Echipa Universitatea Politehnica Timișoara a participat recent la Salonul Internațional Euroinvent de la Iași, ediția a XIV-a, desfășurat în perioada 26-28 mai 2022. Instituția a avut 36 de înscrieri după cum urmează: 7 brevete; 7 proiecte de cercetare; 9 teze de doctorat; 3 proiecte studențești; 10 publicații. Universitatea Politehnica Timișoara este una dintre puținele instituții prezente la majoritatea târgurilor de invenții din țară și din străinătate.
Participarea s-a realizat sub egida Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020, echipa prezentă fizic la eveniment din partea acestuia fiind formată din patru membri de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara: Corneliu Birtok-Baneasa (coordonator echipă); Budiul Berghian Adina; Hențiu Lucian; student Măgduț Răzvan.
Euroinvent este un eveniment organizat anual, sub înaltul patronaj al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Forumul Inventatorilor Români și Europe Direct din Iași, sub egida Festivalului Internaţional al Educaţiei, fiind singurul eveniment din România care se desfăşoară cu sprijinul IFIA – International Federation of Inventors Associations şi WIIPA – World Inventions Intellectual Property Associations.
Evenimentul promovează creativitatea și inovația într-un context internațional. La ediția actuală au fost prezentate peste 600 de invenții și proiecte, fiind cel mai mare salon de inventică din Europa de Est.
Un juriu internaţional a acordat Marele Premiu Ştiinţific şi Trofeul Euroinvent 2022 Universităţii Politehnica Timişoara şi echipei conduse de Corneliu Birtok-Băneasa, pentru complexitatea şi numărul mare al invenţiilor şi cercetărilor cu care a participat la eveniment. Pe lângă Marele Premiu, Universitatea Politehnica Timișoara a mai obținut: 14 premii speciale; 7 medalii de aur; 12 medalii de argint; 3 medalii de bronz; 4 diplome de excelență.
Comentarii prin facebook