România educată. Schimbare scandaloasă la conducerea Centrului “Speranţa”

După 18 ani în care a condus Centrul de Resurse și Asistență Educațională (CRAE) Speranţa, Elena Petrica urmează să fie schimbată din funcţie printr-o decizie a şefei IŞJ Timiş, Aura Danielescu. Această schimbare survine după doi ani în care Elena Petrica a dus la capăt renovarea sediului. Revoltaţi, angajaţii CRAE şi părinţii copiilor au iniţiat o petiţie online. Tot în aceste zile, Danielescu a numit-o directoare la şcoala din Boldur pe soţia primarului PSD al acestei comune.

Schimbare cu iz politic sau de prietenie la  Centrul de Resurse și Asistență Educațională Speranţa, acolo unde înavaţă 365 de copii cu nevoi speciale. Şefa Inpectoratului Şcolar Judeţean, Aura Danielescu, mai cunsocută drept cumnata lui Sorin Grindeanu, a decis să o schimbe din funcţie, după 18 ani în acest post, pe Elena Petrica. În locul acesteia a fost numită Dorotheea Luchian Toma, care potrivit unor surse ar fi prietenă cu Danielescu. Schimbarea survine la puţin timp după ce a fost finalizată renovarea Centrului, pentru care Elena Petrica s-a zbătut foarte mult.

De altfel, angajaţii şi aparţinatori ai copiilor din centru au făcut o petiţie online prin care solicită rămânerea Elenei Petrica la conducerea Centrului.

“Apartinătorii copiilor beneficiari care frecventează terapiile C.R.A.E. ”Speranța” suntem alături de colectivul instituției pentru susținerea rămânerii în funcție a doamnei director Elena Petrica. După ani de implicare a dânsei în crearea unui model instituțional precum C.R.A.E.S. și oferirea unor servicii educativ-terapeutice la standarde înalte, dorim continuitate în acest sens”, se arată în petiţie.

În acest scandal a intervenit şi Laura Boldovici, consilier judeţean USR, membru în Consiliul de Administrație a CRAE Speranţa, care explică mai pe larg ce s-a înatâmplat aici în ultima perioadă.

“Acest centru a trecut prin multe în ultimii ani, fiind pasat ca o minge de ping-pong între Consiliul Județean, de care aparține, și Primăria Timișoara, în spațiul căreia își desfășoară activitatea. Povestea este lungă, dar ce e important de reținut este că acum, în sfârșit, căminul în care își au sediul și care a fost în renovare în ultimii doi ani, este gata, iar ei sunt pregătiți să își reînceapă activitatea din septembrie. Omul care a luptat din toate puterile pentru acest centru și pentru copiii pe care îi ajută este doamna directoare Petrica Elena. (…) Ea a fost cea care s-a zbătut să obțină finanțări, datorită ei centrul Speranța a fost unul dintre cele mai prestigioase din țară. Astăzi am aflat că doamna Petrica a fost demisă din funcție. După 18 ani în care a dat totul acestui centru, a aflat că din 1 septembrie locul îi va fi ocupat de altcineva. Cineva care nu cunoaște centrul, care nu știe greutățile prin care au trecut copiii, familiile lor, pedagogii. De ce? Pentru că se poate. Pentru că noul director va ajunge când totul este gata, când sediul este funcțional și cu avizele la zi. Pentru că intră în atribuțiile Inspectoratului Școlar Județean să schimbe directorul, iar doamna Aura Danielescu, membru de frunte al PSD și cumnata lui Sorin Grindeanu, a profitat din plin de aceste atribuții. Încă mai sper că doamna inspectoare își va da seama că înlăturarea doamnei Petrica a fost o greșeală și o va repara. Încă mai sper că oamenii buni sunt prețuiți și de folos comunității și că nu totul se reduce la cumetrii de partid”, a transmis Boldovici.

Tot în aceste zile, Aura Danielescu a numit-o în funcţia de director al Şcolii din Boldur pe Sorina Stoi. Aceasta este nimeni alta decât soţia primarului PSD al comunei, Cristian Stoi. Directoarea schimbată, Flavia Cut-Lupulescu (membră PNL) a fost unul dintre cei trei finaliști ai primei ediții a Galei Profesorului Anului din mediul rural, organizată de Teach for Romania.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (august 5th, 2022 at 18:59 )

Useriștii sunt de vină este clar mîna lor bine că ne-a venit PSDul în ajutor.

Cimitirul Renașterea a spus: (august 6th, 2022 at 17:11 )

Vai, o schimbă pe Elena Dictatoarea („Taci!!!”) și USR-ul e revoltat? Dacă mai aveți vreo doi ca madam Boldovici, nu mai treceți nici măcar pragul electoral la următoarele alegeri în TM!!!
Argumentele dnei Boldovici sunt exact cele pe care usleții le opun USR-ului: „experiența” și „competența”. Iată că se poate promova implicit, dar în forță, prostia, indiferent de numărul diplomelor universitare deținute!!!
(Cum se poate trăi cu inspectoarea numită politic? Bine, se pare, ba chiar foarte bine, cu excepția unor momente de îngrijorare determinate conjunctural. Ca și c-un vecin cocoșat, căruia i-arunci când te cerți cu el: „Cocoșatule!!!”)

dezamagirea USR a spus: (august 7th, 2022 at 13:17 )

USR devine tot mai penibil….(imi cer scuze ca i-am votat)!
Cum justifica dna consilier USR Laura Boldovici faptul ca sustine o persoana ce ocupa aceeasi functie de conducere de 18 ani ?
Asa promoveaza USR „schimbarea”?

Çamey a spus: (august 14th, 2022 at 16:48 )

Băi, incompetenților și neavizaților… care comentați fără să aveți habar despre ce este vorba, doar pentru că simpatizanți un partid de tristă amintire… Hai, la culcare cu voi, în bezna minții!…
Știți voi despre o instituție cât știe mamaie despre NASA…
Aoleu, oameni ce se află în treabă! Rușine!

Çamey a spus: (august 14th, 2022 at 17:53 )

Și postul a fost obținut prin concurs de actuala directoare… Nimeni nu s-a băgat ani de zile să conducă o asemenea instituție, pentru că nu e simplu… specificul ei, plus problema spațiul de funcționare definitiv existentă…
Acum au profitat de faptul că nu s-a mai dat concurs și au sărit cu acoliții lor… de invidie, răutate, din lipsă de moralitate…
Și faptul că se lucrează intens la noul sediu, cel definitiv… ce s-au gandit: ia să punem mâna când va fi gata!
Nici nu știți ce interese sunt!!!
Ia vedeți-vă de treabă și lăsați oamenii în pace!
Și ce dacă este un om de atâția ani, a câștigat prin merit…
Hai, pa! Plimbați-vă în natură, ca să vă vină gânduri bune!
Razboiți-vă cu partidele, nu cu oamenii model ai unor instituții model pentru vestul țării, pentru țară… care nu și-au dorit scandal și nici implicare politică.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.