Stirile din ziua: 19 mai 2023

Un fleac, i-am ciuruit. Start lansat pentru Poli în barajul de promovare

Un fleac, i-am ciuruit. Start lansat pentru Poli în barajul de promovare

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara a debutat cu dreptul în barajul de menținere în elită. Alb-violeții au învins cu 38-32 gazda competiției, CSM Alexandria. Timișorenii vor evolua mâine contra altei echipe din liga secundă, Făgăraș, iar în cazul unei victorii, au șanse foarte mari să își păstreze locul în elită, indiferent de rezultat meciului

scoala

Se caută executanți pentru întreținerile curente ale școlilor din Timișoara. Suma totală oferită, peste 17 milioane de lei

Cele peste 200 de clădiri din sistemul școlar timișorean, aflate în administrarea primăriei, au nevoie de întreținere curentă. Municipalitatea caută acum firme care să se ocupe de acest serviciu, locațiile fiind împărțite în două loturi, firmele câștigătoare urmând să primească peste 17 milioane de lei, pe o durată de doi ani. Primăria Timișoara a lansat

Academia Română, Filiala Timişoara, și Universitatea Politehnica și-au dat mâna pentru a aduce la Timișoara prestigioasa colecție „Cucuteni”/Foto

La Timișoara este deschisă în această perioadă, la Muzeul Național de Artă din Timișoara Expozitia „Apogeul artei preistorice europene – Cultura Cucuteni”, cea mai veche, mai importantă și valoroasă mărturie a civilizației preistorice din Europa. Filiala Timișoara a Academiei Române și Universitatea Politehnica Timișoara și-au unit forțele pentru a aduce în orașul de pe Bega

Timișoara găzduiește în premieră Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital

La Timișoara are loc pentru prima dată, în organizarea Universității Politehnica, Festivalul Internațional de Cultură și Patrimoniu Digital / International Digital Culture & Spotlight Heritage Festival. Evenimentul început pe 4 mai e deschis publicului până pe 30 iulie 2023, ca parte a proiectului Patrimoniul sub reflectoare, realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte

”Rinocerul” Bienalei Art Encounters e de vineri deschis publicului. Timp de opt săptămâni Timișoara e capitala artei contemporane din România

Un număr de 15 locații dintre cele mai inedite din Timișoara, opt săptămâni de expunere, peste 60 de artiști din 20 de țări promit să ofere rețeta succesului cultural total pe care cea de a cincea ediție a Bienalei Art Encounters o oferă capitalei Banatului. Sub titlul de ”My Rhino Is Not a Myth. art

Se oprește circulația mijloacelor de transport în comun pe mai multe străzi în zona centrală

Societatea de Transport Public Local anunță că sâmbătă, 20 mai, vor avea loc os serie de schimbări în circulația mijloacelor de transport în comun. În această zi va avea loc evenimentul sportiv “The Color Run Timişoara”. În acest context, între orele 12:00 – 18:00, circulaţia mijloacelor de transport va fi restricţionată în zona desfăşurării evenimentului.

Coadă degeaba la bilete pentru piesa cu John Malkovich. Vânzarea, desfășurată doar online

Amatorii de teatru din Timișoara au vrut bilete de la casierie la unul dintre spectacolele cu John Malkovich , dar au aflat că s-au adunat degeaba la coada. Cei de la Teatrul Național Timișoara anunțaseră pe Facebook că tichetele vor fi disponibile și la casierie, vineri, de la ora 11. Surpriză, cu doar jumătate de

Aproape 18.000 de porci vor fi sacrificați, după ce în două ferme a fost descoperită pesta porcină africană

Județul Timiș e din nou afectat de pesta porcină africană.  Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că în data de  18 mai au fost confirmate și declarate două focare de pestă porcină africană, unul exploatația comercială de porcine aparținând societății Smithfield România,la Ferma Cenei localitatea Cenei și respectiv într-o exploatație nonprofesională

Se pun în vânzare biletele pentru piesele de teatru în care va juca John Malkovich. Vezi cât costă

Teatrul Național din Timișoara anunță punerea în vânzare a biletelor pentru spectacolul THE INFERNAL COMEDY de Michael Sturminger, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american John Malkovich. Pentru a oferi acces tuturor spectatorilor pasionați, din România și Europa, la cele două spectacole programate joi, 20 iulie și vineri, 21 iulie 2023, în Sala Mare a

Nu renunță la căutări. Pompierii timișeni, ajutați de specialiști din Olanda pentru a găsi fetița înghițită de râul Mureș

Astăzi, 19 mai, 10 voluntari sosiți din Olanda (printre care se numără trei cetățeni români), se alătură misiunii de căutare pe râul Mureș. Signi Zoekhonden va interveni pe parcursul zilei cu o echipă profesionistă de scafandri, sonare și cinci câini de căutare cadavre pe apă. Aceștia sunt special dresați pentru a-și dezvolta abilitățile de detectare

Un om a murit în condiții suspecte pe marginea drumului. Polițiștii au deslușit rapid misterul și s-a lăsat cu o arestare

Tragedie pe Calea Aradului. La data de 18 mai 2023, în jurul orei 11:45 polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 69 – Calea Aradului, în afara părții carosabile a fost găsit un bărbat în stare de inconștiență. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața

SCM USV merge după victorie la Cluj

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara revine în competiție și joacă a treia oară consecutiv în deplasare. Sâmbătă, la ora 13.00, echipa bănățeană va fi față în față cu alb-negrii de la Universitatea Elbi Cluj-Napoca. Partida contează pentru etapa a VIII-a, antepenultima din prima fază a Ligii Naționale, Grupa I și este a treia dintr-o

Societatea Aquatim va executa noi rețele de apă și canal în mai multe localități din județul Timiș

Societate Aquatim a semnat încă un contract de lucrări din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”, parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). Investiția va ajuta la creșterea calității vieții pentru localitățile  Uivar, Pustiniș, Răuți, Sânmartinu Maghiar, Otelec, Bărăteaz, Hodoni, Satchinez. Durata contractului

UPT pune la dispoziția studenților, în premieră pentru mediul educațional românesc, o linie de producție de tip SMT, în valoare de 250.000 de lei/FOTO

Universitatea Politehnica Timișoara beneficiază acum  de o investiție în valoare de 250.000 de euro, care va ajuta studenții în procesul educațional. Aceasta a devenit realitate cu sprijinul companiei Flex, care a instalat prima linie SMT dintr-o instituție de învățământ superior. Universitatea Politehnica Timișoara și compania de inginerie și producție Flex au inaugurat joi, 18 mai

Sute de studenți au luat parte la cea de a doua ediție a picnicului ”La pas”/FOTO

Sute de studenți și elevi au aflat cum să combată risipa alimentară, participând la un picnic inedit. Holul Electro a găzduit cea de-a doua ediție  picnicului „La pas”, eveniment organizat de CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare, Biblioteca Universităţii Politehnica Timişoara și Asociația Culturală Diogene, parte a Programului LA PAS /

Timişoara găzduieşte în weekend turneul final al Jr. NBA League România. Gheorghe Mureşan, invitat special

Jr. NBA League România 2023 şi-a stabilit finalistele care vor lupta pentru mult-râvnitul trofeu în cadrul turneului Final Four, programat să se dispute sâmbătă şi duminică în sala „Constantin Jude” din Timişoara. După două ediţii derulate cu succes la Cluj-Napoca, Jr. NBA League România s-a extins în acest an la două zone, cu participarea echipelor

Editorial de Ino Ardelean

Când magistraţii fac politică partizană, mai pot să facă şi justiţie?

Cu ceva timp în urmă, deBanat prezenta un caz cel puţin interesant dintr-un anumit punct de vedere. Astfel la trei săptămâni de la momentul în care DNA anunţa începerea urmăririi penale împotriva unui angajat al Primăriei Timişoara pentru abuz în serviciu, Tribunalul Timiş îl repunea pe acel angajat în funcţia de conducere de unde fusese

Weekend plin de evenimente, la Iulius Town: teatru de păpuși, expoziție de mașini de epocă și competiții sportive

Timișorenii sunt așteptați să petreacă un weekend plin de evenimente pentru toată familia la Iulius Town. „Timișoara – 1930, Primul Concurs Internațional de Automobile din Banat”, 3×3 Iulius Town Challenge, expoziția „Simfonia Existenței”, dar și Cocktail Botanica Weekend sunt câteva dintre propunerile pentru un sfârșit de săptămână reușit. 103 ani are cel mai veritabil autovehicul

Top