100 de ani de rugby în România. Și unde putea începea povestea… la Timișoara!

scm timisoara rugby

scm timisoara rugby

2022 este un an special pentru rugbiul timișorean: se împlinește o jumătate de veac de la primul titlu national, obținut de Universitatea, în 1972, când devenea prima echipă din afara Bucureștiului ce câștiga întrecerea internă, și zece ani de la următorul titlu national, primul din perioada contemporană, în 2012, probabil cu generația de aur a clubului.

Mai puțină lume știe că acum exact un veac se juca primul meci de rugby la Timișoara, unul demonstrativ și care a opus două echipe din București, după cum anunță site-ul oficial al echipei bănățene.

„TEMIȘOARA | Demonstrațiunea de Football Rugby

Marți 10 Maiu pe terenul din Temișoara a avut loc match-ul demonstrativ între Stadiu Român și Tenis-Sp. Studențesc-Stad combinat.

Rezultatul match-ului: Stadiu 15. Restul 9”.

Extras din publicația Ecoul Sportiv, numărul din Iunie 1922, pagina 4

Toate punctele au fost înscrise din încercări, care atunci erau răsplătite cu trei puncte. „Stadiu” a pus cinci eseuri, iar adversarii trei.

Ecoul Sportiv a mai scris că „un public numeros a asistat la acest joc care cu toate că la început nu înțelegeau fazele jocului, a sfârșit prin a apaluda perfecții edificați în ale Rugbyului pe echipa noastră de propagandă. Toate cele 8 încercări marcate de ambele echipe au fost reușite în urma faselor clasice”.

Publicația a adăugat mulțumiri clubului local Unirea, condus la vremea aceea de ofițeri. „D-lui Maior Mihailescu din Reg. I art. Președintele clubului Unirea din Temișoara, unul dintre cei mai devotați sportsmen îi datorăm frumoasa primire și reușita acestei demonstrațiuni. Totdeodată trebuie să mulțumim D-lui Locot. Benea și întreg clubului Unirea pentru ospitalitatea ce ne-a acordat”.

Se zice că a doua zi după match, copii care asistaseră la partidă, se trânteau cu mare poftă pe iarbă rupându-și din mâini un mic balon. Să fie într-un ceas bun!

Extras din publicația Ecoul Sportiv, numărul din Iunie 1922, pagina 5.

Jocul de rugby a fost introdus în România de studenți reveniți de la studii făcute la Paris, care au înființat cluburi precum Stadiul Român, începând cu anul 1913. Rugbiul se joacă în mod organizat în țara noastră din 1931, anul când a luat ființă federația de specialitate.

Echipa Timișoarei are 5 titluri de campioană, 5 Cupe ale României și o Cupă a Regelui, precum și o Cupă a Europei Centrale.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei

Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie

Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luna februarie a anului viitor ar urma să aducă primul meci pentru cei de la Poli Timișoara, jucat pe stadionul ridicat de Primărie în Calea Buziașului. Primul adversar găzduit pe arena de 10.000 de locuri ar trebui să fie Metaloglobus. Chiar dacă în aceste zile se montează gazonul pe arena Eroii Timișoarei, etapele ulterioare necesare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul meci oficial pentru Poli Timișoara pe noul stadion din Calea Buziașului, așteptat în luna februarie
Stadionul Știința s-a umplut, vineri, 25 septembrie, de emoția unui nou început. Sute de studenți din anul I, mulți dintre ei însoțiți de părinți, au făcut primul pas în viața universitară, în cadrul festivității de deschidere a anului 2026–2027 la Universitatea Politehnica Timișoara. Sub sloganul „StartUPT”, Politehnica le-a urat bun venit celor care încep o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi-a deschis porţile noului an universitar
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus sâmbătă dimineaţă, la Parlament, programul de guvernare şi lista de miniştri cu care vrea să se prezinte la vot. Audierile miniștrilor propuși şi votul în plenul Parlamentului vor avea loc la începutul săptămânii viitoare. Programul de guvernare cuprinde 28 de direcții, printre măsurile propuse numărându-se reducerea numărului de parlamentari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul desemnat Siegfried Mureşan a depus programul de guvernare şi lista de miniştri
Vineri, 25 septembrie, în ședința extraordinară a Consiliului Local Buziaș, s-a făcut un mare pas înainte pentru viitorul oraşului. Respectiv, în unanimitate, a fost aprobată investiția pentru aquaparcul din Buziaş. Valoarea totală a proietului este de aproape 60 de milioane de lei. Proiectul „Construire zonă de agrement Orașul Buziaș”, este finanțat prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru construirea unui aquapark la Buziaş, investiţie europeană de aproape 60 de milioane de lei
Doar patru zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de terenurile recuperate de municipalitate  Dominic Fritz spune că a semnat și dus la îndeplinire 570 de dispoziții de demolare și eliberare a domeniului public.  “Zeci de hectare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu patru zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz evocă terenurile recuperate de municipalitate
Alb-violeții se impun în Sala „Apollo”, la capătul unui meci spectaculos, cu 76 de goluri! A fost CSM București 36–40 SCM Politehnica Timișoara, în etapa a treia din Liga Zimbrilor. A doua victorie consecutivă pentru echipa bănățeană, care rămâne neînvinsă după primele trei etape ale Ligii Zimbrilor. Anterior, SCM Poli a remizat la Turda și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol pe semicerc. SCM Poli se impune la București într-un meci cu 76 de goluri
Până duminică, 4 octombrie 2026, planetariul revine în food court-ul Iulius Town, cu noi călătorii interstelare. Planetariul a revenit cu trei spectacole inedite dedicate tuturor curioșilor care vor să afle mai multe despre Univers. Fiecare dintre show-uri este proiectat full-dome, creând o experiență senzorială specială. Proiecția „Racheta Magică” este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Planetariul revine la Iulius Town cu proiecțiile „Racheta Magică”, „Legendele Tărâmului Înstelat” și „De pe Terra în Univers”
Cinci zile pline de atmosferă de sărbătoare, orașe de poveste și târguri de Crăciun de neuitat. Un traseu care leagă Bavaria,  Alsacia , Elveția şi Austria şi opriri în München, Strasbourg, Colmar, Basel, Zürich, Innsbruck şi Salzburg. Aceasta este oferta AsTour în preajma Sărbătorilor de iarnă în care să puteţi admira cele mai frumoase târguri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă invită într-o călătorie feerică la cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
La şase ani după ce a câştigat primul mandat de primar al Timişoarei, Dominic Fritz este nevoit să plece din funcţie. Şi nu fiindcă ar fi pierdut vreun scrutin, ci în urma unei conjuraţii executate de o coterie care cuprinde unele dintre cele mai retrograde elemente din România: PSD, AUR, CCR, Lia Savonea… Despre ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O să mă focusez pe lupta mea politică, pentru că este un moment periculos pentru România, pentru Timișoara”. Interviu cu Dominic Fritz (I)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.