Stirile din ziua: 14 martie 2022

elicopter smurd

Doi nou-născuți din Ucraina, salvați de medici din Timișoara și București

Doi nou-născuți din Ucraina, salvați de medici din Timișoara și București

La spitale din Timișoara și București au ajuns, luni, doi bebeluși, de 5 și 14 zile, cu probleme grave de sănătate. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a informat că cei doi nou-născuți au fost transportați cu o ambulanță ucraineană până în vama Siret, unde au fost predați echipajelor SMURD care așteptau la fața locului.

Studenta din Timişoara care a ucis şi tranşat un bărbat în 2009 ar putea fi eliberată condiţionat

Studenta la Facultatea de Medicină din Timişoara care a ucis şi a tranşat un bărbat într-un cămin studenţesc, în anul 2009, împreună cu iubitul ei de la acea vreme, ar putea fi eliberată condiţionat după 13 ani de închisoare. Ea a fost condamnată la 19 ani şi 8 luni de închisoare, în urma crimei, potrivit

Nicolae Ciuca

Guvernul plafonează preţurile la gaze şi energie electrică pe o perioadă de un an

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni seară că Guvernul va interveni în sprijinul economiei printr-un set de măsuri care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie și gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie. De asemenea, Ciucă a afirmat că România va cere UE ca toate fondurile europene necheltuite din

Primarul Fritz le cere timișorenilor să se recenzeze toți, pentru ca orașul să primească mai mulți bani de la buget. Unde sunt centrele de autorecenzare

Toți cei care locuiesc în Timișoara trebuie să ia parte la Recensământul Populației, acest lucru având legătură şi cu alocările de fonduri de la bugetul de stat, spune primarul Dominic Fritz. Municipalitatea a deschis un număr de 13 centre unde oamenii care nu se descurcă vor fi sprijiniți. Recensământul actual a pornit cât se poate

Colterm

Dominic Fritz nu își asumă problema noilor certificate verzi ale Colterm: Nu e problema orașului să le plătească, ci a societății

Nu este problema Timișoarei să plătească certificatele verzi care sunt obligația Colterm, în concluzie, orașul nu este pasibil de nicio amendă, spune Dominic Fritz. Este problema Colterm și ei să găsească soluții, e treaba lor, mai spune acesta. Deși Consiliul Local Timișoara e acționar unic al Colterm, pentru Dominic Fritz problema certificatelor verzi și rezolvarea

A venit vremea schimbărilor și la STPT. Primarul Fritz va cere destituirea consiliului de administrație, majoritatea din consiliul local decide cum

Societatea de Transport Public Local Timișoara este următoarea „regie” din proprietatea municipalității la care urmează schimbarea conducerii, deocamdată doar pentru Consiliul de Administrație. Primarul Dominic Fritz a pregătit temeinic schimbarea, cu o conferință de presă în care a prezentat un adevărat dezastru la STPT, dar nu a spus cine ar urma să preia posturile eliberate,

Bilanţ coronavirus, 14.03.2022: Mai multe cazuri noi în România, mai puţine în Timiş

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.087 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 461 mai multe decât în ziua anterioară. 217 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de

USR Timiş aruncă responsabilitatea incendiului din Complexul Studenţesc pe administraţia Robu

Reprezentanţii USR Timiş afirmă că, dacă fosta administrație nu ar fi cedat presiunilor unor dezvoltatori imobiliari, probabil că incendiul de la mansarda din Complexul Studenţesc nu s-ar fi întâmplat. Între timp lucrurile s-ar fi remediat, afirmă USR-iştii, datorită unui nou regulament în domeniu iniţiat de consilierul local  Răzvan Negrișanu. Duminică dimineaţă un incendiu a izbucnit

Intervenţie rapidă a pompierilor la o clădire din centrul Timişoarei

Echipaje de la ISU Banat au intervenit cu rapiditate la un incendiu în zona centrală a oraşului, mai exact pe CD Loga. Salvatorii au fost anunţaţi că iese fum din clădirea ocupată până nu demult de Inpsctoratul Şcolar Judeţean Timiş. Pompierii şi-au făcut rapid datoria, au identificat sursa fumului, care venea din subsolul clădirii şi

Poli - Ripi

Programul Politehnicii şi Ripensiei din play-out. Ambele echipe mai au nevoie de victorii

După un parcurs destul de dezamăgitor pentru Poli şi mai bun pentru Ripensia, ambele echipe vor juca în play-out, unde mai au de muncit pentru a se salva de la retrogradare. Alb-violeţii au mult de tras şi vor efectua deplasări lungi, în timp ce trupa în roşu şi galben poate scăpa de emoţii mai repede.

Doi migranţi din India au devenit… călăuze pentru alţi conaţionali. Ambii au ajuns după gratii

Poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiş și al Sectorului P.F. Lunga, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au reținut mai mulți cetăţeni din India, implicați în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranţi. Astfel,

Razii de amploare în trafic şi amenzi pe măsură

În data de 12/13 martie, în intervalele orare 09:00-13:00 și 18:00-01:00, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au organizat o razie pe principalele artere cu risc rutier ridicat din județul Timiș, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Polițiștii au controlat 1.557 de autovehicule, în urma cărora, au fost aplicate 673

Zona metropolitană Timișoara se împădurește, cu ”voluntariatul” autorităților locale. Primăria în zona Cioca, CJT în Pădurea Bistra/FOTO

Zona Timișoarei are, de duminică, două zone împădurite în plus. Primarul Timișoarei a anunțat plantarea de puieți în zona de nord a orașului, unde se află Aeroportul Utilitar, în timp ce șeful Consiliului Județean Timiș a luat parte la o altă acțiune de împădurire, în zona Pădurii Bistra, în zona Ghiroda, între comuna amintită și

De luni a debutat Recensământul Populației. Românii sunt așteptați să se autorecenzeze, online/UPDATE. Platforma de internet, ”stricata”

Începând de astăzi, luni, 14 martie 2022, românii sunt așteptați să se autorecenzeze, aceasta fiind prima etapă de colectare a datelor de la populație pentru Recensământul Populației și Locuințelor (RPL2021). Procesul presupune, în premieră pentru România, două aspecte distincte: autorecenzarea online, respectiv autorecenzarea online asistată (ARA), pentru îndrumarea persoanelor cu abilități digitale mai reduse. Fiecare

Expo Mobila Timișoara, la prima ediţie din 2022

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş invită publicul timișorean la prima ediție din acest an a expoziţiei dedicată industriei mobilei. Aceasta va fi organizată în perioada 24 – 27 martie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT.  Expo Mobila Timișoara se adresează atât celor care doresc să-și achiziționeze piese de mobilier cât și firmelor

Primăvara se lasă așteptată! Vezi când temperaturile vor reveni la normal

Luna martie a anului 2022 a adus temperaturi neobișnuit de scăzute și un deficit de precipitații care își vor pune amprenta asupra culturilor de cereale. Iată cum va continua să fie vremea în România în următoarele 3 săptămâni, dar și cum se estimează a fi luna aprilie! Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo

rochie Fashion Days

Fii feminină în fiecare zi

Anotimpurile vin și trec, dar asta nu înseamnă că nu poți să îți pregătești zilnic, outfit-ul dorit. Dacă rochia este elementul care te face să te simți bine, atunci vremea de afară nu ar trebui să te împiedice. Desigur, nu contestă nimeni că este mai ușor să alegi această variantă când soarele strălucește pe cer

Top