiu, 14% din necesarul zilnic recomandat de Asociaţia americană a inimii.

 

Băuturile carbogazoase

Fiecare pahar cu suc carbogazos este plin de zahăr, iar dacă bei zilnic astfel de băuturi, îţi creşti riscul de boli de inimă, dar şi de accident vascular cerebral. Consumul frecvent de băuturi îndulcite, inclusiv sucuri de fructe naturale favorizează apariţia aterosclerozei.

 

Sursa: clickpentrufemei.ro

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

z a spus: (decembrie 19th, 2021 at 21:04 )

aha. da. dar daca esti cardiac, te injectezi cu „vaccinul”? HA?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate

Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezent pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-o clădire părăsită de pe Bulevardul Antenei din Timișoara a scos la iveală o posibilă crimă. Pompierii chemați să stingă flăcările au descoperit în interior trupul carbonizat al unui bărbat, iar primele indicii din anchetă arată că victima ar fi fost ucisă înainte ca imobilul să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperire macabră în Timișoara: bărbat găsit carbonizat într-o clădire dezafectată. Anchetatorii iau în calcul chiar și varianta unei crime
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.