Razie pentru a descoperi șoferii care se abat de la reguli, dar și pietonii indisciplinați

razie politie

razie politie

Ieri, 12 mai, în intervalele orare 09:00-13:00 și 15:00-19:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, Serviciului Rutier Timiș și ai Sectilor Urbane Timișoara, împreună cu lucrători din cadrul Poliției Locale Timișoara, au organizat o acțiune pe principalele artere din municipiu, care a avut ca scop prevenirea accidendentelor rutiere produse pe fondul indisciplinei pietonale.

Polițiștii au legitimat 260 de persoane și au controlat 118 autoturisme, în urma verificărilor efectuate, fiind aplicate 217 sancțiuni contravenționale, în valoare de 29.205 lei.

Dintre acestea, 206 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002, fiind sancționați și 152 de pietoni. Au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și reținute, în vederea suspendării, 4 permise de conducere.

De asemenea, au fost aplicate 18 sancțiuni conform Legi 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Polițiștii vor continua activitățile în teren pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

se gonește fara greață pe Michelangelo, Rebreanu, Take Ionescu,
Timisora, E RAIUL SOFERILOR DERBEDEI.
Mai ales cei MOTO, ce ne ASURZESC mai rau ca salvările
Edil NEPASATOR de doi bani. LA FEL SI CEATA LUI DE CONSILIERI.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

De mai bine de un veac, bănățenii au în vene sânge alb-violet! La mulți ani Poli, 104, cei mai frumoși ani sunt cei care vin

În urmă cu 104 de ani, la 4 decembrie 1921, lua ființă, statutar, Societatea Sportivă Politehnica Timişoara. Pe scurt, SS Poli, “Poli” devenind, de-a lungul anilor, mai mult decât un simbol pentru societatea şi fotbalul timişorean. La început, exista doar secţia de fotbal. Prima conducere a clubului a fost alcătuită din Victor Vlad (preşedinte) şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De mai bine de un veac, bănățenii au în vene sânge alb-violet! La mulți ani Poli, 104, cei mai frumoși ani sunt cei care vin
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De sâmbătă, 6 decembrie, la Muzeul Satului Bănățean se deschide „Lights of the Village”, numele sub care vor fi reunite activitățile dedicate lunii decembrie, în organizarea Consiliului Județean Timiș. Acolo va funcționa singurul patinoar gratuit din Timișoara, anunță organizatorii. Sâmbătă, 6 decembrie, la ora 16, Consiliul Județean Timiș dă startul activităților de iarnă la Muzeul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Lights of the Village”, târgul de iarnă de la Muzeul Satului Bănățean se deschide sâmbătă
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, spune că nu intră în ”capcana diplomelor”, întrebat fiind dacă își va face publice diplomele de studiu. Cine vrea, poate să analizeze dosarul său profesional de la primărie, spune el. Ideea diplomelor a revenit în prim plan după cazul Moșteanu, ministrul USR de la Apărare care nu a fost deloc la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz spune că nu pică în capcana diplomelor. Ideea, reluată după demisia lui Moșteanu
Timișoara va avea funcțională, din această toamnă, o nouă creșă. Aceasta a fost finalizată pe strada Învățătorului, la numărul 2, în prezența ministrului Dezvoltării, Attila Cseke. Ridicarea creșei s-a făcut cu fonduri din PNRR, în cadrul programului național ”Sfânta Ana”. Noua unitate va oferi locuri pentru mai mult de 70 de copii, mai precis șapte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creșa de pe strada Învățătorului a fost finalizată, la trei ani de la debutul proiectului
Nicio hoție nu rămâne nepedepsită. Un tânăr de doar 19 ani va învăța pe propria piele ce înseamnă în primul rând, un arest de 30 de zile. Și apoi mai urmează… La data de 3 decembrie 2025, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani, bănuit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furt cu premeditare! Și-a făcut „rost” de o cartelă specială pentru a ajunge la birouri, după bani, iar acum este după… gratii
Compania timișoreană de termoficare Colterm a reușit scăderea consumului de cărbune folosit la producția agentului termic, aceasta după ce a avut la dispoziție cel mai bun cărbune folosit în ultimii ani. Acesta aduce un randament crescut la CET Sud, în plus, acum acolo se produce și energie electrică. Cele două cazane aflate în funcție la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Colterm a devenit mai eficientă. Cărbunele de calitate a crescut randamentul cazanelor de căldură
Conflictul dintre fostul operator al gropii de gunoi de la Ghizela și Consiliul Județean Timiș, care deține locația, are astăzi un nou episod. De această dată, motiv de dispută este stația de tratare a levigatului care provine din cele două celule de depozitare deja închise. Pe de o parte, CJT spune că a cerut RETIM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Războiul RETIM – CJ Timiș continuă. Acum disputa e pe stațiile de tratare a levigatului de la Ghizela
Polițiștii locali au aplicat, de la începutul acestui an, sancțiuni de peste un milion de lei aplicate de conducătorilor auto care parchează pe locurile amenajate pentru persoane cu dizabilități. Astfel de cazuri sunt constatate zilnic de cei din Poliţia Locală. Polițiștii locali continuă verificările și luarea măsurilor legale în ceea ce privește modul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste un milion de euro pentru şoferii care au parcat pe locuri rezervate persoanelor cu dizabilități
Una dintre cele mai puternice companii multinaționale cu activitate în domeniul automotive din Timișoara, prezentă aici cu o unitate de producție și cercetare, va concedia peste două sute de persoane ca parte a unui proces realizat la nivel global de companie. Vizate sunt toate sectoarele de activitate ale companiei. Societatea Aumovio, desprinsă de curând din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Aumovio reduce peste două sute de locuri de muncă la unitatea pe care o deține la Timișoara
Costul vieții rămâne principala preocupare pentru membrii generației Z, dar și pentru cei din categoria mileniali. De asemenea, tinerii au ca și îngrijorări problemele legate de instabilitatea politică și corupție. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, analizează situația. Deloitte, companie globală de soluții și servicii, a dat publicitățiim la finalul lui noiembrie, rezultatele celui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează problemele generației Z și a milenialilor: ”Costul vieții de zi cu zi rămâne cea mai mare îngrijorare”
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.