Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, au depistat un cetățean român care a încercat să ajungă în Spaţiul Schengen folosind o carte de identitate românească falsă pentru că avea emis pe numele său un mandat de arestare preventivă.
În data de 30.10.2022, în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un bărbat, pasager într-un autoturism înmatriculat în Germania, care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate românească.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond al unuia autentic, acesta fiind fals.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că persoana este cetățean din România și intenționa să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen pentru că avea emis, pe numele său, un mandat de arestare preventivă, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.
Vameşii au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun. Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul IPJ Timiș în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Comentarii prin facebook