ADR Vest acceptă soluția propusă de CJ Timiș pentru drumul care traversează Dumbrăvița: patru benzi, cu menținerea liniei de troleibuz

drum Dumbravita

drum Dumbravita

Soluția propusă de Consiliul Județean Timiș pentru extinderea drumului județean care traversează Dumbrăvița, în drum spre nodul de pe A1 de la Giarmata, a fost acceptată de cei care finanțează lucrarea, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Aceasta înseamnă extinderea tronsonului 1 la patru benzi, la pachet cu păstrarea liniei de troleibuz.

Decizia a fost luată după mai multe runde de discuții purtate cu partenerii din proiect, CJT, Primăria Timișoara și Primăria Dumbrăvița.

Urmare a întâlnirilor și discuțiilor cu partenerii implicați în proiectul „Modernizare DJ 691: lărgirea la 4 benzi a sectorului Km. 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (Km. 12 + 975)”, finanțat prin Regio – Programul Operațional Regional 2014-2020, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a avizat soluția pentru extinderea drumului județean la patru benzi de circulație, câte două benzi pe fiecare sens, și menținerea liniei de troleibuz existentă, propusă de UAT Județul Timiș, în calitate de lider de parteneriat, în condițiile implementării acesteia cu respectarea normelor de proiectare și a legislației în vigoare”, a anunțat ADR Vest.

Soluția de reproiectare aferentă tronsonului 1 al DJ 691, respectiv cel cuprins între km 2+725 și km 5+800, pe teritoriul comunei Dumbrăvița, se încadrează în prevederile contractului de finanțare, mai spun cei de la ADR.

Având în vedere importanța proiectului pentru comunitățile pe care le deservește, ADR Vest a organizat și mediat mai multe întâlniri tehnice și de decizie cu beneficiarul proiectului și cu partenerii implicați, astfel încât să poată fi identificate cele mai bune soluții pentru depășirea cu succes a impedimentelor și a dificultăților apărute pe parcursul implementării proiectului. ADR Vest asigură în continuare tot suportul tehnic necesar pentru continuarea investiției.

Precizăm faptul că proiectul trebuie implementat de câtre beneficiar conform contractului și termenelor impuse prin POR 2014-2020, până la sfârșitul anului 2023, data finală până la care se vor putea realiza plăți din fonduri europene în cadrul programului”, atrage atenția ADR Vest.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Sigi a spus: (februarie 9th, 2023 at 15:18 )

Pe oamenii din Dumbrăvița îi întreabă cineva dacă vor 4 benzi de circulație prin comuna lor ?????
Totusi ei vor cei mai afectați de trafic și poluare

Matrix a spus: (februarie 10th, 2023 at 13:46 )

@Sigi: pe ce lume trăiești? Oamenii din Dumbravita, prin influenta și banii lor, au făcut lobby puternic pentru a se realiza 4 benzi, ca sa scape de statul în coloana, dimineața când merg la munca sau școală la Timișoara, și seara, când se întorc de la munca sau școală, din Timișoara. Ideea civilizata, ecologică și inteligentă de a avea o linie de troleibuz care să unească localitățile, nu se potrivește cu stilul lor „câte o mașină pentru fiecare membru al familiei peste 18 ani” și se pare ca a și încurcat la construirea celor 4 benzi. La cât mai multe mașini pe străzi în ambele localități!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trofeul rămâne acasă! SCM Politehnica a câștigat Cupa Timișoara după o finală dramatică cu CSU Sibiu

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început noul sezon în cel mai bun mod posibil. „Leii” din Banat și-au adjudecat trofeul celei de-a 20-a ediții a Cupei Timișoara, după ce au învins în meciul decisiv, formația CSU Sibiu, scor 78-75. Turneul amical găzduit de Sala „Constantin Jude” a oferit publicului bănățean primele indicii despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! SCM Politehnica a câștigat Cupa Timișoara după o finală dramatică cu CSU Sibiu
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

canalul bega

Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara

Se caută membrii pentru Consiliul de Administrație al regiei Canalul Navigabil Bega – Timiș. Ministerul Transporturilor a anunțat că a lansat concursul pentru selecția a cinci membrii pentru consiliul de administrație al acestuia, mai mult, ne spune că va fi ”o competiție deschisă, transparentă și corectă” Mandatul celor cinci va fi de patru ani. ”Căutăm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cciat

CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Un număr de 17 companii din Recklinghausen, Germania, caută noi parteneri în mediul de afaceri timișean. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, o întâlnire de afaceri cu delegația amintită, dedicată identificării unor noi oportunități de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Delegația germană reunește reprezentanți ai Primăriei orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început noul sezon în cel mai bun mod posibil. „Leii” din Banat și-au adjudecat trofeul celei de-a 20-a ediții a Cupei Timișoara, după ce au învins în meciul decisiv, formația CSU Sibiu, scor 78-75. Turneul amical găzduit de Sala „Constantin Jude” a oferit publicului bănățean primele indicii despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! SCM Politehnica a câștigat Cupa Timișoara după o finală dramatică cu CSU Sibiu
Politehnica Timișoara joacă duminică, în etapa a VI-a a Ligii 2, pe terenul celor de la CSM Olimpia Satu Mare. Dacă alb-violeții au început bine campionatul și au înregistrat un singur pas greșit, o remiză, gruparea sătmăreană nu a cunoscut până acum gustul victoriei, având doar două puncte în clasament. „În ultimele două jocuri au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexa merge pe terenul lui Pelici, iar Politehnica înfruntă în deplasare Satu Mare. Un nume important pentru ambele orașe va da lovitura de start
Se caută membrii pentru Consiliul de Administrație al regiei Canalul Navigabil Bega – Timiș. Ministerul Transporturilor a anunțat că a lansat concursul pentru selecția a cinci membrii pentru consiliul de administrație al acestuia, mai mult, ne spune că va fi ”o competiție deschisă, transparentă și corectă” Mandatul celor cinci va fi de patru ani. ”Căutăm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara
Un număr de 17 companii din Recklinghausen, Germania, caută noi parteneri în mediul de afaceri timișean. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, o întâlnire de afaceri cu delegația amintită, dedicată identificării unor noi oportunități de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Delegația germană reunește reprezentanți ai Primăriei orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania
Marţi, 8 septembrie de sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, va avea loc Ruga Buzieșeană, o zi pe care organizatorii o dedică tradiției, credinței, muzicii și bunei dispoziții.  Manifestările dedicate Rugii Buzieşene vor începe la ora 18.00 cu o slujbă religioasă la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, De la ora 19.00 distracţia se mută în Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria Mică, Buziaşul va fi în sărbătoare
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în Timișoara, după ce a transformat alimentarea cu combustibil într-o metodă de jaf în serie. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană au reușit să îi stopeze activitatea infracțională, după ce acesta a adunat un cazier impresionant în doar câteva luni. Totul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 ani și multe dosare penale, după ce a furat și a condus fără permis și își încărca rezorvorul fără să plătească
Conform unor informații prezentate de Ziarul Financiar, grupul italian Ferrero ar putea deschide o fabrică la Timișoara. Sursa citată spune că societatea ar fi achiziționat deja un teren aici. Informațiile publicației mai arată că în acest an a fost înființată societatea Ferrero România Industrial SRL, iar aceasta are cod CAEN 1082, adică fabricarea produselor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nutella de Timișoara? Italienii de la Ferrero ar fi achiziționat terenul pentru o fabrică în orașul de pe Bega
Sunteți invitați să descoperiți, printr-o scurtă prezentare a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, o parte din fluxul pe care îl parcurg deșeurile după colectare. Procesul începe cu verificarea și înregistrarea camionului la intrarea în depozit, cântărirea acestuia și descărcarea deșeurilor. De aici, deșeurile sunt direcționate către fluxurile corespunzătoare — reciclabile, reziduale sau verzi — în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul VIDEO: Ce se întâmplă cu deșeurile după ce ajung la Ghizela?
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.