O semnătură pentru 2,3 milioane de lei. Centrul Cultural din Freidorf are acum banii asigurați și practic

Primăria Timișoara anunță că din partea beneficiarului a fost semnat contractul de finanțare pentru “Reabilitare cinematograf și schimbare destinație în Centrul Cultural și Educațional Freidorf”. Proiectul a fost depus la Asociația Grupul de Acțiune Locală Freidorf și finanțat prin fonduri europene din Programul Operațional Regional.

Nu este nimic nou, proiectul a fost câștigat în urmă cu ceva timp și deja se lucrează la el. În prezent, este în desfășurare contractul de prestări servicii de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului.

Proiectul a fost depus pentru finanțare prin programul POR 2014-2020, Axa prioritară 9- Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Obiectiv specific 9.1- Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii OS 9.1- Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială, prin măsuri integrate.

Intervențiile propuse prin proiect vizează investiții în reabilitarea și dotarea unei clădiri destinate utilizării publice pentru servicii sociale și activități culturale.

Astfel, viitorul Centru Cultural și Educațional Freidorf, situat pe str. Nicolae Andreescu, nr. 97, va cuprinde: o clădire pe două niveluri supraterane cu toate echipamentele și dotările necesare. Centrul Cultural și Educațional va oferi servicii culturale și servicii sociale de tip- Centru de zi pentru asistență integrată (informare și consiliere psiho-socială, consiliere familială, consiliere vocațională, terapie ocupațională, educare și socializare, grupuri suport, servicii medicale de bază etc).

Prioritate vor avea persoanele cu domiciliul/reședința în zona Freidorf.

Valoarea totală a proiectului este 2.318.260,05 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 38 luni, între 10.08.2020 și 30.09.2023.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția pentru viitorul Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin este în termen

Lucrările necesare la infrastructura centrului de recuperare medicală de la Lovrin au fost finalizate, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș. Totodată, partea de suprastructură a ajuns la 88,23%. Derularea investiției este în grafic. “Este un proiect amplu, cu peste 4.600 de metri pătrați de construit și cu spații pentru fizioterapie, hidroterapie și recuperare medicală, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția pentru viitorul Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin este în termen
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Handbaliștii de la SCM Poli vor debuta în octombrie în cupele europene

Handbaliștii alb-violeți vor intra direct în turul al doilea în EHF European Cup. SCM Politehnica Timișoara va fi cap de serie, după cum a anunțat, ieri, European Handball Federation (EHF). 83 de echipe se vor afla la start, iar SCM Politehnica Timișoara se numără printre cele 45 de formații care vor intra în competiție în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii de la SCM Poli vor debuta în octombrie în cupele europene
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Universitatea de Vest Timișoara

Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Universitatea de Vest Timișoara a lansat proiectul „GreenPublicBuildings – Clădiri publice către sustenabilitate energetică”, o inițiativă transfrontalieră care își propune să transforme două clădiri publice din România și Serbia în exemple de eficiență energetică și utilizare responsabilă a resurselor. Proiectul este implementat de Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider de proiect, împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările necesare la infrastructura centrului de recuperare medicală de la Lovrin au fost finalizate, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș. Totodată, partea de suprastructură a ajuns la 88,23%. Derularea investiției este în grafic. “Este un proiect amplu, cu peste 4.600 de metri pătrați de construit și cu spații pentru fizioterapie, hidroterapie și recuperare medicală, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția pentru viitorul Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin este în termen
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou clasament universitar Best Global Universities Rankings 2026–2027, realizat de publicația americană U.S. News & World Report, în parteneriat cu Clarivate. Instituția ne anunță că ocupă locul al șaptelea în România, dintre cele 21 de universități românești incluse în clasament, ”reconfirmându-și poziția de lider academic al regiunii de vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT intră într-un nou clasament universitar, pe locul șapte în România
Societatea Drumuri Municipale – SDM a finalizat reparațiile capitale pe bulevardul Liviu Rebreanu, pe tronsonul dintre strada Drubeta și Calea Martirilor, pe sensul spre Spitalul Județean. Totodată, au fost reconstruite complet trotuarele între sensul AEM și bulevardul Sudului, pe o lungime de aproximativ 1,5 kilometri, pe ambele sensuri de circulație. Lucrările au fost etapizate și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SDM a finalizat un nou tronson din bulevardul Rebreanu, pe o direcție de mers
Staff-ul tehnic al echipei de baschet SCM Politehnica va fi alcătuit în sezonul viitor din Dragan Petricevic (antrenor principal), Milos Pesic (antrenor secund) și Nenad Markovic (antrenor secund / scouter), la fel ca în ultimul sezon. De numele celor trei se leagă cele mai importante performanțe din istoria baschetului timișorean: câștigarea Cupei României în anii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stabilitate pe bancă! Dragan Petricevic, reconfirmat, alături de secunzii de încredere, Milos Pesic și Nenad Markovic
Societatea Colterm a anunțat că a demarat pregătirile pentru sezonul rece 2026 -2027. Aceasta presupune contractarea combustibililor, constituirea stocurilor necesare și planificarea modului în care va funcționa sistemul de termoficare în iarna următoare. Pentru un sezon rece stabil, compania estimează vor fi necesare aproximativ 145.000 – 165.000 de tone de cărbune, destinate funcționării CET Sud,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm a început pregătirea sezonului rece din iarna viitoare
Top