Mini-pădure urbană, prin bugetul participativ al Primăriei Timișoara. Zona a fost amenajată la Gara de Est

Fosta buclă de întoarcere a tramvaielor de la Gara Mică a devenit mini-pădure urbană. Lucrările de amenajare sunt realizate de către Fundația pentru Arii Protejate Propark, pe terenul pus la dispoziție de către Primăria Timișoara, în zona Gării de Est, pe strada Mihail Kogălniceanu.

Cu o suprafață de doar 500 de metri pătrați, pădurea miniaturală este o alternativă la parcurile obișnuite din peisajul urban. Puieții plantați aici sunt arbori autohtoni, stejar, cireș păsăresc, carpen, arbuști, respectiv cununiță, alun, sanger, salbă moale, hibiscus, dar și specii originare din alte zone geografice, cum ar fi Koelreuteria paniculata (arbore exotic originar din Japonia), Acer saccharinum (un soi de arțar denumit și paltin argintiu), Albizia julibrissin, cunoscut ca arborele de mătase persan.

Primăria a asigurat compostul necesar plantării, iar Propark Fundația pentru Arii Protejate materialul săditor.

Ideea amenajării unor păduri miniaturale la Timișoara este unul dintre cele opt proiecte desemnate câștigătoare în cadrul programului de bugetare participativă de anul trecut și are ca scop reducerea poluării și a nivelului de zgomot și praf din oraș, prin crearea unor mici oaze verzi în diverse locuri intens circulate. Municipalitatea își dorește ca, în următorii doi ani, să avem în Timișoara șapte astfel de mini-păduri urbane. Prima pădure de acest tip din Timișoara a fost amenajată, anul trecut, în zona Modern-Piața Petru Maior și se dezvoltă frumos, lucrările de întreținere fiind minimale.

Zonele propuse pentru amenajarea micuțelor păduri sunt Piața Consiliul Europei, Pasaj Jiul, intersecțiile de la Punctele Cardinale, precum și de pe artere aglomerate, cum sunt bd. Simion Bărnuțiu, Calea Aradului, bd. Liviu Rebreanu, Calea Șagului, bd. Dâmbovița – depou STPT, zona AEM.

Pădurea urbană miniaturală este realizată după un concept dezvoltat de botanistul japonez Akira Miyawaki și se referă la crearea unor zone verzi de non-intervenție în care flora și fauna să se dezvolte natural, prin plantarea unor specii lemnoase autohtone, cu creștere rapidă și densitate mare, care să contribuie semnificativ la îmbunătățirea condițiilor climatice locale, cu efect direct asupra omului.

Datorită tehnicilor specifice folosite la plantarea ei, suprafața de pădure se dezvoltă autonom și nu necesită lucrări complexe de întreținere. Pădurile miniaturale amenajate atrag biodiversitate, inclusiv insecte și noi specii de plante, contribuie la îmbunătățirea calității aerului prin aportul de oxigen, retenția prafului și a noxelor, au valoare educativă prin observarea proceselor natural și, nu în ultimul rând, au valoare estetică.

De când prima mini-pădure a fost plantată în Țările de Jos, în anul 2015, conceptul a câștigat adepți în marile aglomerări urbane din Europa, în încercarea de a combate efectele negative ale poluării asupra locuitorilor. În România mai există astfel de păduri urbane miniaturale în București și Brașov.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gugu Traian a spus: (martie 24th, 2023 at 18:50 )

Au un singur avantaj fata de asa zisele “perdele”din afara Timisoarei: La ei,fiind in oras nu au ajuns oile!

Wanda89 a spus: (martie 24th, 2023 at 20:26 )

Tot trec, cu tramvaiul, pe lângă Economu… Pe la pod, lauda a fost de 2000 de fire plantate, tot pentru o pădure urbană… Nu știu dacă poți număra mai mult de 100 de bețe, unele înfrunzite, altele uscate, în acest sfârșit de lună martie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.