Prefectul Mihai Ritivoiu a făcut, astăzi, o a doua vizită din această săptămână la IPJ Timiş, în prima deplasându-se pentru a le ce socoteală poliţiştilor în cazul comisarului bătut de un interlop. De această dată el a descoperit o “echipă unită și bine pregătită”.
Prefectul Mihai Ritivoiu continuă vizitele pe teren, astăzi aflându-se în mijlocul ofiţerilor din IPJ Timiş, unde a participat la şedința Grupului de Coordonare şi Trasare a Sarcinilor.
“Am întâlnit o echipă unită și bine pregătită care acționează după proceduri stricte și principii care pun pe primul loc siguranța cetățeanului. Am cerut polițiştilor să manifeste fermitate în aplicarea legii şi zero toleranță față de cei ce nu o respectă. O Poliție puternică ne face şi pe noi să ne simţim în siguranță. Am încredere în activitatea lor şi i-am asigurat de tot sprijinul meu”, a afirmat Ritivoiou după vizită.
Este pentru a doua oară când prefectul merge, în această săptămână, la IPJ Timiş. Prima dată a făcut-o însă pentru a condamna lipsa de reacţie a poliţiştilor în cazul comisarului bătut de un interlop.
Comentarii prin facebook