Guvernul a adoptat noi măsuri privind asigurarea asistenței medicale

La propunerea Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Guvernul României a aprobat astăzi, 14 aprilie, proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative.

Actul normativ stabilește o serie de măsuri pentru asigurarea neîntreruptă a decontării serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale, inclusiv pentru unele servicii medicale cuprinse în cadrul programelor naţionale de sănătate curative în actualul context epidemiologic, după ridicarea stării de alertă de pe teritoriul României.

Medicii de familie și medicii din ambulatoriul clinic de specialitate pot acorda în continuare consultații medicale la distanță pentru pacienții cu afecțiuni cronice și boli cu potențial endemo-epidemic.

De asemenea, terapiile psihiatrice și serviciile conexe actului medical furnizate de psihologi și logopezi se pot acorda în continuare la distanță. Consultațiile la distanță se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia.

Investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, se efectuează în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data solicitării acestora, chiar dacă furnizorul aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate a epuizat fondurile lunare contractate la momentul solicitării; pentru decontarea contravalorii acestora, sumele contractate inițial se suplimentează prin acte adiționale.

În scopul asigurării accesului neîntrerupt la tratament al pacienților cu afecțiuni oncologice, serviciile medicale spitalicești de chimioterapie cu monitorizare, acordate în regim de spitalizare de zi, precum și serviciile de radioterapie cuprinse în programele naționale de sănătate finanțate de CNAS, se acordă gratuit tuturor pacienților care au nevoie de aceste tratamente.

Decontarea contravalorii acestora se face de casele de asigurări de sănătate, la nivelul realizat, suplimentând sumele contractate inițial cu furnizorii de servicii medicale, prin acte adiționale, după încheierea lunii în care acestea au fost acordate, dacă a fost depășit nivelul contractat.

În mod similar, în cadrul Programului național de supleere a funcției renale, finanțat de CNAS, pentru bolnavii care suferă de insuficiență renală cronică se asigură tratamentul continuu și gratuit prin decontarea de către casele de asigurări de sănătate a ședințelor de dializă, la nivelul realizat, suplimentând sumele contractate inițial cu furnizorii de servicii medicale, prin acte adiționale, după încheierea lunii în care acestea au fost acordate, dacă a fost depășit nivelul contractat.

Până la data de 30 septembrie 2022, casele de asigurări de sănătate contractează cu unitățile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitalicești în regim de spitalizare continuă o sumă echivalentă cu media lunară a sumelor contractate la nivelul casei de asigurări de sănătate respective pentru activitatea anului 2021.

Perioada aprilie-septembrie 2022 reprezintă o etapă de tranziție în care spitalele au obligația de a lua toate măsurile necesare astfel încât activitatea medicală să revină la un nivel cât mai apropiat de anii anteriori pandemiei, inclusiv prin creșterea ponderii cazurilor tratate în regim de spitalizare de zi și în ambulatoriul de specialitate.

Serviciile medicale și medicamentele pentru tratarea cazurilor de COVID-19 și a complicațiilor acestora se acordă în continuare tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României.

Evaluarea și tratarea pacienților confirmați cu COVID-19 continuă în cadrul centrelor organizate în spitalele, unde pacienții vor beneficia de servicii medicale în regim de spitalizare de zi, suportate din fondurile aferente asistenței medicale spitalicești și decontate prin tarif pe serviciu medical-caz.

Activitatea de monitorizare a stării de sănătate a persoanelor care au avut un rezultat pozitiv la testul efectuat pentru detecția virusului SARS-CoV-2 se realizează de către medicii de familie aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Activitatea de monitorizare a stării de sănătate a pacienților desfășurată în cabinetele medicilor de familie se realizează prin fișa de monitorizare a pacientului ce se completează în aplicația informatică „Corona-forms”; în vederea realizării decontării de către casele de asigurări de sănătate a activității de monitorizare a pacienților, datele din fișa de monitorizare a pacientului vor fi transmise, în mod automat, în forma completată de medicul de familie, din aplicația informatică „Corona-forms” în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).

Începând cu data de 1 iulie 2022 activitatea de vaccinare împotriva COVID 19 se realizează exclusiv prin cabinetele de asistenţă medicală primară, în cadrul programului național de vaccinare derulat de Ministerul Sănătății. Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schemă completă de vaccinare beneficiază de o alocație de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport electronic, care se achiziționează de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și se distribuie centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie, ambulatoriilor de specialitate sau autorităților publice locale.

Tot prin actul normativ aprobat astăzi se actualizează cadrul legal aplicabil donatorilor de sânge.

Donatorii de sânge au dreptul să primească, la fiecare donare, o alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă, care au caracteristicile fizice şi valorice conform prevederilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin această OUG se reglementează o serie de măsuri privind drepturile salariale din domeniul sanitar în cazul persoanelor detașate, dar și pentru personalul din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, Centrului operativ pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Sănătății, conducerea direcțiilor de sănătate publică și a personalului care gestionează focare COVID-19, personalului din structurile de control ale direcțiilor de sănătate publică.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.