La Timișoara e pregătită de debut o nouă ediție a Conferințelor Dilema Veche

Între 2 și 4 noiembrie 2022, de miercuri până vineri, Conferințele Dilema Veche ajung pentru a doua oară la Timișoara. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Învăț și dezvăț”. Gazda primitoare a evenimentelor va fi Universitatea de Vest din Timișoara.

Conferințele vor avea loc, câte două în fiecare zi de program, începînd cu ora 18.00. Intrarea este liberă.

În ordinea prezentărilor și a dialogurilor publice, conferențiarii ediției timișorene sunt: scriitoarea Adriana Babeți, psihologul Daniel David, regizorul Felix Alexa, arhitectul Vlad Gaivoronschi, jurnalistul Sever Voinescu și profesorul de drept Valeriu Stoica.

„Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația e esențială, că tot ce trăim, rău sau bun, este produsul educației noastre și că rezolvarea marilor noastre probleme depinde de educație. Ne năpustim asupra educației – fie ea instituționalizată sau nu – cu toată energia generată de imensele noastre frustrări care, adesea, capătă intensitatea nevrozei. Nemulțumiți continuu, ne oprim rar din reformarea educației doar ca să constatăm că nu e bine și să ne apucăm iarăși de o reformă. O vorbă veche și înțeleaptă, însă, spune că orice învăț are și dezvăț. Ce poate însemna asta? Că orice progres obținut în educație presupune eliminarea unui ”balast” venit din educația trecută? Sau că nici un învăț nu e sigur, nu e ireversibil, fiind mereu amenințat de dezvăț? Dacă e așa, cine are datoria să te învețe și cine are datoria să te dezvețe – nu cumva învățul și dezvățul sînt două experiențe diferite ale vieții, chiar dacă proverbul le pune împreună? Se gîndesc, oare, educatorii și la ceea ce dezvață în timp ce-i învață pe elevii lor? Dar părinții? Și, la urma urmei, vorba clișeului încetățenit în presa noastră, cine pierde și cine cîștigă de pe urma învățului/dezvăț? Vom reflecta pe marginea acestor întrebări într-o serie de conferințe sub marca și, mai ales, în stilul ”Dilema veche”. Oameni competenți, din perspective diferite, încearcă mai ales să formuleze corect dilema și să îndrume gîndirea răspunsului.”, spune Sever Voinescu, redactor-șef Dilema veche

Programul Conferințelor Dilema veche la UVT:

Miercuri, 2 noiembrie, ora 18.00

Adriana Babeți”Seducția. Didactica nova?”

Comenius, socotit părintele pedagogiei moderne, a vorbit cel dintîi despre didactica nova, convins fiind că metoda este esențială unei bune pedagogii. De la el încoace, didactica s-a înnoit continuu, în ritm tot mai accelerat. Astăzi, vrem o educație care urmărește tot mai mult captarea afectivă a elevului pretinzînd astfel pedagogiei să semene cu o operațiune de seducție. În joc – căci seducția este un fel de joc – intră nu doar personalitatea profesorului, nu doar talentul lui, ci și materia predată. Literatura este dintotdeauna o materie esențială în procesul educativ și, poate, cea mai pretabilă dintre disciplinele fundamentale unei seducții. Ce poate fi seducător în literatură dar și cît este de legitim să faci din literatură o veritabilă artă a seducției? Și cel mai important: ce folos aduce elevului să fie sedus de literatură?

Miercuri, 2 noiembrie, ora 19.20

Daniel David

”Noua educație în cadrul Revoluției 4.0+”

Evoluția civilizației umane a parcurs mai multe revoluții industriale, trecându-se prin mecanizare (1.0), electrificare, (2.0), digitizare (3.0) si conectivitate (4.0). Vom analiza modelele de educație în cadrul revoluției 4.0 și dincolo de ea, cu implicații pentru educația formală, non-formală și informală.

Joi, 3 noiembrie, ora 18.00

Felix Alexa

”Teatrul – o meserie care ”se fură” sau care ”te fură”?”

Se spune că profesiile artistice nu se pot învăța, ci ”se fură” de la maeștri. Teatrul, mai ales. Se transmite arta teatrală de la o generație la alta sau fiecare generație își descoperă singură individualitatea, reinventînd de fiecare dată arta? Pe de altă parte, în lumea de azi, capacitatea teatrului de a educa și forma este recunoscută și cultivată. Actorul și regizorul sînt obligați să se gîndească (și) la efectul pedagogic al artei lor? Cum se învață o artă care este tot mai mult împinsă să învețe, la rîndul, ei pe alții?

Joi, 3 noiembrie, ora 19.20

Vlad Gaivoronschi

”Mediu construit / peisaj arhitectural, certitudini și dileme”

Mediul construit ce-l definim ca peisaj arhitectural, dincolo de funcția sa protectivă, are caracter formativ, fapt descoperit de antropologi, filosofi, încercat de dictatori, de ideologi ai consumului etc. Există o relație organică între felul în care ne simțim propria corporalitate și felul în care asimilăm și înțelegem peisajul proxim. Peisajul arhitectural îl trăim și ne influențează pe trei paliere împletite: ca siluetă, devenind memorabilă prin forme puternice (stratul tipologic), ca atmosferă ce ne îmbrățișează pe care o absorbim cu toate simțurile și ne identificăm cu ea (stratul morfologic) și ca univers spațial ce ne devine scenă de viață în care ne mișcăm, ne orientăm și percepem întreg ansamblul peisajului în mod dinamic.

Peisajul arhitectural este o oglindă grăitoare a aspirațiilor și eșecurilor noastre, reflectă în ultimă instanță respectul față de noi înșine.

Vineri, 4 noiembrie, ora 18.00

Sever Voinescu

”Ceea ce nu se poate învăța niciunde”

Plecăm mereu de la ideea că oamenii sînt produsul educației lor; că tot ceea ce fac, bun sau rău, au învățat de undeva. Chiar așa să fie? E dificil să spui cîte reforme ale educației au avut loc în România în ultimii 30 de ani. Dar v-ați gîndit că această bîjbîială ar putea să nu fie neapărat imputabilă politicienilor noștri? Poate că întreaga lume liberă a ajuns într-un moment în care nu mai știe bine cum să-și formeze viitorul. Poate că actuala vîrstă a civilizației euro-atlantice presupune o veritabilă criză a educației. Poate că viitorul ne scapă din mînă tocmai acum, cînd credem că îl putem administra mai bine.

 

Vineri, 4 noiembrie, ora 19.20

Valeriu Stoica

”Pedagogia juridică între învăț și dezvăț”

Ordinea cetății, alcătuirea ei politică și civică, structura instituțională, libertatea, siguranța și prosperitatea depind, în bună măsură, de cetățeni și de profesioniștii dreptului. O comunitate nu se poate organiza potrivit valorilor și principiilor democrației constituționale și ale capitalismului fără buni cetățeni și fără o puternică, onestă și competentă categorie de profesioniști ai dreptului. Într-o asemenea comunitate este nevoie nu numai de educație juridică, ci și de pedagogie juridică. Veșmântul culturii libertății este cultura juridică. De cât învăț și de cât dezvăț este nevoie pentru trăinicia și eficiența culturii juridice a libertății ?

Conferințele Dilema veche sunt un proiect inițiat de Grupul pentru Management și Mediere Culturală (GMMC) și organizat împreună cu revista Dilema veche.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.