Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice în Municipiul Timișoara – TIMPARK, a finalizat amenajarea primei parcări special destinată staționării autocarelor.
Parcarea se află pe strada Ștrandului, zona Modern, şi are 26 de locuri destinate autocarelor. Tariful este 3 euro/12 ore (exclusiv TVA), achitat prin intermediul telefoniei mobile (SMS) sau 15 lei/12 ore (inclusiv TVA), achitat prin intermediul telefoniei mobile on-line (prin aplicația T-Park și utilizând un card bancar).
Potrivit celor de la Timpak, spațiul nou amenajat susține activitățile municipalității de promovare a turismului în oraș, în virtutea evenimentului Timișoara 2023 – Capitală culturală europeană.
Comentarii prin facebook