Stirile din ziua: 13 martie 2022

Cum au împărţit PSD şi PNL instituţiile de stat în Regiunea Vest şi Timiş. Social-democraţii şi-au tras partea leului

Cum au împărţit PSD şi PNL instituţiile de stat în Regiunea Vest şi Timiş. Social-democraţii şi-au tras partea leului

DeBanat vă prezintă în premieră “rodul” negocierilor între PSD şi PNL privind conducerile instituţiilor de stat din judeţul Timiş, dar şi din Regiunea de Vest. De menţionat că negocierile au avut loc şi la nivel naţional, pentru direcţiile regionale, dar şi la nivel local pentru direcţiile judeţene. După cum o să vedeţi, s-au împărţit inclusiv

Se putea mult mai bine, dar şi ghinionul putea fi total! Doar un punct pentru fetele de la Poli

În primul meci acasă din acest an, Politehnica Timișoara obține un punct din confruntarea cu CSM Alexandria, meci contând pentru etapa a doua de play-off al Ligii 1 feminine. Cele două reprize au fost similare, Poli atacând în valuri, creându-și ocazii, însă nu a existat luciditate în fața porții. După câteva șanse ratate de Șodinca,

Mii de refugiați ucrainieni trec în fiecare zi în România, fie prin Moldova, fie direct. Vezi câți au ajuns în acest weekend

Poliţia de Frontieră anunţă, duminică, 13 martie, că 16.676 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară sâmbătă, în creştere cu 2 % faţă de ziua precedentă. De la declanşarea acestei crize, până la data de 12.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 397.542 cetăţeni ucraineni. „În data de 12.03.2022, în interval de

Poli, pe loc de baraj are de tras în play-out. Ripensia stă puțin mai bine, dar are o grupă dificilă

Ambele echipe ale Timișoarei din liga secundă vor continua sezonul în play-out. Vor urma lupte dure pentru supraviețuire. 14 echipe sunt împărțite în două grupe, câte 7 în fiecare și sunt programate 7 runde cu 6 jocuri de „căciulă”. Scopul este clasificarea echipelor în partea 7-20 a clasamentului, stabilirea retrogradatelor (4), dar și a celor

Bilanț 13.03.2022: Cel mai mic număr de infecții cu SARS-COV-2 din ultimele luni

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru duminică, 13 martie 2022, că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.626 cazuri de infectări cu coronavirus şi 26 decese, 5 anterioare termenului de referință. Cel mai mic număr din ultimele luni. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.626 de cazuri noi de persoane

Vama Cenad

Surpriză la trecerea graniței. Ce au descoperit frontieriștii într-un portbagaj

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat doi cetățeni români care au încercat să iasă din țară cu cei trei copii ai lor, pe care i-au ascuns în portbagajul maşinii, deoarece nu aveau documente de călătorie valabile pentru aceştia. Duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat

A început returul în Liga 4 în 19 echipe. Peciu Nou rămâne pe primul loc. Buziaș și Parța, victorii muncite

„Divizia D” s-a restartat în Timiș cu partidele primei etape din retur. Unirea Grabaț a aruncat prosopul, această formație nederanjând pe nimeni în tur, pierzând toate partidele, unele la diferențe astronomice. Chiar și așa, competiția rămâne încinsă, pentru primul loc luptându-se 5-6 echipe. CSC Peciu Nou, surprinzătorul lider de toamnă a început cu o victorie

Primăria Timișoara oferă, la cerere, cazare, pentru persoanele afectate de incendiul de pe strada Mehadia

Persoanele afectate de incendiul care a avut loc la Timișoara, pe strada Mehadia, vor primi sprijin din partea primăriei, a anunțat instituția. Deocamdată ar fi o singură familie, cu un copil, care a solicitat cazare, dar în urma stingerii incendiului ar putea apărea și alte cereri. Chiar dacă apartamentele nu au ars ar putea fi

Ghiroda a rămas pe primul loc chiar dacă nu a jucat în etapa de redubut din Liga 3

Eșalonul 3 al fotbalului românesc s-a reluat în acest weekend cu meciurile antepenultimei etape ale sezonului regulat. În Seria 8, unde sunt prezente și patru echipe din Timiș s-au mai limpezit din „ape”. CSC Dumbrăvița a obținut o victorie mare și clară, pe terenul unei echipe ce cu greu pierde puncte pe teren propriu, Șoimii

Rutele coridoarelor verzi destinate refugiaților din Ucraina, disponibile acum și printr-o aplicație de ultima oră

De astăzi este la dispoziția celor interesați o aplicație prin care sunt prezentate coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României, pentru persoanele refugiate din Ucraina. Informația a apărut pe contul de social media al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Datele sunt furnizate în limba română, engleză și ucraineană, pentru modurile de transport feroviar, rutier și aerian.

Victorie timișoreană pe filieră americană pe litoral

Americanii Timișoarei s-au remarcat la Constanța, acolo unde SCM OHMA a obținut o victorie esențială în lupta pentru play-off-ul primei ligi de bacshet masculin, venită după o repriză suplimentară de prelungiri, 71-65. Chiar dacă nu a fost spectaculos, ratându-se mult, meciul din etapa a 23-a a avut o intensitate aparte, miza partidei punându-și amprenta pe

Trei universități timișorene au fost incluse în „clasamentul clasamentelor”

Trei dintre universitățile timișorene au fost incluse în ”clasamentul clasamentelor” învățământului superior din România, realizat pe baza clasificărilor obținute în mai multe topuri internaționale. Cel mai bine stă Universitatea de Vest, urmată de Universitatea Politehnica și Universitatea de Medicină și Farmacie. Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în ediția 2021 a Metaranking-ului Universitar realizat

Fritz, Grindeanu, Nica

Grindeanu îl sfătuiește pe Nica să își ia consilieri personali mai buni: Dacă vor sens giratoriu la Remetea, CJT trebuie să îl facă

Dacă cei de la Consiliul Județean Timiș cred că au nevoie de un sens giratoriu la Remetea Mare, ei ar trebui să se ocupe de realizarea acestuia, conform legislației, îl sfătuiește Sorin Grindeanu pe Alin Nica. În urmă cu câteva zile, cel din urmă spunea că un asemenea sens giratoriu e necesar la intersecția cu

Restricții de circulație pe o arteră importantă din Timișoara, datorate schimbării unor conducte de gaze

Delgaz Grid derulează o lucrare de investiții care necesită restricționarea circulației, în etape, pe strada Drubeta din Timișoara. Delgaz Grid derulează în această perioadă o importantă lucrare de investiții la Timișoara care constă în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale pe o lungime de 4,5 kilometri pe străzile Pavlov, Drubeta, Independenței și Memorandului. Investiția,

Oameni evacuați după ce focul a pus stăpânire pe un bloc. UPDATE: Incendiul a fost stins

Un incendiu devastator s-a produs la mansarda unui bloc din cartierul Complexul Studențesc, mai exact pe strada Mehadia. Un apel la 112 anunța dezastrul, astfel că pompierii salvatori s-au deplasat imediat la fața locului. A fost vorba despre un incendiu la mansarda unui bloc care s-a extins la mai multe apartamente. Din primele informații, toții

Hotel Silvana Buzias

Noi bilete de tratament disponibile la Casa de Pensii Timiş

Casa Judeţeană de Pensii Timiş distribuie, prin solicitare telefonică prealabilă la numărul de telefon 0256-308065, bilete de tratament pentru pensionarii şi asiguraţii bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru staţiunile: Bala (remumatismal) Hotel Ceres*** 3 bilete din 24.03.2022 Buziaş (cardiovascular) Hotel Silvana** 30 bilete din 26.03.2022 Moneasa (reumatismal) Hotel Codru Moma *** 6 bilete din 24.03.2022

Top