Stirile din ziua: 29 mai 2023

Reprezentanții Bega Turism reacționează la acuzațiile primăriei legate de parcarea din centrul Timișoarei

Reprezentanții Bega Turism reacționează la acuzațiile primăriei legate de parcarea din centrul Timișoarei

Bega Turism a reacționat la acuzațiile lansate de Primăria Timișoara, care a anunțat că va da în judecată societatea amintită și va cere despăgubiri de 11 milioane de lei, pentru că ar fi folosit ilegal parcarea aflată în spatele Shopping Center Bega. Conform Bega Turism, aceasta a folosit de bună credință suprafața respectivă până în

A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru viitorul stadion Lego din Calea Buziașului

Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, a semnat contractul cu societatea care va realiza proiectarea și execuția viitorului stadion de 9.500 de locuri, pe care Primăria Timișoara îl va ridica, cu bani de la bugetul local, pe Calea Buziașului. Acum, demararea operațiunilor, inițial de proiectare, stă în pixul edilului șef. ”Este o zi specială pentru Timișoara! Am

Şeful FRF se află la Timişoara pentru a discuta cu autorităţile despre infrastructura sportivă

Răzvan Burleanu şi nelipsitul aghiotant Mihai Stoichiţă se află luni într-un tur de forţă prin Timişoara pentru a discuta cu autorităţile despre infrastructura (lipsă) din oraş. Reprezentanţii FRF au fost de dimineaţă la Universitatea de Vest, la amiază şi-au făcut simţită prezenţa la Consiliul Judeţean Timiş şi vor avea discuţii şi cu cei de la

Timpark

TIMPARK reaminteşte că se pot achiziţiona abonamente şi în sistem online

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK reaminteşte utilizatorilor despre posibilitatea de a achiziționa abonamentele de parcare online, direct de pe site-ul instituţiei. Pentru a beneficia de această facilitate, trebuie să vă creați un cont pe platform TIMPARK, disponibilă la adresa abonamente.timpark.ro. Înregistrarea se realizează simplu și rapid,

nori furtuna

Cod galben de ploi torenţiale. Banatul nu scapă de vijelii/UPDATE: Pericol de inundaţii

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil luni în 16 județe, până la ora 23:00. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Banat, Crișana, în vestul Transilvaniei, Oltenia,

parcare bega

Primăria Timișoara pornește un nou proces. Vrea 11 milioane de lei de la Bega Turism

Disputa dintre Primăria Timișoara și Societatea care a folosit parcarea din spatele Bega Shopping Center are un nou episod. După ce a preluat proprietatea acesteia, municipalitatea anunță că dă în judecată societatea Bega Turism, căreia îi cere 11 milioane de lei, pentru că ar fi folosit ilegal terenul, timp de trei ani. Primăria Timișoara a

Președintele USR Șag și-a dat demisia din partid. El dezvăluie că a fost ”ironizat, marginalizat și, ulterior, exclus”

Un nou membru important din USR Timiș, președintele filialei de partid din Șag, Cristian Răducă, a decis să demisioneze din partid, el declarându-se nemulțumit de situația din formațiune și de modul în care a fost tratat. ”Începând de azi, mi-am depus demisia din filiala USR Timiș. Astăzi am pus punct unui capitol din viața mea

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș anunța lansarea Apelului de selecție de proiecte pentru Măsura 5/6A Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș anunța lansarea Apelului de selecție de proiecte pentru Măsura 5/6A Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș anunța lansarea Apelului de selecție de proiecte pentru Măsura 5/6A Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Perioada de depunere a proiectelor 21.06.2023-21.07.2023 Suma disponibilă: 182.130,78 Euro 1. Tipuri de beneficiari eligibili: Fermieri sau membrii unor gospodarii agricole (autorizaţi cu statut minim de PFA) care îşi diversifică activitatea agricolă prin dezvoltarea

Primarul Timișoarei, pe teren la verificarea stadiului lucrărilor la Școala Generală 13/FOTO

Primarul Timișoarei a fost pe teren să verifice lucrările care se desfășoară pentru rezolvarea spațiilor educaționale din cadrul Școlii Generale 13, din Calea Șagului. Acolo, copiii învață în containere instalate pe terenul de sport. Dominic Fritz a ieșit la strâns mâini de constructori și verificat stadiului lucrărilor de la șantierul care va oferi clase noi

O conectare conducte va duce la întreruperea apei pe mai multe străzi din Timişoara

Marti, 30 mai, între orele 8-16, la intersecția Aleii F.C. Ripensia cu 1 Decembrie 1918 și Intrarea Pădurarilor vor avea loc lucrări de conectare conducte. Se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Aleea F. C. Ripensia, Surorile Martir Caceu, Intrarea Pădurarilor, Bucegi, Carpați, Cărturarilor, precum și la Punctele Termice nr. 50, 56 și Diana și

România a încheiat Euro de canotaj cu 5 medalii de aur și una de argint

Adevăraţii amabasadori ai României în lume! După medaliile obținute de echipajul de patru rame feminin (sâmbătă) și Ionela Cozmiuc (duminică), România s-a impus în alte trei finale desfășurate la Campionatul European de Canotaj de la Bled (Slovenia). Astfel, delegația noastră a mai obținut aurul în probele de dublu rame feminin, dublu vâsle feminin și 8+1

Afacere de partid în pandemie. Directorul PNL Nicu Bitea comandă, consilierul PNL Adrian Lulciuc livrează, STPT achită nota

Pe 13 aprilie a.c. Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunţat oficial că Adrian  Lulciuc, lider al Grupului PNL din Consiliul Local Timişoara şi director al Regionalei de Poştă Timişoara, se află în stare de incompatibilitate. El a fost acuzat că, în calitate de consilier local, a avut în 2020 afaceri cu societăţi din subordinea

Top