Charley Ottley a finalizat filmul de prezentare al Timișului. Imaginile ajung pe BBC/VIDEO

Mult așteptatul proiect al filmului realizat de Charley Ottley, cunoscutul jurnalist de călătorie, a ajuns la final. Comandat și susținut financiar de către Consiliul Județean Timiș, proiectul a dus la realizarea a două filme de prezentare ale județului, unul în varianta scurtă, de un minut, respectiv varianta integrală, de opt minute. Acum, acestea vor folosi la promova Timișul ca și obiectiv turistic. Vedeți filmul realizat, mai jos.

Surprinzător (sau nu…) cunoscutul și apreciatul realizator britanic vede frumusețea Timișului, dar mai ales potențialul enorm pe care cei de aici nu reușesc să îl pună în valoare. Satul bănățean, apele termale, podgoriile care ar putea intra în circuitul turistic sunt valori, inexplicabil pentru Otlley, extrem de puțin puse în valoare.

Timișoara și viața vibrantă, culturală și muzicală, pe care o oferă nu erau un secret pentru el, dar vizitarea zonei rurale a județului și a frumuseților oferite de aceasta l-au uimit pe britanicul stabilit acum în România.

„Am fost într-adevăr surprins. Am venit aici pentru că știu Timișoara, e un oraș foarte frumos și iubesc faptul că a trecut prin transformări fabuloase, prin redarea multor spații oamenilor cu zone pietonale, cu opera și teatre minunate, cu multe restaurant frumoase și așa mai departe. Dar județul Timiș a fost pentru mine o experiență nouă. Am condus prin diferite zone de câmpie în care nu m-am oprit să explorez și, făcând aceste filme, parcă am deschis ochii. Sunt atâtea sate frumoase aici, meșteșugurile, diversitatea culturală din Timiș este uimitoare. Și iubesc faptul că toată lumea se înțelege cu toată lumea. În alte zone din Romania mai sunt confruntări culturale, dar aici avem unguri, germani, români, romi, și chiar pare să existe o coeziune socială și diversitate culturală pe care o găsești în sate, dar și aici la oraș. De asemenea, am văzut că sunt dealuri și chiar munți mai mici, și eu credeam că este doar câmpie. Am descoperit cascade, păduri, lacuri și ursi în județ, dar și multe meșteșuguri, cum am mai spus”, a declarat, luni, la Timișoara, Ottley.

Un exemplu de ”perlă” nefolosită este turismul viticol, podgoriile pot deveni reale atracții turistice, locuri de cazare pentru turiști. De asemenea, apele termale sunt ca și inexistente în ofertele turistice, deși sunt un adevărat magnet pentru oamenii care ar veni și de la mii de kilometri depărtare pentru tratament sau relaxare.

”De exemplu, turismul viticol, poate fi mai dezvoltat mai mult decât este deja în prezent winrut. Poate cineva îmi va spune că există deja, dar eu cred că un drum al vinului pentru cicliști, și autobuze care să ducă turiștii pe la podgorii, atunci când ajung în oraș ar fi o perspectivă interesantă pentru viitor. Am observat cu tristețe că am trecut pe lângă izvoare cu apă termală care sunt închise. Nu știu dacă ați fost la Budapesta să vedeți ce au făcut acolo cu apele termale, dar cred că oportunitățile pentru un turism al sănătății aici în Timiș ar fi mari dacă aceste izvoare de apă termală vor fi deschise și amenajate. Aveți ape geotermale multe aici în Timiș și oameni ar putea veni de peste tot din Europa să se trateze sau să meargă la un spa. Acesta este doar un alt atu al județului Timiș și sper că acest domeniul să se dezvolte în viitor”, a mai spus Ottley.

Amator de motociclism, Ottley a făcut cunoștință deja cu transluncaniul, dar și cu mănăstirile din zonă.

”A fost minunat să vedem și mănăstirile de aici. Acel drum, care este un mini Transfăgărăşan a fost foarte distractiv să îl filmăm, de pe motociclete, chiar și atunci când am realizat „Flavours of România”, deci l-am experimentat de două ori. În concluzie, sper să placă tuturor filmele pe care le-am realizat”, spune britanicul.

Imaginea Timișului, pe BBC

Filmele realizate de Charley Ottley vor fi disponibile și în limba română, dar și în engleză. CJ Timiș a plătit 25.000 de euro pentru acest calup video, acum urmează și promovarea județului la cunoscutul post TV BBC. Vor fi șase săptămâni de promovare și prețul plătit este unul chiar decent, de 10,000 de euro, „greutatea” numelui Ottley contând în acest sens.

„Am semnat un contract de promovare cu BBC, pentru 6 săptămâni de difuzare a clipului de un minut. Contractul, în valoare de 10.000 de euro, se va încheia în data de 15 ianuarie 2023. Acesta nu este singurul astfel de contract de promovare, vor urma si altele. Va fi cea mai mare campanie de promovare a României în occident”, a spus şi Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României

Misiune îndeplinită la Cluj. SCM USV s-a impus destul de lejer în deplasare și a încheiat grupa pe primul loc, după ce săptămâna trecută a învins și Baia Mare pe teren propriu. Revenind la partida de astăzi, antrenorul Mugurel Preda a ales o echipă în care și-au făcut apariția și jucători care de obicei joacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.