Timișoara va cere finanțare din PNRR pentru un campus de învățământ dual. Parteneri, trei universități, mai multe licee și primăria

Universitatea Politehnica, Universitatea pentru Științele Vieții, Universitatea de Vest și Primăria sunt hotărâte să meargă înainte cu proiectul campusului dual pe care vor să îl ridice în Orașul de pe Bega. Au fost găsiți 30.000 de metri pătrați pentru viitoarea școală, în Calea Buziașului, și acum se scrie cererea de finanțare ce va fi depusă pe PNRR. Iar termenul de ridicare a investiției e scurt!

În total, din PNRR se finanțează 10 asemenea campusuri în toată țara. Cele trei universități și municipalitatea și-au dat mâna și împreună cu municipalitatea vor depune proiectul de finanțare. Lider de proiect va fi Politehnica, fiecare instituție de învățământ superior va intra în proiect cu câte un domeniu de activitate. Sistemul prevăzut pentru campusuri este puțin diferit de cel care este acum cunoscut ca învățământ dual în România, unul care pregătește tineri liceeni în cadrul unor școli profesionale, alături de firmele care își stabilesc prioritățile și specializează, cu sprijin financiar, personal pentru posturile în care au nevoie.

Exemplul este Școala Duală Banat, constituită la Liceul Energetic, aceasta pregătește tineri pe posturile pe care au nevoie firmele, care oferă și stagiile de practică. Noul campus va fi diferit, va aborda chiar și domeniul studențesc, tinerii se vor putea specializa la noul campus, cu stagii practice oferite de firme, similar cu cel pentru … liceeni. De fapt, cele două vor funcționa ambele în continuare și după constituirea noului campus, spune primarul Dominic Fritz.

”Vor fi 10 asemenea campusuri în toată țara. Noi ne unim forțele pentru a câștiga această finanțare. Acest consorțiu e cerință formală. Există și firme, una deocamdată, odată ce avem toată trupa vom trimite proiectul la ministerul educației, în ianuarie. Nu este un proiect al primăriei ci al orașului, în care ne unim forțele. Lider de proiect e Universitatea Politehnica, parteneri sunt primăria și celelalte două universități și câteva licee. De ce e important acest campus? Suntem un pol economic, dar ne luptăm cu lipsa de forță de muncă. Firmele caută calificați profesional. Știu doar teorie, iar ei au nevoie și de practică. Cu acest proiect strategic creștem atractivitatea Timișoarei. Construim un ecosistem cu universitățile și cu mediul privat. Formarea pe care o primesc se potrivește și cu cerințele de pe piața muncii”, a declarat, joi, primarul Dominic Fritz.”

Universitatea Politehnica Timișoara va depune la dosar proiecte de program pentru sectorul automotive și telecomunicații.

”S-a schimbat puțin filozofia învățământului dual. În sensul în care nu era foarte atractiv. Te duceai la o școală profesională, terminai, dacă vrei să avansezi în carieră era mai dificil. La ora actuală, prevederile noii legi a Educației prevede o rută pe învățământ dual până la doctorat, e vorba de un doctorat industrial. E destinat pentru elev și acesta poate acum continua. Oferă un alt orizont. Prevederile nu sunt operabile, dar sigur vor apare. Vom face programe de studii de scurtă durată.pot fi în continuarea învățământului din zona de liceu. Pot continua pregătirea curentă. Sunt fonduri importante, care pot susține dezvoltarea. Ca și lider pe zona tehnică, lucrurile sunt mai ușoare. Avem niște domenii în Timișoara, știm că lucrurile merg la nivel de liceu, deja, avem industrie puternică în zonă. Noi vom merge pe automotive și comunicații”, a spus Sorin Drăgan, rectorul Universității Politehnica.

Complementar, Universitatea pentru Științele Vieții se va orienta pe susținerea de programe educaționale pe domeniul apei și a ingineriei mediului.

”Între problemele universității noastre și ca urmate a discuțiilor purtate în consorțiu și cu cei de la inspectoratul județean, ca universitate am găsit oportun să mergem pe ingineria mediului și pe alimentarea cu apă și gest apelor uzate. Am discutat cu entitățile implicate. La nivel de regiune, acest consorțiu aduce aport pe resurse umane. Dacă nu avem specialiști și învățământul dual poate completa, pentru început, vor veni și alte solicitări din mediul economic la care vom putea să răspundem. La nivel de regiune există solicitare, răspundem unei nevoi. Am discutat cu companii din agricultură. De asemenea, pe inginerie mecanică vor avea nevoie de oameni pregătiți. Tehnologia este în continuă creștete, investițiile în agricultură cresc, iar partea automotive este prezentă în domeniul mecanicii agricole”, a spus și Marius Popescu, de la Universitatea de Științele Vieții.

Completarea consorțiului va fi asigurată de Universitatea de Vest, care va lucra pe domeniul HoReCa.

Cred că este unul dintre cele mai abițioase proiecte educaționale, nu doar valoarea invest, ci se schimbă filozofia față de ce știm ca fiind școlile profesionale. E vorba de clase la solicitarea firmelor, de burse. Universitatea de Vest are este o Facultatea de Administrare a Afacerilor. Competența universității ar fi de turism și de servicii. Acest domeniu are nevoie de specializare, pe termen scurt, dar cred că acest domeniu, pe termen mediu și lung, are nevoie de și mai multă specializare” a subliniat și Florin Sava, reprezentantul UVT.

Având în vedere că este vorba de o finanțare pe PNRR, investiția va trebui finalizată până în 2026. Depunerea cererii de finanțare va fi realizată de consorțiu în luna ianuarie a anului viitor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.