Duminică, 9 Ianuarie, în jurul orei 11,00, la km 583, C1, de pe Autostrada A1 Deva-Nădlac, a avut loc un impact între un autoturism și un ansamblu rutier, soldat cu pagube materiale. Vehiculele au rămas imobilizate pe banda 1 și 2.
La scurt timp, alte 8 autoturisme au intrat în coliziune cu vehiculele implicate în primul eveniment.
A fost rănit ușor un pasager dintr-un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre cei implicați nu consumase alcool. În acest moment traficul este deviat pe calea 1, la km. 582, spre DN 7 G (PTF Nădlac 1).
„Recomandăm conducătorilor auto să evite PCTF Nădlac 2 și să opteze pentru punctele de trecere a frontierei Turnu și Nădlac 1”, spun oamenii legii.
Comentarii prin facebook