Recunoaşterea valorii. Doi baschetbaliști de la SCM Timișoara au fost aleși în echipa ideală a sezonului regulat din Alpe Adria Cup. Este vorba despre Ilija Đoković și Nikola Gajić.
Timișoara a revenit după 10 ani în întrecerile continentale și a câștigat Grupa D din Alpe Adria Cup, cu cinci victorii și o singură înfrângere. Alb-violeții vor juca în sferturi de finală cu MKS Dabrowa Gornicza. Turul va avea loc la 25 ianuarie, în Polonia, iar returul la 8 februarie, la Sala Sporturilor „Constantin Jude”. Câștigătoarea acestei duble se va califica în turneul Final Four.
SCM Timișoara este prima formație din România ce participă la Alpe Adria Cup, întrecerea euro-regională înființată în urmă cu 7 ani. La actuala ediție au luat startul 16 echipe din Austria, Cehia, Croația, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.
Comentarii prin facebook