Economia județului Timiș se menține peste linie în domeniul comerțului exterior, aceasta trimițând afară produse realizate în valoare mai mare decât cele importate. În ultimul an, a existat o singură lună, decembrie 2020, când balanța comercială a fost negativă, și atunci cu o sumă relativ mică, 2.075.000 euro.
Spre deosebire de alte județe din țară care sunt anunțate ca având economia peste cea a Timișului, noi ne putem lăuda cu o balanță comercială permanent pozitivă, în ciuda problemelor legate de pandemie. Într-un cuvânt, economia Timișului vinde mai mult decât se importă. Datele Direcției Regionale de Statistică Timiș arată că după primele nouă luni ale anului precedent, județul avea un plus comercial de 470 de milioane de euro. Producția trimisă la export de aici a fost în perioada amintită de 5,5 miliarde euro, iar cea a importurilor de 5,05 miliarde.
Totuși, nu putem să nu remarcăm faptul că în ultimele luni ale acestui an producția industrială din Timiș a scăzut, fiind sub cea înregistrată în anul ”maxim” al pandemiei. Din iulie și până în noiembrie, toate lunile au avut un indice al producției industriale mai slab decât cel din anul precedent, mai arată datele Direcției Regionale de Statistică.
Comentarii prin facebook