Linia de tramvai de pe bulevardul Cetății e montată, se trece la înierbare/FOTO

Constructorul care se ocupă de reabilitarea bulevardului Cetății a finalizat instalarea liniei pentru tramvai. Va urma o etapă în premieră pentru Timișoara, înierbarea zonei dintre liniile de tramvai, o măsură pentru reducerea poluării, spune primarul Dominic Fritz.

O astfel de decizie… eco va contribui la creșterea atractivității zonei.
Pe Cetății linia de tramvai e montată și pregătim primul tronson cu pământ pentru lucrările de înierbare. Aici vom avea prima linie de tramvai cu iarbă din Timișoara, o măsură pentru reducerea poluării și creșterea atractivității zonei”, a anunțat Fritz.
Modernizată a fost și rețeaua de iluminat public. Lucrările la bulevard, în grafic, ar urma să fie finalizate în acest an.
”E în probe și iluminatul public: toată rețeaua a fost modernizată, noile corpuri de iluminat consumă cu circa 60% mai puțin decât cele vechi. Lucrarea include și iluminat pentru pietonii și bicicliștii care circulă seara pe bulevard.
Se lucrează la primele stații de tramvai, complet accesibilizate pentru cei cu mobilitate redusă. Șantierul e în grafic și până la finalul anului vom circula pe un bulevard modernizat, cu opțiuni verzi de călătorie”, a mai anunțat primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița bate așteptat Reșița și respiră!

Meci cu final așteptat la Pădurea Verde, acolo unde Dumbrăvița avea nevoie de victorie ca de oxigen în meciul cu CSM Reșița, formație fără obiectiv în play-out! Și gazdele s-au impus în fața unei formații care nu a forțat, dar emoțiile nu au dispărut, mai ales că Satu Mare continuă seria victoriilor, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița bate așteptat Reșița și respiră!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de expert dezvoltare durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center, partener, anunță demararea unei noi serii a cursului gratuit de Expert Dezvoltare Durabilă. Acesta este derulat în cadrul Proiectului ”Evoluția Tehnologiilor Rapide = Evoluția Carierei Angajaților din Regiunea Vest”. Cursul este cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de expert dezvoltare durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Meci cu final așteptat la Pădurea Verde, acolo unde Dumbrăvița avea nevoie de victorie ca de oxigen în meciul cu CSM Reșița, formație fără obiectiv în play-out! Și gazdele s-au impus în fața unei formații care nu a forțat, dar emoțiile nu au dispărut, mai ales că Satu Mare continuă seria victoriilor, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița bate așteptat Reșița și respiră!
Peste 15 luni, la Ciacova ar urma să fie finalizat noul Centru de recuperare a minorilor cu adicții. Investiția este realizată de Consiliul Județean Timiș, iar din această săptămână au început lucrările. Administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea primului centru public de tip comunitate terapeutică din România dedicat recuperării minorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început lucrările la viitorul Centru de recuperare a minorilor cu adicții de la Ciacova
Universitatea de Vest Timișoara organizează o nouă întâlnire din seria Conferinţele ArheoTim, dedicată uneia dintre cele mai actuale teme ale prezentului: relația dintre inteligența artificială și mediul universitar. Evenimentul intitulat „AI și cunoașterea academică: o conversație necesară” va avea loc marţi, 28 aprilie, de la ora 18:00, în Amfiteatrul Institutului de Cercetări Avansate de Mediu. Invitatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Universitatea de Vest va avea loc o nouă ediție a conferinței ArheoTim
Consiliul Județean Timiș are alocat, în proiectul de buget pentru 2026, 40 de milioane de lei pentru participarea la ridicarea noului stadion de la Timișoara, chiar dacă semnarea contractului de construcție nu a avut încă loc. Premierul Ilie Bolojan a declarat deschis că o astfel de investiție nu prea are susținere și doar presiunea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Timișoarei nu poate fi în pericol. Alfred Simonis: ”Vă promit că există metode pentru a putea să convingem”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.