Secund-divizionara CSC Dumbrăvița a susţinut astăzi un nou test din perioada precompetițională, la Lugoj, cu CSC Ghiroda. Fosta adversară din Liga a III-a s-a impus cu 1-0, prin golul marcat de Cosmin Mancaș, în minutul 21.
„Paradoxal, cel mai bun meci al nostru de până acum, ca mișcare, așezare, poziționare și dorință, a rezultat într-o înfrângere. Cred că e un eșec binevenit în momentul de față, ne arată exact unde suntem acum. Din păcate, facem greșeli individuale de nivel inferior, pe care obligatoriu trebuie să le eliminăm. În momentul în care vom rezolva aceste probleme, cred că vom arăta ca o echipă de Liga a II-a. Am terminat partea de pregătire fizică, de ieri am început să lucrăm cu mingea și tactic. Cred că în următoarele 10 zile o să arătăm tot mai bine și o să fim tot mai proaspeți pentru începutul campionatului. Așa am gândit pregătirea, ca în prima etapă, în ceea ce privește prospețimea să fim la un nivel acceptabil”, a spus antrenorul Dumbrăviței, Cosmin Stam după joc.
Iată formula utilizată de antrenorul Cosmin Stan în jocul de astăzi: Trifon (46, Ciui) – Bura-Koț (60, Ilan), Zurbagiu (60, Bain), A. Sabău (75, S. Sabău) – Tismonar (60, Amariei), Ungureanu (60, Curea), Tănase (60, T. Bodri), C. Toma (60, Grancea), L. Bodri (60, Ghinescu) – Simon (60, Bryneus), Pașcalău (60, Grigoriu).
„Stăm foarte bine, din punctul meu de vedere. E drept, ne-au plecat doi mijlocași centrali, Schinteie și Martinov, ambii titulari în sezonul trecut. Am stat mult după ei, am crezut că vor rămâne și am pierdut câțiva jucători pe care îi puteam lua atunci. Poate ne mai trebuia un mijlocaș central box-to-box. Mai avem nevoie de un junior de vârstă mică, născut în 2004 sau 2005. În rest, stăm bine, am încercat să facem un lot competitiv, un lot în care să nu se cunoască când lipsește un jucător”, a mai spus Stan.
Comentarii prin facebook