Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost identificat, miercuri, de polițiștii Secției 1 Timișoara drept hoțul care a furat trei biciclete, ce se aflau neasigurate, în parcarea subterană a unei clădiri din Piața 700, în valoare de 4.000 de lei.
Furturile au fost comise în zilele de 22.05.2019, 24.05.2019 și 04.06.2019.
Tânărul este acuzat de furt și furt calificat.
„În cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânărul de 25 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș, pentru o durată de 24 ore”, au transmis, joi, reprezentanții IPJ Timiș.
Comentarii prin facebook