Se pregătesc noi finanțări pentru proiectele culturale ale TM2023. Deschiderea oficială, între 17 și 19 februarie

Pregătirea programului pre și din timpul evenimentului Timișoara 2023 merge excelent, spun reprezentanții Primăriei și a Centrului de Proiecte, structura prin intermediul căreia municipalitatea a decis să deruleze organizarea și finanțarea programelor culturale. Dominic Fritz a anunțat că deschiderea oficială a acțiunilor va avea loc în perioada 17 – 19 februarie 2023.

Vă reamintim că și cei de la Consiliul Județean Timiș doresc un eveniment festiv la cumpăna dintre ani, administrația județeană derulează un program propriu legat de TM2023. Ruptura dintre cele două instituții pare să fie totală, mai ales după etapa în care s-au distribuit banii din bugetul național pentru eveniment, în urma căruia CJT a înclinat balanța finanțărilor de partea sa.
Centrul de proiecte a organizat o dezbatere cu mai multe părți implicate, în cadrul căreia să se discute pe tema finanțării evenimentelor culturale și a progresului calendarului aferent, desigur în varianta primăriei.
Întâlnirea, pe care organizatorii doresc să o reia lună de lună, și-a propus să prezinte progresele și situația la zi a programului Timișoara 2023, cu șase luni înainte de exercitarea titlului de Capitală Europeană a Culturii. În acest sens, evenimentul a adus în atenția publicului programele și evenimentele – expoziții, lansări, rezidențe, concerte – care constituie programul cultural central Timișoara 2023 actualizat de către echipa curatorială conform dosarului de candidatură aprobat de către Comisia Europeană.
”Mă bucur să anunț public că evenimentul oficial de deschidere al programului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii va fi în 17 – 19 februarie 2023. Evenimentele culturale premergătoare Capitalei Culturale au început încă din această primăvară. În noiembrie vom avea o conferință internațională împreună cu Elefsina și Veszprém, celelalte două orașe capitale culturale de anul viitor pentru a prezenta oferta de evenimente pentru 2023. Până atunci, urmează un program intens de promovare. Chiar mâine voi fi la București la o întâlnire cu peste 20 de ambasadori din țări ale Uniunii Europene și nu numai care doresc să contribuie la promovarea Timișoarei și a Capitalei Culturale în țările lor. Este un efort diplomatic fără precedent în istoria orașului nostru, pe măsura titlului european pe care îl deținem”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Primarul Municipiului Timișoara a făcut o recapitulare a susținerii municipalității pentru program. Din cei 6 milioane de euro alocați în 2022 pentru programul Timișoara 2023, Centrul de Proiecte Timișoara a acordat apelul Boarding Station 10.606.947 lei în finanțări nerambursabile, fiind semnate cu operatorii incluși în programul central toate contractele pentru proiectele și evenimentele din acest an. Această finanțare înseamnă: peste 1800 de artiști și operatori culturali implicați, 55 de artiști în rezidențe, 329 de evenimente și producții locale, peste 1300 de voluntari incluși în proiecte, precum și colaborări cu operatori și instituții din 26 de țări europene, spun cei de la Centrul de Proiecte.
Membrii echipei curatoriale au scos în evidență oferta culturală vastă din acest an a operatorilor culturali din programul Timișoara 2023, precum și colaborările de amploare cu parteneri europeni, care urmează să atingă potențialul maxim în 2023. Alexandra-Maria Rigler, directoarea Centrului de Proiecte Timișoara, a anunțat că, începând cu luna septembrie, operatorii culturali și instituțiile culturale vor avea la dispoziție noi oportunități de implicare și colaborare în cadrul programului cultural Timișoara 2023, prin apeluri deschise pentru completarea și consolidarea acestuia.
Echipa curatorială, aflată în contact constant cu reprezentanții juriului european, Comisiei Europene, precum și orașele din familia Capitalelor Europene ale Culturii, au trecut în revistă ultimele consultări și colaborări la nivel european. Orașele deținătoare ale titlului și instituțiile culturale europene vor avea o prezență consistentă în Timișoara în anul 2023, prin apeluri și finanțări dedicate la nivel european. Pentru a crește impactul și vizibilitatea titlului de Capitală Europeană a Culturii, cele trei orașe care vor primi titlul, Timișoara, Elefsina și Veszprém, vor anunța în același timp, în luna noiembrie, programul cultural detaliat pentru anul 2023.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

RUSINE a spus: (iulie 5th, 2022 at 16:19 )

Evenimentele culturale premergătoare Capitalei Culturale au început încă din această primăvară a declarat primarul Dominic Fritz,Prima mare actiune organizata de primaria Timisoara „parada LGBT”Marșul Pride”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an

Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.