Universitatea Politehnica Timișoara obține noi performanțe la Salonul Internațional de Inventică IDEA 2022

Echipa Universității Politehnica Timișoara a participat la prestigiosul Salon Internațional de Inventică IDEA 2022, ediția a XIII-a, desfășurat în orașul Szolnok din Ungaria, care a devenit, cu această ocazie, polul inovației și cercetării din Centrul Europei, cu 31 de înscrieri (brevete, proiecte studențești și de cercetare, teze de doctorat și publicații), reușind remarcabila performanță de a obține 31 de medalii de aur și 5 premii speciale.

Dintre premiile speciale obținute, cel mai important este ”Julianna Dij Award”, care a fost acordat Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020. Juriul Internațional a apreciat necesitatea, respectiv utilitatea centrului în regiunea de Vest a României, prin aportul adus în inovare și transfer tenhnologic.

Și de această dată, participarea la Salonul Internațional de Inventică IDEA 2022 s-a realizat sub egida Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2022 printr-un proiect de cercetare cu fonduri europene. Coordonatorul echipei CITT-UPT, prezent la Szolnok, a fost Corneliu Birtok-Băneasa, cadru didactic la Universitatea Politehnica Timișiara și responsabil cu inovarea în cadrul CITT UPT.

Salonul Internațional de Inventică IDEA este organizat în mod regulat din anul 1999, de Asociația IDEA 13, reunind inventatori și cercetători din toată lumea. Ediția din acest an a salonului a fost organizată cu sprijinul Consiliului Local Szolnok și a Oficiului Maghiar pentru Proprietate Intelectuală.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu Tabor Foundation organizează între Crăciun și Anul Nou un turneu cu multe vedete și un minifotbal de calitate. Vorbim despre Trofeul Tabor la minifotbal, care este o competiție caritabilă venită să sprijine acțiunea de suflet a Fundației Tabor: „Un Turneu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Azi îl sărbătorim pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste 500 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii. El a fost condamnat şi ucis cu pietre în anul 33. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica. Sfântul Ștefan este primul sfânt comun al Bisericilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi îl sărbătorim pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste 500 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica

Economic vezi arhiva Economic

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză a tradiţionalelor prime de Crăciun acordate angajaţilor companiilor de stat. Concluzia a fost că în unele companii „tradiția” a continuat, dar alte multe au strâns cureaua, invocând prudența bugetară Campionii primelor de Crăciun Câteva companii au acordat şi în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A fost anul în care toate amânările au ajuns la scadență. Nu un scenariu apocaliptic construit din retorică, ci decontul unor tendințe ignorate ani la rând, validate acum de cifre oficiale. Analiza pare dură pentru că România a ajuns, în sfârșit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 2025: anul în care improvizația s-a terminat
Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii. El a fost condamnat şi ucis cu pietre în anul 33. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica. Sfântul Ștefan este primul sfânt comun al Bisericilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi îl sărbătorim pe Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste 500 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica
Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu Tabor Foundation organizează între Crăciun și Anul Nou un turneu cu multe vedete și un minifotbal de calitate. Vorbim despre Trofeul Tabor la minifotbal, care este o competiție caritabilă venită să sprijine acțiunea de suflet a Fundației Tabor: „Un Turneu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă
Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare și dorința sinceră de a face bine. În acest context, Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara a organizat, în holul facultății, cea de-a treia ediție a Târgului de Crăciun – un eveniment devenit deja tradiție, dedicat sprijinirii copiilor defavorizați....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente magice și la Facultatea de Mecanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun
Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe aceiași stradă 16 decembrie, unde se află și clădirea Maternității Odobescu. Este tot o clădire care aparține unui cult religios, retrocedată. De această dată Ordinului Călugărițelor Notre Dame, iar demararea negocierilor se face la cererea comitetului de părinți de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin
Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș, situat pe strada Barbu Iscovescu, demolată în urmă cu câteva luni, a fost deja realizat un trotuar și un mic spațiu unde probabil va fi iarbă. În a doua zi de Crăciun, primarul Dominic Fritz a anunțat că în locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO
Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză a tradiţionalelor prime de Crăciun acordate angajaţilor companiilor de stat. Concluzia a fost că în unele companii „tradiția” a continuat, dar alte multe au strâns cureaua, invocând prudența bugetară Campionii primelor de Crăciun Câteva companii au acordat şi în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat
Defuncta A6, devenită între timp drum expres, care va lega Drobeta Turnu Severin și Lugoj, are acum semnat contract de finanțare pentru realizarea studiului de fezabilitate. Contractul de finanțare a fost semnat de Ministerul Transporturilor și CNAIR. Din păcate, termenele înaintate ne fac să ne gândim la realizarea acestui drum peste mulți ani. Proiectul are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drumul expres Lugoj – Drobeta Turnu Severin are asigurată finanțarea pentru realizarea studiului de fezabilitate
Mugur Preda a fost desemnat antrenorul anului, în ancheta organizată de Federația Română de Rugby. Antrenorul echipei bănățene a adunat 29.33% din voturi și s-a clasat înaintea lui Viorel Lucaci (Steaua București) și Eugen Apjok (CSM Știința Baia Mare). Aflat la al doilea sezon la Timișoara, Mugur a dus echipa de seniori în toate cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul SCM USV este… top! Mugurel Preda, ales cel mai bun tehnician din țară
În 1914, chiar în mijlocul groazei Primului Război Mondial, s-a întâmplat ceva aproape de necrezut: în Ajunul Crăciunului, soldații britanici și germani au încetat focul fără ordin, au ieșit din tranșee și s-au întâlnit în „No Man’s Land” ca niște oameni obișnuiți, nu ca inamici. Au cântat colinde, și-au strâns mâinile, au făcut schimb de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Povestea care trebuie spusă la fiecare Crăciun: atunci când gloanțele au tăcut, inamicii au devenit prieteni! Și au jucat fotbal…
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.