Primăria Ghiroda a achiziționat joi, 16 martie 2023, societatea comercială Pescotim S.A., aceasta devenind a doua companie gestionată de Consiliul Local Ghiroda, prima fiind Societatea de Administrare a Domeniului Public Ghiroda S.A. În ultimele șase luni s-au purtat discuții și negocieri cu privire la efectuarea achiziției, iar în urma ultimelor verificări s-a ajuns la un…
CNAIR a lansat licitația pentru găsirea constructorului care va termina Centura Sud de ocolire a Timișoarei
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara pornește procedura pentru stabilirea unui constructor care să finalizeze lucrările la Centura Sud, rămase neexecutate de către Tirrena Scavi, cu care a fost reziliat contractul. În prezent, aproape 60% din lucrări sunt executate, dar constructorul era extrem de mult rămas în urmă cu lucrările, motiv pentru care s-a renunțat…
Propunere pentru acordarea a o sută de milioane de lei pentru cumpărarea de certificate verzi la Colterm
O sută de milioane de lei vor fi virați către societatea Colterm, dacă, joi, Consiliul Local Timișoara va vota aprobarea transferului, în cadrul unei ședințe extraordinare. Propunerea a fost făcută însă de către 11 consilieri locali din opoziţie Suma ar urma să fie acordată sub formă de avans din subvenții, banii urmând să fie folosiți…
S-a dat „Zorro” în faţa unui copil pe care l-a bătut furându-i şi telefonul. Poliţiştii l-au prins imediat
Ce a fost în mintea lui? Poate se trezeşte la realitate după ce va sta puţin la „răcoare”. Pe 16 martie 2023, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că nepotul său minor, în vârstă de 15 ani, în aceeași zi,…
Șapte milioane de lei pentru cultura timișeană. Au fost alese proiectele finanțate
Consiliul Județean Timiș a făcut selecția proiectele care vor fi finanțate pe programul TimCultura, din bugetul județului. Din cele 387 de proiecte depuse, 220 au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la peste 19 milioane de lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural –…
Firme de publicitate şi asociaţii de proprietari, amendate pentru afişaj ilegal de… publicitate
Acțiune a polițiștilor locali pentru depistarea publicității fără autorizație. 78 de sancțiuni aplicate în tot orașul. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au organizat, în ultimele două săptămâni, o amplă acțiune de verificare a modului în care se respectă legislația referitoare la amplasarea sistemelor publicitare în oraș. Astfel, au fost…
Pot începe lucrările de refacere a acoperișului la liceul Shakespeare din Timișoara
Societatea care va realiza refacerea acoperișului clădirii din Piața Romanilor nr. 13, unde funcționează Liceul Teoretic „William Shakespeare”, se poate apuca de lucrări. Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de execuție. Clădirea necesită reparații ale acoperișului care prezintă degradări din cauza vechimii materialelor. Aceste degradări au dus la infiltrații și la degradarea clădirii. Imobilul de pe…
Apelul Primăriei Timișoara: Folosiți cele patru puncte de colectare a deșeurilor voluminoase, a celor din construcții sau a celor vegetale
Primăria amintește cetățenilor că pe raza municipiului Timișoara, funcționează patru puncte de colectare, unde cetățenii pot preda gratuit, prin aport voluntar, deșeurile vegetale, din construcții și cele voluminoase de uz casnic. În aceste locații, cetățenii pot transporta și preda gratuit, în baza actului de identitate, deșeurile care nu se preiau alături de gunoiul menajer sau…
Universitatea de Vest oferă cursuri de pregătire, dar și consiliere în carieră, pentru elevii care vor susține bacalaureatul
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) va oferi în acest an, ca și în precedenții, un amplu program de sprijin, format din sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră, destinat elevilor din întreaga țară. UVT vine în sprijinul elevilor de clasa a XII-a, printr-un program online săptămânal de pregătire…
Proiect de cicloturism în vestul ţării de 140 de milioane de euro. Vor fi 1.800 kilometri de piste pentru biciclete, întinse pe patru judeţe
Potrivit proiectului în valoare de 140 de milioane de euro, cel mai mare de acest gen din ţară, lungimea totală a pistelor pentru biciclete va fi de 1.800 de kilometri. Coordonatorul proiectului, vicepreşedintele CJ Timiş, Cristian Moş, spune că în final acesta ar putea aduce beneficii economice asemeni regiunilor de pe Valea Loire din Franța.…
Caravana Festivalului Lada cu Zestre a plecat la drum. Urmează două săptămâni cu spectacole în mai multe localităţi timişene
Mult aşteptatiul Festival Concurs „Lada cu Zestre” a ajuns la start. Mai multe localităţi din Timiş vor fi gazde cunoscutei competiţii folclorice recunoscte la nivel naţional. Cu un puternic impact comunitar și un extraordinar succes la public, evenimentul aduce în atenție un patrimoniu cultural viu, sensibil și prețios, prin intermediul artelor tradiționale din toate zonele…
Subprefectul Drăgănescu cere schimbarea regulamentului de acces al bicicliștilor în zona pietonală a Timișoarei: ”HCL actuală încalcă legislația în vigoare”
Subprefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, a convocat Autoritatea Teritorială de Ordine Publică pentru a analiza problema accesului bicicliștilor pe zonele pietonale, în urma accidentului petrecut în urmă cu câteva zile, când o fetiță a ajuns la spital fiind lovită de un asemenea biciclist. Oficialul, în urma analizei, spune că Hotărârea de Consiliu Local care reglementează…
11 milioane de lei prin Programul Anghel Saligny, pentru străzile din Jebel
Miercuri 15 martie, la sediul Ministerului Dezvoltării, primarul comunei Jebel, Dan Vatriş, a semnat contractul de finanțare, prin Programul Anghel Saligny, a proiectului ”Modernizare străzi de interes local în comuna Jebel”, Contract este în valoare de 11 milioane de lei, cea mai mare finanțare obținută vreodată, de comuna Jebel, în cadrul unui singur proiect de…