Stirile din ziua: 21 martie 2023

Rata inflației umple sănătos conturile municipalității timișorene. Taxele, impozitele și amenzile cresc cu aproape 14 procente

Rata inflației umple sănătos conturile municipalității timișorene. Taxele, impozitele și amenzile cresc cu aproape 14 procente

Rata imensă a inflației din România anului trecut va aduce fonduri suplimentare serioase în conturile Primăriei Timișoara. Legea cere ca impozitele și taxele să fie majorate cu această rată a inflației. Iar anul trecut aceasta a fost de 13,8%. Decizia e una impusă de lege, nu de o decizie locală. „Se aprobă indexarea pentru anul

Cu bicicleta, pe malul Begăi, până în Serbia. Un weekend pe lună va fi deschis un punct de trecere a frontierei la Uivar

Circulația cu bicicleta pe pista de pe malul Begăi se va putea face și prin traversarea graniței spre Serbia, pe la punctul de trecere provizoriu de la Uivar. Aceasta, câte un weekend pe lună. Operațiunea este programată până în octombrie, dar noi putem spera că până atunci se va realiza și punctul de trecere permanent.

DRDP Timișoara toarnă asfalt pe centura lăsată baltă de italieni

Până vom vedea repornit șantierul de pe Centura Sud de ocolire a Timișoarei, echipa Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara va încerca să cârpească acolo unde italienii, care au fost dați afară de pe șantier după ce nu și-au făcut treaba, au lăsat lucrurile nefăcute. Acum, intervin în Freidorf, la kilometrul zero al Centurii Sud.

Start reuşit pentru TM 2023, program plin de evenimente în perioada viitoare. Capitala Culturală așteaptă noi spectatori

Weekend-ul de deschidere a Timișoara Capitală Europeană a fost unul excelent pentru imagine, spun cei de la Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara. Spectacolul de deschidere din Piața Unirii a fost magnet pentru 17.000 de oameni, iar totalul spectatorilor din cele trei zile de deschidere a ajuns la 60.000 de  participanți. Desigur, concertul din Piața

“Ziua Serviciilor de Urgență”, aniversată la Școala Gimnazială Nr. 7 Timişoara

Pentru prima dată în Timișoara, Campania de Informare Interactiv-Distractivă “Ziua Serviciilor de Urgență” a fost desfășurată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean, ISU”Banat”, Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Serviciului de Ambulanță Județean Timiș, alături de Proiectul Comunitar Ready Steady Go. Campania a inspirat peste 200 de elevi ai claselor a III-a din cadrul Școlii Gimnaziale

Anunţ de participare

Lansarea licitaţiei de proiecte culturale ( sesiunea a I-a) în vederea acordării finanţării nerambursabile din fonduri alocate de Comuna Ghiroda pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. 1.Autoritatea contractantă: Comuna Ghiroda, strada Victoria, nr. 46, Ghiroda, judeţul Timiş, cod fiscal 5517220, tel. 0256205201,

ABA Banat sărbătorește Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei va fi sărbătorită pe 22 martie la Timișoara, de Administrația Bazinaă de Apă Banat, sub sloganul „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume! Fiecare picătură contează!”. Acesta este mesajul lansat de UN-WATER (United Nations Water), sub care ABA își va coordona acțiunile anul acesta. ABA Banat, numai prin

CSM Lugoj – Fenera Cheri, totul sau nimic. Orice ar fi rămâne o bornă incredibilă pentru sportul bănățean

Timișoara va fi gazda unei finale de competiție europeană. CSM Lugoj joacă acasă cu gruparea italiană Fenera Chieri în returul ultimului act din Challenge Cup. Indiferent de ce se va întâmpla în Sala Constantin Jude, va rămâne un meci de pus în ramă. Nu în fiecare zi joci cu un trofeu european pe masă. Lugojul

SomProduct deschide un showroom în cadrul Complexului ISHO

În cadrul Complexului ISHO, dezvoltat de Mulberry Development, se deschide un nou showroom care va oferi produse sub marca SomProduct, un brand cu tradiție în România, având o experiență de 15 ani în industria Home&Deco. Acesta este primul showroom SomProduct din Timișoara și cel de-al patrulea operat de companie la nivel național. Magazinul de prezentare

Simularea la Evaluarea Națională a continuat cu proba la matematică

A fost un început de săptămână cu emoții pentru elevii din clasele a VIII-a. Dacă ieri au avut simularea națională la română, una mai accesibilă, astăzi a urmat proba la care majoritatea copiilor au emoții, mate. Așadar, Proba la disciplina matematică desfășurată în cadrul Simularii Naționale a Evaluării Naționale pentru elevii clasei a-VIII-a a avut

12 tone de deșeuri adunate de RETIM de lângă perdeaua verde a orașului

Primăria Municipiului Timișoara, împreună cu parteneri din societatea civilă și instituții publice, a efectuat în luna martie plantări la perdeaua verde a Timișoarei. Odată cu acestea s-au demarat și acțiuni de salubrizare a zonei, iar prin operatorul RETIM Ecologic SA au fost ridicate în ultima săptămână, de pe domeniul public, 12 tone de deșeuri abandonate

Contrabandiști de țigări, duși la audieri. Ce au confiscat omenii legii

Luni, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Timiș au efectuat 5 percheziții domiciliare înTimișoara. 3 mandate de aducere au fost puse în executare. Cercetările sunt efectuate într-un dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, constând în aceea că mai multe persoane

tramvai bozankaya

Bozankaya a tras primele concluzii asupra tramvaiului ”afumat”: Frânele au fost blocate, vatmanul a forțat sistemul și a apărut fumul

Compania turcească producătoare a noilor tramvaie ale Timișoarei a analizat cauzele incidentului în urma cărora pompierii au fost nevoiți să intervină pentru a stopa un început de incendiu la unul dintre aceste tramvaie, pe 8 martie. Turcii spun că s-ar fi blocat frânele, iar vatmanul a forțat sistemul, ceea ce a dus la încălzirea plăcuțelor

Zeci de percheziții domiciliare la traficanții de migranți. Grupul infracțional acționa în două țări

Polițiștii de frontieră specializaţi în combaterea migraţiei ilegale din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin, efectuează 29 percheziţii domiciliare în judeţele Timiş şi Caraș-Severin într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. În fapt, urmare a

Horia Colibășanu va conferenția la UVT despre performanțele sale în alpinism

Cunoscutul alpinist Horia Colibășanu va fi în conferință, la Universitatea de Vest Timișoara, miercuri, 22 martie, ora 17, în cadrul unei noui întâlniri din seria „Conectați la viitor”. Conferința „Știință, îndemânare și determinare în alpinismul de performanță” va avea loc în Aula Magna și va fi urmată de un dialog cu publicul, moderat de prorectorul Mădălin Bunoiu.

Trei broaște țestoase au fost găsite la Timișoara. Au ajuns înapoi ”acasă”/Foto

Garda de Mediu Timiș a descoperit luni, în Timișoara, în urma unei sesizări, trei exemplare de broască țestoasă de apă (Emys orbicularis), pe domeniul public. Din fericire, broaștele au fost ajutate să ajungă ”acasă”. Aceasta este singura specie de țestoasă semiacvatică nativă din fauna României, fiind clasificată ca o specie vulnerabilă, afectată de degradarea, distrugerea

ADID Timiş a demarat campania de colectare a deșeurilor electrice, electronice, a bateriilor și acumulatorilor

În perioada 20 martie – 20 mai în toate cele cinci zone ale județului Timiș, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiş orgnizează o camnie de colectare a deșeurilor electrice, electronice, a bateriilor și acumulatorilor. Mașinile de colectare separată a DEE-urilor și DBA o să vă ajute să scăpați responsabil de aceste deșeuri, conform calendarului

Casa de Cultură a anunțat programul Târgului de Paști

Casa de Cultură pregătește și în acest an, în numele Primăriei Timișoara, Târgul de Paști. Evenimentul are loc în zona centrală a orașului, între 25 martie și 18 aprilie, deci se va încheia la două zile după Paștele ortodox. Organizatorul a anunțat programul oficial al evenimentelor incluse în cadrul acțiunii. Nu putem remarca faptul că

Bebeluș, aruncat la gunoi într-un oraș bănățean

Ieri, polițiști de la Poliția Orașului Oravița au fost sesizați despre faptul că la o haldină de gunoi din oraș a fost găsit cadavrul unui bebeluș, aruncat într-un sac menajer. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul inspectoratului și Poliției Orașului Oravița, pentru efectuarea cercetării la fața locului și stabilirii situației de

Linia de tramvai de pe bulevardul Cetății e montată, se trece la înierbare/FOTO

Constructorul care se ocupă de reabilitarea bulevardului Cetății a finalizat instalarea liniei pentru tramvai. Va urma o etapă în premieră pentru Timișoara, înierbarea zonei dintre liniile de tramvai, o măsură pentru reducerea poluării, spune primarul Dominic Fritz. O astfel de decizie… eco va contribui la creșterea atractivității zonei. ”Pe Cetății linia de tramvai e montată

Top