Lucrările la Pasajul Solventul au ajuns la 12%. Prețul materialelor de construcție ar putea duce la probleme pentru antreprenor/FOTO

Deși speră la obținerea de bani prin programul Anghel Sailgny, Primăria Timișoara are deja asigurată în bugetul local suma necesară pentru plata lucrărilor din acest an la Pasajul Solventul. Lucrările decurg bine, s-a ajuns la 12% din total proiect, iar constructorul anunță o soluție modernă de subtraversare a liniilor de cale ferată, fără necesitatea întreruperii circulației feroviare, ceea ce va duce la scurtarea duratei proiectului.

Una dintre cele mai importante investiții edilitare ale Primăriei Timișoara, mai ales că e finanțat integral de la bugetul local, Pasajul Solventul, e în grafic, lucrările decurg bine și se speră chiar și la finalizarea în acest an a construcției. Dacă totul merge bine!

„Este un proiect despre care se discută de zeci de ani și care, împreună cu Podul Solventul, va fi cheia finală în legătura dintre nordul și sudul orașului și va încheia Inelul IV, pe partea asta de oraș. Este un proiect unde am dat ordinul de începere în decembrie anul trecut. Acum s-au făcut lucrări pe utilități. Este un proiect de 111 milioane de lei, care deocamdată este finanțat 100% din bugetul local, și anul acesta am pus destui bani deoparte să putem merge  cu forță plină în această vară. Sperăm și la o finanțare din Programul «Anghel Saligny», unde sperăm că în curând guvernul ne va da undă verde. Noi oricum mergem mai departe cu acest proiect, tocmai pentru că este un proiect absolut important și strategic pentru viitorul infrastructurii din Timișoara”, a spus Dominic Fritz.

Pasajul va fi pus în valoare la potențialul maxim doar după ce se va lega la strada Gării, respectiv Radiala Vest, spre centura Timișoara, pe viitorul pod Solventul.

”Probabil anul acesta vom avea toate avizele și pentru Podul Solventul, care va lega pasajul de cartierul Dâmbovița și va trece peste Bega. În curând sper să și lansăm licitația pentru o nouă Radială Vest, care va lega strada Gării și pasajul de Centura Vest, la care se lucrează acum. Mă bucur că avem și o înțelegere cu CNAIR, că o parte din costurile pentru această nouă radială care va lega pasajul cu centura vor fi suportate de CNAIR. Cam asta în mare este planul pentru această zonă, care va schimba tot fluxul traficului în Timișoara. Și mă bucur că nu este doar un plan, că se mișcă lucrurile. Dacă totul merge bine, spre sfârșitul anului viitor vom putea deschide acest pasaj”, a mai spus Fritz.
Mattia Pizzorno, manager proiect Spic SRL, sucursala Timișoara, spune că tehnologia folosită va fi una care nu va necesita oprirea circulației feroviare din zonă.
”Am început cu pereții mulați. Aceasta este incinta de lansare, 75 metri pe 32 metri. Asta va fi excavat la o adâncime de 10 metri și acolo va fi executat chesonul post-tensional. Chesonul, cu tehnologia de împingere, va fi lansat sub calea ferată, cu o tehnologie specială, pe care am folosit-o deja la Bacău, în anii 2010-2012. Am început și cu relocarea de rețele pe strada Bogdăneștilor, am închis parțial toată aria de șantier (…) Când pasajul va fi lansat sub calea ferată, va fi executată racordarea pe ambele rampe cu strada existentă. Proiectul prevede și drum pentru mașină, și linie de tramvai, cu sens giratoriu, și se conectează apoi cu linia existentă. Când se face lucrarea pe teren, e normal că pot apărea situații neprevăzute. Noi am făcut și studii geologice și geotehnice suplimentare, pentru prevederea a toate acestea. Se merge cum este proiectul, și tehnologia noastră, nu vor probleme mari. Asta e ideea. Tehnologia de împingere se folosește pentru a nu afecta traficul feroviar. Cu CFR vom face planificarea lucrării noastre, conform traficului. Noi suntem în faza de completare a pereților mulați, poate dura încă două luni aproximativ, o lună pentru săpături și ancoră, cheson trei luni. Împingerea va fi probabil aproape în luna martie 2023”, a declarat Mattia Pizzorno.
S-a lucrat la foc continuu, inclusiv sâmbătă și duminică. O parte dintre muncitori au primit liber, ei lucrând într-un ritm accelerat timp de 45 de zile.
”Suntem în grafic cu programul de execuție, am avut probleme cu mai multe rețele decât au fost prevăzute pe parte electrică. Încercăm să recuperăm timpul pierdut cu rețelele. Facem tot ce este posibil, sperăm că recuperăm tot. Acesta este obiectivul. Conform programului de execuție valid azi, termenul de finalizare este  august 2023. Am lucrat și sâmbătă, și duminică, la pereții mulați, pentru a merge cât mai repede posibil. În această săptămână, echipa de pereți este în concediu, pentru că a lucrat 45 de zile în continuu, și la temperaturi foarte ridicate, de 40 de grade. Am cerut repaus. Când temperaturile sunt foarte ridicate, lucrul este foarte greu pentru muncitori”, a mai spus reprezentantul firmei italiene.
Despre finalizarea lucrărilor e mai greu de estimat când va avea loc, următoarele luni sunt decisive, finalul anului este un termen optimist, a anunțat primarul.
Reprezentantul constructorului a adus în prim plan problema majoră a acestei perioade, scumpirea materialelor de construcție. Speră la majorarea sumelor alocate pentru a se încadra în bugetul alocat.

”Știți că prețurile la materiale au crescut foarte mult, asta este o problemă la toate firmele care lucrează în România. Și noi am avut aceeași problemă. Am văzut că guvernul României a emis hotărâre de guvern pentru revizuirea prețurilor, așa sper că ne putem încadra în valori, cu prețurile actualizarea. În momentul de față, avem aprovizionat cu mai multe materiale pe lucrare. Am încercat să avem materiale înainte să facem lucrarea. Avem în stoc materiale”, subliniază Mattia Pizzorno
E clar că o asemenea scumpire nu poate fi pe placul municipalității, dar Fritz spune că se vor face eforturi.
”Ordonanța de urgență prevede suplimentarea doar pentru proiecte finanțate pe fonduri europene  sau ale fonduri ale guvernului. De aia vedem acum și cum este cu Anghel Saligny. Vom analiza toate variantele. E clar că nu putem să lăsăm constructorii cu această povară, mai ales că nu vrem să riscăm să se blocheze ceva. Căutăm soluții să nu trebuiască să suportăm toate aceste costuri suplimentare. Pe Bogdăneștilor discutăm despre o eventuală suplimentare, da. Suntem în discuții cu constructorul. La aproape toate proiectele discutăm acum cu constructorii, oricum la proiectele pe fonduri e prevăzută și cumva o marjă pentru creșterea costurilor. Vedem la fiecare proiect unde ne încadrăm în această marjă și unde trebuie să aplicăm aceste ordonanțe de urgență care, din păcate, au fost cu mai multe corectări și nu sunt simplu de aplicat”, a încheiat primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori

Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Senatorul Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, afirmă că locul firesc al PNL Timiș este alături de USR în polul reformator, iar nu lângă PSD cum se află acum. El îi invită pe cei din PNL la discuții pentru o opoziţie puternică la PSD. La Bucureşti se vorbeşte foarte mult despre constituirea unui pol reformator, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.