Inițial, liberalii au cerut comasarea alegerilor din rațiuni de costuri, ca românul să nu mai consume atâta bănet când el nu are ce pune pe masă la atât de multele sărbători. Nu-I așa? N-au gândit bine? Cum să nu? Numai că nu mai știu ce decizie a Curții Constituționale a zis cândva că nu se poate așa ceva. Apoi, contestatarii comasării alegerilor au făcut și ei trimitere la popor, dar nu la banii pierduți în alegeri în loc să fie cheltuiți cu nevoiașii, ci la faptul că poporul ar fi atât de prost și îngrămădit că s-ar încurca în buletinele de vot. Nu poți să-i contrazici nici pe adepții acestei teorii, dar toată zarva asta era o păcăleală. Îi durea în dos pe ei de popor, de alegători, bogați sau săraci, proști sau deștepți.
Totul era o strategie. Partidele mari, care socoteau câte economii făceau pentru popor cu limitarea numărului de scrutinuri, urmăreau în realitate aducerea plebei la vot pentru a vota primarul și parlamentarul deodată, în ideea că primarul știe el ce face în comunitățile mici. Cum aduce și cum convinge el omul să dea votul partidului e altceva, dar important era ca de acest efort să se bucure și lista de parlamentari scoasă la ofertă de respectivul partid. Se temeau că primarii odată scăpați de alegeri locale decalate de cele parlamentare nu se vor mai obosi să dea cu biciul în popor să voteze un Ben Oni Ardelean, de pildă. Că poate li se rupea și nu era deloc profitabil pentru partid.
Numai că cinci alegeri deodată nu merg: președinte, parlamentari europeni, primari, consilieri locali, deputați și senatori. Nu merg nici patru sau trei, dar cu cinci buletine de vot ar fi nebunie, spun cei ce cred alegătorul oleacă bătut în cap. Bun, n-ar mai fi analizată oferta lui Ben Oni Ardelean pe îndelete de cetățeanul din Ohaba, n-ar mai ști alegătorul din Sacoșul Turcesc ce planuri va avea Maria Grapini la Parlamentul European în viitorul mandat, asta e clar. Ar merge să voteze „în orb”, copleșit de bogăția din oferta primarului cu care se simte bine, ca să nu se simtă rău mai târziu. Stabilind că, de fapt, totul este un teatru, că-i doare în fund de popor, am ajuns la întrebarea „ce va fi după comasare?”.
După comasarea alegerilor ne vom bucura de comasarea deja făcută a partidelor mari, PSD și PNL, primul pare că-l înghite pe al doilea, dar marele avantaj descris aici e că ar stăvili creșterea AUR și căderea în demență a poporului român cu tot cu instituțiile sale de decizie. Vom avea tot mulți primari PSD și PNL, mulți parlamentari PSD și PNL, nu așa mulți ca în mandatul în curs, dar mulți cât să guverneze, vom avea liniște. Ceea ce n-ar fi rău, ar zice optimistul. Ce fel de liniște? Una cam de rahat, ar zice pesimistul, dar asta e altă poveste.
Încă premierul Ciucă, liderul PNL, spune că participarea liberalilor la guvernare este o garanție împotriva derapajelor. Derapaje economice și în politica externă, dar nu a zis ale cui derapaje. Ale partidelor AUR și PSD, firește, dacă cele două n-ar avea încotro și ar trebui să facă guvern împreună. Culmea, nici nu-l poți contrazice pe Ciucă, dar ce este revoltător la situația asta este că ori PNL nu poate face față misiunii sale în fața PSD, de a fi garantul antiderapaj, ori înhăitarea cu astfel de parteneri i-a stricat până la a ne pune noi întrebarea „Care e diferența între cele două partide?”.
Comentarii prin facebook