Universitatea Politehnica Timișoara a obținut numeroase trofee de la Salonul Pro Invent de la Cluj-Napoca/FOTO

Echipa Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din cadrul Universității Politehnica Timișoara (CITT-UPT) a participat la cea de-a XX-a ediție a la Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii PRO INVENT, organizat la Cluj-Napoca. Echipa a avut înscrise în cadrul salonului 9 brevete, un proiect de cercetare și 13 proiecte ale doctoranzilor și studenților.

Echipa CITT-UPT a obținut Marelui Premiu al Universității Europene de Tehnologie EUt+, o alianță de 8 instituții de învățământ superior din domeniul tehnic care încearcă să armonizeze activitatea pedagogică și de cercetare a universităților partenere.

„Increasing the competitiveness of UPT by setting up the Center for Innovation and Technology Transfer – Politehnica 2020 – CITT Politehnica 2020” este titlul lucrării premiate, ce vizează creșterea inovației în Regiunea Vest a României prin înființarea și operaționalizarea unui Centru de Inovare și Transfer Tehnologic în cadrul Universității Politehnice din Timișoara. Scopul înființării acestui CITT este de a oferi sprijin entităților de inovare și transfer de tehnologie în domenii de specializare inteligentă și anume: Tehnologii informaționale și comunicații, Spațiu și securitate, Eco-nano-tehnologii și materiale avansate și Energie, mediu și schimbări climatice.

În afara acestui important premiu, echipa UPT a mai fost recompensată cu următoarele: Premiul FIR Excellence in Innovation; Premiul Special UPB; Premiul Special ULBS; Premiul Special ICECHIM; Premiul Special URBAN Excelență in EcoInovare; Premiul Special INOE; Premiul Special UTM; Premiul II – Categoria Studenți; Diploma de Excelență Justin Capra; Diploma de Excelență USAMV; 13 Diplome de Excelență ProInvent;10 Medalii de Aur

Lista brevetelor care au fost prezentate de echipa UPT a inclus:

  • Procedure for the drinking water treatment – o procedură pentru tratarea avansată a apei potabile, pentru tratarea efluenţilor industriali şi reziduali şi pentru tratarea apelor uzate municipale, bazată pe o instalaţie modulară, care include un electrolizor echipat cu electrozi de diamant dopaţi cu bor – autori Florica Manea, Katalin Bodor, Ilie Vlaicu, Nicoleta Lungar, Aniela Pop, Rodica Pode;
  • Installation used for cleaning a segment from a section of a collector pipe of domestic wastewater – o instalație de desfundare a unui segment dintr-o secțiune a unei conducte colectoare a rețelei interne de ape uzate menajere, comandată de la distanță – autori Pavel Ştefan, Ungureanu Daniel-Viorel, Dobrin Emilia, Bînzar Alexandru;
  • Device for Determining the Value of Large Diameters – un aparat de măsurare a pieselor cu diametre mari interior sau exterior – autori Gabriel Nicolae Popa, Corina Maria Diniș, Iosif Popa;
  • Method for integrating real life assets in to the metaverse with real-time database security – utilizarea gemenilor digitali ai activelor 3D din viața reală (de exemplu, clădiri, detalii, statui, artă etc.) într-un mediu virtual – autor Andrei Crișan;
  • Economical System for Automatic Adjustment of the Power Factor, with Capacitor Banks, in Three-Phase Low-Voltage Installations – un sistem economic de reglare automată a factorului de putere cu baterii de condensatoare în instalaţii trifazate de joasă tensiune – autori Gabriel Nicolae Popa, Corina Maria Diniș, Iosif Popa;
  • Electronic Time Relay with All Usual Functions – un releu ce realizează întârzierea atracției, eliberarea, reținerea în stare atrasă pentru un anumit timp, întârzierea atracției sau eliberarea electromagnetică – autori Gabriel Nicolae Popa, Iosif Popa, Sorin Ioan Deaconu;
  • Self-adaptive gearbox for pedal vehicles – o cutie de viteze destinată asigurării propulsiei unui vehicul de transport agrement: (biciclete, hidrobiciclete, triciclete, cărucioare cu pedale, mopede), în scopul reducerii consumului de energie în timpul mersului cu bicicleta – autori Romeo Cătălinoiu, Sorin Aurel Rațiu, Imre Zsolt Miklos;
  • Dry Cylindrical Type Electrostatic Precipitator with Parallelepiped Housing – un precipitator electrostatic de tip cilindric uscat, pentru centrale de putere mică ce foloseau combustibili fosili sau lemn uscat.
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli

Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va primi de la bugetul județului bani cu care va putea să amenajeze o nouă școală în locul fostului incubator de afaceri al comunei. Consiliul Județean a aprobat, miercuri, acordarea sumei. Noua școală devine extrem de importantă pentru comunitate, având în vedere creșterea demografică accelerată înregistrată. ”Am adoptat astăzi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Siegfried Mureșan dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa

Așa au decis sorții. SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Handbaliștii viola au fost calificați direct în turul secund, în vreme ce gruparea din Kaunas a depășit formația cipriotă Omonia Nicosia, în primul tur. Meciurile sunt programate la 18 și 25 octombrie, ordinea lor urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din Lituania pentru SCM Poli Timișoara în Europa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape. Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT

Economic vezi arhiva Economic

Florin-Dragaa

„Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape. Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT
Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, sprijină organizarea unei noi ediții a evenimentului „Picnic în pustă”, care va avea loc duminică, 27 septembrie 2026, între orele 11:00 și 19:00, în livada de la Casa Vânătorilor din Otelec. Evenimentul propune o incursiune în gastronomia locală, tradițiile comunităților din zonă și farmecul peisajului rural din sud-vestul județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dulceață pe pâine la Otelec. Picnic în pustă, duminică, 27 septembrie
Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va primi de la bugetul județului bani cu care va putea să amenajeze o nouă școală în locul fostului incubator de afaceri al comunei. Consiliul Județean a aprobat, miercuri, acordarea sumei. Noua școală devine extrem de importantă pentru comunitate, având în vedere creșterea demografică accelerată înregistrată. ”Am adoptat astăzi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița primește noi fonduri de la Consiliul Judeţean, pentru realizarea unei noi școli
Consilierii județeni timișeni au aprobat alocarea a aproape opt milioane de lei din fondul de rezervă pentru a susține funcționarea a numeroase comune din județ. Situația este cea mai dificilă, la nivel local, din ultimii mulți ani, avertizează șeful Consiliului Judeţean, Alfred Simonis. Va fi un festival al debranșărilor de la utilități din cauza lipsei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sprijin de la bugetul CJ Timiş. Alfred Simonis avertizează asupra dezastrului financiar de la comune: ”Veți vedea ce festival de debranșări și de școli închise se va întâmpla”
Într-un demers menit să simplifice procedura de stabilire a reședinței pe Timișoara pentru studenți, odată cu începerea noului an universitar 2026 – 2027, municipalitatea propune o colaborare directă cu universitățile și administratorii căminelor studențești. Scopul, spune primăria, ar fi reducerea demersurilor administrative pe care trebuie să le facă studenții. Conform noii proceduri, administratorii căminelor universitare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria simplifică procedura de rezolvare a actelor pentru ca studenții să obţină mai uşor reședința pe Timișoara
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a organizat miercuri o conferință de presă, în timp ce negocierile pentru formarea noului Guvern continuă.  Cu șapte zile rămase din termenul în care poate cere votul de încredere al Parlamentului, PNL, USR și UDMR nu au, în acest moment, suficiente voturi pentru învestirea Cabinetului Siegfried Mureșan a declarat că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan  dă asigurări: “NU vor exista în România creșteri de impozite și taxe pe toată durata mandatului meu”
Problema transferului Spitalului CFR Timișoara de la Ministerul Transporturilor are în final o soluție. Câștigător în obținerea administrării unității medicale a avut Timișoara, trecerea acesteia se va face la Spitalul Municipal Timișoara, a hotărât ministrul Interimar al Transporturilor, Radu Miruță. Vestea a fost primită de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, ieri. ”Spitalul CFR din Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimarul de la Transporturi, Radu Miruță, a aprobat trecerea Spitalului CFR Timișoara la Spitalul Municipal
Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, locul în care știința și tehnologia pot fi explorate, testate și descoperite de vizitatori de toate vârstele. Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026 aduce împreună copii, tineri, mentori, profesori, părinți și pasionați de știință într-o după-amiază în care experimentele, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Știința iese din manual și se întâlnește cu publicul la Târgul de științe – Științescu & prietenii 2026
Consiliul Județean Timiș a depus documentația pentru obținerea de finanțare europeană în vederea reparațiilor și modernizării Palatului Baroc, clădirea care găzduiește Muzeul Național de Artă Timișoara. Pe lângă partea frumoasă, care se vede la expozițiile realizate, clădirea ascunde și o parte mai puțin frumoasă, iar printre acele porțiuni e și curtea, care va fi adusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Palatul Baroc va fi reabilitat și modernizat cu bani europeni
Piața muncii din Timișoara nu mai seamănă cu cea de acum cinci ani și se va schimba în continuare în următorii cinci ani, consideră Florinm Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica companiile caută tot mai mult. El avertizează că Inteligența Artificială ridică ștacheta mai ales pentru cei aflați la început de carieră. În schimb, oameni care știu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Nu dispar locurile de muncă, dar se schimbă profilul angajaților pe care îi caută companiile”. Florin Drăgan despre schimbările din Timișoara în următorii 5 ani
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.