Primăria Timișoara nu e mulțumită și contestă jurizarea proiectului maternității depus pe PNRR

Conducerea Primăriei Timișoara e nemulțumită de punctajul obținut de proiectul de finanțare al Maternității pe care l-a depus în cadrul PNRR. În concluzie, a decis să conteste jurizarea efectuată.

Punctajul a fost acordat de Ministerul Sănătății în competiția realizată în vederea obținerii de fonduri nerambursabile prin Planul Național de Reziliență și Redresare m(PNRR) – Componenta C12 Sănătate – I.2. În urma evaluării proiectelor, Maternitatea nouă a primit un punctaj de 60 de puncte din 100, deși, conform estimărilor interne ale primăriei, aceasta ar fi trebui să fie de cel puțin 69. Punctajul estimat ar fi încadrat proiectul noii Maternități pe lista de proiecte care să primească finanțare.

„Facem următorul pas firesc în această procedură și depunem contestație. Solicităm reevaluarea proiectului, pentru că avem un proiect matur, îndeplinim criteriile de evaluare și nu este deloc clar unde am fost depunctați. Ministerul Sănătății nu ne-a dat o motivare a punctajului și asta ne ridică niște semne de întrebare. Pentru că, totuși, vorbim de fonduri publice, care vin de la Comisia Europeană și trebuie să existe o transparență a alocării acestor bani. Sunt sigur că Ministerul Sănătății are fie opțiunea suplimentării fondurilor, fie un fond de urgență pentru contestații, așa cum ar fi normal în cazul în care există contestații întemeiate. De asemenea, mă aștept ca această contestație a noastră să fie evaluată de o altă comisie, dacă se poate independentă politic și de Ministerul Sănătății”, transmite primarul Dominic Fritz.

Până în data de 20 ianuarie 2023, Primăria nu a primit raportul evaluării, deși termenul de depunere al contestațiilor este 26 ianuarie. Echipele Primăriei pregătesc contestația, care va fi depusă la începutul săptămânii viitoare.

Proiectele câștigătoare au fost anunțate în dimineața datei de 11 ianuarie, printr-o conferință de presă, deși rezultatele finale au fost raportate pe platforma dedicată PNRR doar în seara zilei respective. În momentul conferinței de presă a Ministerului, echipele din cadrul Primăriei, împreună cu proiectantul, încă pregăteau răspunsurile pentru cererile de clarificări pe care le-a solicitat Ministerul Sănătății.

Proiectul pentru construcția unei Maternități noi în zona Balta Verde are autorizație de construire emisă, fiind posibilă lansarea licitației de execuție. Costul de realizare al investiției este de 683.636.275,88 lei (fără TVA), echivalentul a 138.161.370,20 euro (fără TVA). Din cauza acestui cost ridicat, investiția nu poate fi susținută doar din bugetul local, fiind necesară accesarea unei finanțări naționale sau europene.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei

Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start

Piloții timișoreni, Radu Benea și Nicolas Benea, se vor afla printre cele 30 de nume selectate pentru a lua startul în Trofeul UniCredit Leasing 2026 de la București, marea finală a sezonului 2026 în Campionatul Național de Super Rally. După ce acum două săptămâni și-a asigurat al doilea titlu de campion național la viteză în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marea finală Super Rally de la București cu familia Benea la start
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Vaporetto

Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Societatea de Transport Public Timișoara anunță introducerea temporară a unor modificări în traseul transportului public cu vaporetto, pe Bega. Trei stații vor fi suspendate, timp de două zile, azi și mâine, ca urmare a desfășurării lucrărilor de demolare a pasarelei pietonale de la Parcul Copiilor – Pestalozzi. Modificările intră în vigoare astăzi, la ora 12,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseele vaporetto pe Bega, modificate temporar. Se demolează pasarela de la Parcul Copiilor

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cineva a solicitat premierului Ilie Bolojan să blocheze, după vizita la primărie, investiția pentru noul stadion Dan Păltinișanu, atunci când șeful guvernului a vizitat Timișoara în primăvară. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care susține că are și martori în acest sens. Discuția a apărut atunci când a comentat asupra contribuției de 25 de milioane...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acuzații extrem de dure din partea lui Simonis: Cineva a cerut blocarea investiției pentru noul Păltinișanu, la premierul Bolojan
Vineri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, prezenta public ideea că reprezentanții PNL Timiș au fost supuși unor puternice presiuni din partea liderului liberal arădean, Gheorghe Falcă, pentru a accepta un candidat USR la Primăria Timișoara, pentru a-și asigura el ”liniște” la Arad. La câteva ore de la această poziție, PNL Timiș răspunde acuzațiilor, spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș respinge acuzațiile de presiuni politice realizate de PNL Arad la adresa filialei
Liderul PSD Timiș spune că filiala locală a PNL, partid cu care social-democrații sunt aici într-o alianță, este sub presiuni foarte mari din partea USR, dar mai ales din partea lui Gheorghe Falcă, politicianul arădean care ar dori ca liberalii să aibă … liber în Arad la candidaturi, sacrificând la schimb Timișul și Timișoara în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PSD Timiș, dispus să susțină la alegeri un candidat de primar din partea unei alianțe PNL – USR, dar acesta să fie liberal
Județul Timiș va avea în scurt timp, din nou acces la propriul deponeu de gunoi, fără a mai fi nevoit să trimită gunoiul, pe mulți bani, în alte județe. Lucrările de realizare și amenajare a celulei trei de la Ghizela au fost finalizate, a anunțat președintele CJ Timiș. Urmează autorizarea noii celule și începerea operării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost finalizate lucrările la cea de a treia celulă de la Deponeul Ghizela. Urmează scăderea tarifelor practicate la colectarea gunoiului
Municipalitatea timișoreană propune Consiliului Local demararea negocierilor cu firma care operează Piața Aurora, în vederea achiziționării clădirilor existente acolo. Primăria deține terenul de 1,4 hectare, dar acesta este concesionat firmei, pe durata existenței clădirilor. Intenția este de a realiza acolo o parcare de mari dimensiuni. Vizate sunt patru clădiri din Piața Aurora, acolo municipalitatea intenționează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea cumpărarea clădirilor existente în Piața Aurora și transformarea acesteia în parcare
O zi dedicată copiilor, sportului și poveștilor care schimbă vieți, la Timișoara! Pe 17 octombrie 2026, Stadionul „Gheorghe Rășcanu” din cartierul Ronaț devine locul în care sportul, bucuria copilăriei și spiritul comunității se întâlnesc. ACS Warriors Timișoara invită copiii, părinții și toți iubitorii rugby-ului să se bucure de o zi specială, dedicată mișcării, performanței și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aduceți copiii la arenă! Pledoarie pentru rugby
Lucrările efectuate pentru demolarea clădirilor existente în prezent pe terenul unde se va ridica noul Institut Regional Oncologic Timișoara sunt finalizate. Acum , posibil săptămâna viitoare, este așteptată demararea lucrărilor de construire pentru noul spital, care va lua locul ruinelor Municipalului de pe Calea Torontalului. Proiectul IROT merge înainte, a anunțat, vineri, Alfred Simonis, președintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp vor începe lucrările la Institutul Oncologic Timișoara. Demolările au fost finalizate
Un loc de joacă din zona de nord a Timișoarei, în apropierea intersecției dintre Calea Aradului și Calea Sever Bocu, a intrat în modernizare. Lucrările vizează înlocuirea echipamentelor de joacă învechite și refacerea suprafețelor degradate, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții mai bune de siguranță de către copiii din cartier. Intervenția presupune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou loc de joacă din Timișoara a intrat în modernizare, în zona Aradului. Ce lucrări sunt prevăzute
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.