Vinere neagră pe drumurile din Vestul țării. Au avut loc accidente grave la Teregova, Margina, dar și în județul Hunedoara, lângă Măceu, pe DN 66.
Un autoturism a intrat într-un cap de pod de pe marginea șoselei. La locul indicat s-au mobilizat pompierii Detasamentului Hunedoara cu o autospecială de descarcerare si o autospecială de stingere cu apă și spumă și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunși la locul accidentului, pompierii au extras ambele victime din autoturism. Conducătorul mașinii, o femeie în vârstă de 42 de ani a suferit leziuni, fiind transportată de urgență la spital. Pentru pasagera din dreapta, în vârstă de 75 de ani, s-au efectuat manevre de resuscitare de către echipajele SAJ, însă din păcate femeia nu a mai putut fi salvată.
Polițiștii sunt la fața locului și vor stabili cu exactitatea cum s-a produs nenorocirea.
Comentarii prin facebook