Stirile din ziua: 31 mai 2023

cursa rățuștelor

Cursa Rățuștelor de pe Bega restricționează circulația rutieră pe două poduri din zona centrală

Cursa Rățuștelor de pe Bega restricționează circulația rutieră pe două poduri din zona centrală

Timp de două ore, traficul rutier va fi oprit pe prima bandă pe Podul Mihai Viteazu, dinspre Catedrală spre UVT respectiv pe Podul Maria, pe prima bandă de circulație dinspre Piața Maria spre Catedrala Metropolitană. Restricția este dată de desfășurarea evenimentului Cursa Rățuștelor pe Bega. Primăria Timișoara aduce la anunțat că pe data de 1

Căminele UPT, în competiție. Studenții politehniști învață cum să consume energie în mod responsabil și sustenabil, cu sprijin norvegian

Timp de un an, studenții politehniști, prin intermediul Fundației Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Quality Management Systems Norvegia, vor fi parte dintr-un proiect inspirat din preocupările europene și internaționale de „construire a unui viitor mai sustenabil și mai verde” de după încheierea pandemiei de COVID-19. Toate acestea sunt posibile ca urmare a unei finanțări în

Aquatim

Casieriile Aquatim, închise între 1-5 iunie, echipele de intervenţie sunt la datorie

Aquatim informează că în perioada 1-5 iunie, casieriile vor fi închise, împreună cu birourile de relații cu publicul, care gestionează reclamațiile, contractele și avizele tehnice. Pentru achitarea facturii de apă, pot fi utilizate metodele alternative: on-line, din contul de client pe site-ul www.aquatim.ro, prin reţelele bancare, la magazinele din reţeaua PayPoint, centrele de plăți un-doi

Ruben Latcau

Ruben Lațcău răspunde acuzațiilor lui Ionuț Stănușoiu. Îl acuză că e procesoman și că refuză plata facturilor

Acuzat că face jocuri politice și blochează transportul public la Ghiroda, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, respinge acuzațiile și îl face pe primarul Ionuț Stănușoiu procesoman, care refuză doar plata unor facturi. ”Vreau să răspund un pic cu surprinderea acuzațiilor pe care primarul de la Ghiroda, dl. Ionuț Stănușoiu le aduce. Am văzut și eu în

primaria veche

Primăria Timișoara și Universitatea de Vest vor colabora pentru reabilitarea Primăriei Vechi

Clădirea cunoscută drept Primăria Veche va intra în proces de reabilitare. Situată din Piața Libertății, Primăria Veche este una dintre clădirile simbolice ale Timișoarei. Edificiul s-a deteriorat în timp, în lipsa lucrărilor de reabilitare și restaurare. Clădirea a fost ridicată între anii 1731 şi 1734 şi a găzduit administrația locală din 1780 până după Al

Studiul de fezabilitate pentru stadionul Timișoarei a fost finalizat. Investiția crește la 137 de milioane de euro/FOTO

Compania care realiza studiul de fezabilitate pentru viitorul stadion care se va ridica la Timișoara pe locul actualului Dan Păltinișanu a reușit finalizarea documentației. Acum se așteaptă emiterea unei hotărâri de guvern care va face posibilă demolarea vechii arene, urmată de o altă hotărâre de guvern care să aprobe investiția în cel nou. CJ Timiș,

Viitorul sună bine. Gimnaziala 24 a câștigat competiția de fotbal feminin din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar/FOTO

Dacă în aceste momente Politehnica are o echipă foarte bună, la fete, care a câștigat argintul național, iată că se pregătește o generație excelentă, medaliată cu aur la cea mai importantă competiție școlară! Școala Gimnazială Nr. 24 din Timişoara, campioană naţională la Fotbal feminin U10 – Cupa Tymbark Junior- din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului

Următorul lot de tramvaie turcești pentru Timișoara, prezentate colorate în galben

Producătorul turc de tramvaie, Bozankaya, care realizează garniturile noi care circulă pe liniile din Timișoara, a făcut public în această dimineață semnarea unui contract suplimentar pentru alte 17 tramvaie destinate orașului de pe Bega. Iar poza atașată anunțului prezintă un tramvai… colorat în galben. ”Tramvaiul nostru, deținător record de premii cu tehnologia revoluționară, a fost

A fost stabilită firma care va executa transformarea fostului cinema în viitorul Centru Educațional Freidorf. Executantul are mai multe contracte cu primăria

Societatea Nedex Grup a fost desemnată câștigătoare a contractului pentru transformarea fostului Cinema din cartierul Freidorf în Centru Educațional. Oferta depusă a fost aleasă dintre cele trei aflate în competiție. Valoarea ofertei este de 2.190.242,21 lei fără TVA. Cinematograful Freidorf va fi transformat într-un spațiu cultural și educațional în beneficiul comunității, locuitorii din zonă urmând

SMTT anunță suspendarea curselor de transport metropolitan spre Ghiroda

Asociația Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, cea care se ocupă de managemetul transportului public metropolitan, a anunțat că din 19 iunie se va suspenda circulația curselor spre și dinspre Ghiroda. Vizate sun liniile M11, M29, M30 și M35. ”Prin prezenta vă informăm că, începând cu data de 19.06.2023 transportul public local prestat pe liniile M29,

Specialiștii fac foraje geotehnice pentru autostrada A9

Echipele care lucrează la pregătirea celei mai noi autostrăzi care va porni de la Timișoara sunt pe teren. Pe teren se realizează foraje geotehnice în zona localităților Jebel și Liebling. Pe acolo va trece viitoarea autostradă A9, care va lega Timișoara de granița cu Serbia, la Moravița. De aici, Serbia va construi o autostradă care

„Wellbeing la locul de muncă” – un proiect interdisciplinar al studenților de la Medicină și Business Timișoara

Tema „Cum să avem un stil de viață sănătos la job și în afara lui” a fost subiectul workshop-ului derulat în ziua de 30 mai 2023 și la care au participat cu interes reprezentanți ai mediului de business si universitar. Lucrări precum: Stresul la locul de muncă, Soluții de wellbeing, Rolul sportului în viața noastră,

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a avizului de Gospodărire a Apelor

În conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, titularul comuna Dumbrăvița, cu sediul în sat Dumbrăvița, comuna Dumbrăvița, strada Petofi Sandor, nr. 31, judeţul Timiș, telefon 0256 214 272, intenţionez să solicit de la Administraţia Bazinală de Apă Banat, avizul de Gospodărire a Apelor pentru proiectul: P.U.Z. – Construire centru

Editorial de Ino Ardelean

Am găsit oameni mai ipocriţi decât politicienii: fraţii Cristescu. Au luat bani de la timişoreni, pe terenul timişorenilor, iar acum nu vor să-i dea înapoi

Revin pe subiectul atacat în urmă cu o zi de colegul Eugen Sasu, mai ales că între timp a apărut şi o reacţie halucinantă a reprezentanţilor SC Bega Turism (citiţi fraţii Cristescu!). Exact, este vorba de acei haiduci ai capitalismului securistoid din anii 90 şi începutul anilor 2000, ai sloganului „nu ne vindem ţara, o

La Ghiroda, Ziua Copilului aduce multe surprize celor mici

Copiii din  Ghiroda şi nu numai ei sunt aşteptaţi, pe 1 iunie, de la ora 10, în curtea Căminului Cultural din localitate la o sărbătoare pregătită special pentru ei. Organizatorii le-au pregătit mai multe surprize, dintre care doar unele au fost devoalate. Astfel, începând cu ora 10:00, ei vor putea desena cu spray-uri graffiti, se

Top