Ce ai face tu dacă ai găsi un portofel plin de bani? Vezi ce a făcut un bănățean de 34 de ani

rectificare

Un bărbat din Borlova a găsit un portofel ce conținea o importantă sumă de bani, dar a acționat în spiritul legii, anunțând imediat cea mai apropiată unitate de poliție.

În seara zilei de ieri, 15 mai, la sediul Poliției Municipiului Caransebeș s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Borlova, care a predat un portofel ce conținea mai multe documente personale și suma de peste 5.500 de lei, pe care acesta l-a găsit în cursul aceleiași zile, în fața unui magazin din localitatea Turnu Ruieni.

În urma verificărilor efectuate a fost identificată persoana căreia îi aparținea portofelul, o femeie de 25 de ani din Caransebeș. Acesta s-a prezentat la sediul poliției, fiindu-i predat bunul pierdut.

„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin transmit sincere aprecieri și felicitări persoanei care a dat dovadă de un spirit civic desăvârșit!”, se arată într-un comunicat IPJ Caraș-Severin.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gabor Petru a spus: (mai 17th, 2022 at 09:03 )

Un OM normal face asemenea gesturi. Felicitări !

Ich a spus: (mai 17th, 2022 at 18:26 )

Noi, ca cetățeni cinstiți, dacă găsim pe stradă un portofel, un portmoneu…un portvizit cu bani, anunțăm miliția la telefon 22 , 22, 2 2.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara a fost premiată pentru viziunea verde

Timișoara a primit distincția M100 Label pentru planul de tranziție climatică, o confirmare că orașul este pe drumul corect către un viitor mai verde și mai sănătos. Distincţia  fost primită, în numele oraşului, de viceprimarul Paula Romocean.  Prin angajamentul M100, Timișoara își propune ca până în 2035 să reducă aproape complet emisiile, cu beneficii directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost premiată pentru viziunea verde
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Fritz răspunde acuzațiilor lansate ”din bula extremisto-manipulativă” despre două colinde pe texte de Radu Gyr, scoase din programul Filarmonicii

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, respinge acuzațiile că ar fi scos dintr-un spectacol al Filarmonicii Banatul două colinde bazate pe textele lui Radu Gyr și spune că decizia nu îi aparține. Acuzațiile au fost lansate de către naistul Nicolae Voiculeț. Cele două colinde, „Leru-i Doamne Ler” și „Ziurel de ziuă”, incluse inițial în concertul de Crăciun...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz răspunde acuzațiilor lansate ”din bula extremisto-manipulativă” despre două colinde pe texte de Radu Gyr, scoase din programul Filarmonicii
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Prin foc, prin fum, prin ploi, luptăm și urcăm în finala Cupei României! SCM USV Timișoara bate la București pe Dinamo

O semifinală de pus în ramă! Plecată în marea luptă din Cupa României cu șansa a doua, jucătorii lui SCM USV au dus o bătălie epică pe un teren în care nu era recomandat să lași nici „câinii” afară! Bănățenii au învins clasicul adversar Dinamo, 13-3 și se pregătește de finala cu Baia Mare! Puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin foc, prin fum, prin ploi, luptăm și urcăm în finala Cupei României! SCM USV Timișoara bate la București pe Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sărbătoarea Sfântului Andrei, cel dintâi chematul, apostolul şi ocrotitorul românilor

Pe 30 noiembrie, chiar în ajunul Zilei Naționale a României, credincioșii de toate riturile îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, cel considerat ocrotitorul românilor. „Cel dintâi chematul”, el a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare deopotrivă în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. Sf. Apostol Andrei s-a născut în Betsaida,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Andrei, cel dintâi chematul, apostolul şi ocrotitorul românilor
Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

În ciuda vremii umede, echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt lucrează în continuare pe 11 fronturi active pe tronsonul de autostradă Margina – Holdea. În subteran, excavațiile continuă, fiind acordată o atenție specială stratificației terenului. În acest sens, geologul de pe șantier monitorizează în permanență frontul de lucru, iar în funcție de interpretarea geologică se adoptă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În cursul nopții trecute, pe raza de acțiune a DRDP Timișoara, drumarii au intervenit constant pe șoselele din administrare. Un număr de 57 de autoutilaje au patrulat și au împrăștiat aproape 300 de tone de material antiderapant, pentru menținerea unor condiții sigure de circulație pe un carosabil umed. Secția Autostrăzi din cadrul DRDP Timișoara a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea și precipitațiile au dat drumarilor de lucru pe raza DRDP Timișoara/VIDEO
Charlottenburg, satul circular unic în România, găzduiește în 14 decembrie 2025, la ora 12:00, o nouă ediție a Poveștii de Crăciun. Comuna Bogda deschide și în acest an în Charlottenburg scena unui concert și a unui târg de Crăciun, care aduc în prim-plan tradițiile multiculturale ale Banatului. După slujba oficiată de preotul Ioan Cădărean, „Corola...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concertul de Crăciun din Charlottenburg 2025: Colinde și armonie în singurul sat rotund din România
Pe 30 noiembrie, chiar în ajunul Zilei Naționale a României, credincioșii de toate riturile îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, cel considerat ocrotitorul românilor. „Cel dintâi chematul”, el a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare deopotrivă în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. Sf. Apostol Andrei s-a născut în Betsaida,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Andrei, cel dintâi chematul, apostolul şi ocrotitorul românilor
O semifinală de pus în ramă! Plecată în marea luptă din Cupa României cu șansa a doua, jucătorii lui SCM USV au dus o bătălie epică pe un teren în care nu era recomandat să lași nici „câinii” afară! Bănățenii au învins clasicul adversar Dinamo, 13-3 și se pregătește de finala cu Baia Mare! Puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin foc, prin fum, prin ploi, luptăm și urcăm în finala Cupei României! SCM USV Timișoara bate la București pe Dinamo
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, respinge acuzațiile că ar fi scos dintr-un spectacol al Filarmonicii Banatul două colinde bazate pe textele lui Radu Gyr și spune că decizia nu îi aparține. Acuzațiile au fost lansate de către naistul Nicolae Voiculeț. Cele două colinde, „Leru-i Doamne Ler” și „Ziurel de ziuă”, incluse inițial în concertul de Crăciun...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz răspunde acuzațiilor lansate ”din bula extremisto-manipulativă” despre două colinde pe texte de Radu Gyr, scoase din programul Filarmonicii
Meci foarte important în cadrul etapei a 15-a din liga secundă lângă Pădurea Verde pentru cele două combatante, aflate înaintea rundei pe locurile retrogradabile, CSC Dumbrăvița și Gloria Bistrița. Ambele echipe erau disperate după puncte, cu gazdele fără succes acasă și cu oaspeții fără victorie afară. Sub aceste auspicii s-a disputat partida din mocirla din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Glorie regăsită în… noroi! Dumbrăvița obține prima victorie din campionat pe teren propriu
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.