În această seară s-a produs un accident rutier, între Timişoara şi Moşniţa Nouă, soldat cu rănirea unui conducător auto. Celălalt şofer implicat în accident era sub influenţa alcoolului.
Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a condus un autoturism pe DJ 592, dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care se deplasa în fața acestuia.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 51 de ani. Cei doi bărbați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului auto de 35 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă ” și „conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice „.
Comentarii prin facebook