Punte peste continente. Ambasadorul SUA, întâlnire cu membrii North-American Economic Club Timișoara

Întânire deosebită, chiar dacă nu la fața locului și prin intermediul platformelor de interent.

”Am avut o întâlnire foarte bună cu membrii boardului North American Economic Club (NAEC) din Timișoara, club de afaceri care și-a asumat misiunea nobilă de a promova și susține investițiile și prezența companiilor nord-americane în România. Clubul este un liant extrem de productiv și eficient între grupuri de companii, mediul antreprenorial și academic din România, pe de o parte, și mediul administrativ pe de alta. M-am bucurat, de asemenea, să aud că NAEC este unul dintre principalii parteneri de dialog ai universităților din zonă în procesul de adaptare a ofertei universitare la piața muncii”, spune Excelența sa Andrei Muraru, Ambasadorul României în SUA, pe pagina sa de Facebook.

Întâlnirea a avut loc online, pe platforma Webex a Ambasadei. Pe parcursul întregii întâlniri, Ambasadorul Muraru a dorit să cunoască membrii boardului NAEC și proiectele și intențiile clubului.

Prin Parteneriatul Strategic dezvoltat cu Camera de Comerț Americană din România (AmCham) și cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), NAEC va demara un program de leadership cu impact regional. Program care va contribui, cu siguranță, la dezvoltarea noii generații de lideri regionali și va influența dezvoltarea regiunii pe termen mediu și lung. În anul 2022, se intenționează implementarea a două dintre liniile proiectului: „Leadership Academy”, un proiect adresat în special tinerilor (studenți sau absolvenți) și seria de conferințe și reuniuni „Leadership WEST-SUMMIT”, care se adresează actualilor lideri din mediul economic și instituțional.

”Țînând cont de investițiile nord-americane din regiune, de relația NAEC cu consulatele onorifice din Timișoara, dar și cu alte cluburi economice (german, italian, francez), acest club este un model de impulsionare a schimburilor economice bilaterale. Am prezentat, în discuția cu membrii NAEC, una dintre prioritățile Ambasadei României în SUA, respectiv intrarea României în Programul Visa Waiver, care ar facilita inclusiv contactele economice bilaterale. Vom rămâne în contact pentru viitoare proiecte care ar putea fi sprijinite de Ambasadă, respectiv pentru a stimula intensitatea colaborării economice dintre România și Statele Unite”, a mai precizat Ambasadorul Andrei Muraru.

La întâlnire au participat toți membrii boardului NAEC, inclusiv membrii fondatori: Ileana Gabor, președinte NAEC 2021/2022 (Honeywell România, CEE), Dan Copocean, vicepreședinte (Kimball Electronics, GM), Ovidiu Ambruș, vicepreședinte (Litens Automotive Eastern Europe, GM), Adrian Bădescu, vicepreședinte (Clinicile Medici’s, CEO și Consul Onorific al Mexicului), Horațiu Pîrvulescu, membru fondator (Deloitte România, Partener Audit), Loredana Pungă, membru al boardului (UVT, Decan), Anton Iuhasz, membru al boardului (Iuhasz & Partners, Lawyer).

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Zidar pe cont propriu a spus: (februarie 18th, 2022 at 14:01 )

Foarte bine alese zilele de joi pentru astfel de întâlniri! După, se poate participa la adunare și agapă. Așa se face democrația participativă!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.